Dispeceratul I.P.J. Covasna a fost sesizat de către  un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Comunal Boroşneu Mare, în seara zilei de marţi, cu privire la faptul că, în timpul efectuării serviciului de patrulare pe raza comunei, a fost solicitat pentru aplanarea unui conflict într-un bar din localitate, iar în timpul intervenției a fost atacat și agresat cu un cuțit de către numitul M. B..

La locul comiterii faptei sesizate s-a deplasat o echipă operativă, condusă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, care, în urma cercetărilor efectuate, a stabilit următoarele: Numitul M.B., fiind în stare avansată de ebrietate, a provocat scandal într-un bar din localitate, fiind solicitată intervenția Poliţiei pentru aplanarea conflictului. După îndepărtarea agresorului din bar, pe drumul public din fața barului, numitul M. B. a scos un cuțit din buzunar, cu care l-a atacat pe poliţistul care a intervenit în vederea aplanării conflictului, tăindu-i mâneca stângă a uniformei de poliție și rupându-i un element reflectorizant corespondent aceleași mâneci a articolului vestimentar.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și portul ilegal al cuțitului. Împotriva numitului M. B. s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, în baza ordonanței de reținere emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar în cursul zilei de ieri  a fost prezentat Judecătoriei Sf. Gheorghe, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

IPJ Covasna

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail