Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna a înregistrat, de la începutul acestui an, peste 60 de cereri din partea unor persoane interesate să ocupe locuri de muncă puse la dispoziţie de angajatori prin rețeaua EURES, însă doar doi dintre solicitanții din județ s-au și angajat, conform datelor prezentate de conducerea instituției.

Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocupartea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă că de la începutul anului și până în prezent, 64 de persoane din județ și-au manifestat intenția de a pleca la muncă în străinătate, prin rețeaua EURES.

„64 de persoane sunt în evidența noastră ca fiind interesate să lucreze în străinătate prin Eures, majoritatea având vârsta peste 30 de ani, iar locurile de muncă dorite sunt în agricultură și servicii. (…) Două persoane au plecat la muncă în străinătate, (prin Eures- n.r.), anul acesta. Selecția se face la nivel național, se organizează în centre. Testarea se face pentru cunoștințele de limbă, în primul rând, și apoi, se solicită documente justificative ale meseriei.”- a declarat directorul executive al AJOFM Covasna.

Prin EURES sunt disponibile, în această perioadă, sute de locuri de muncă, în Polonia, Irlanda, Cehia, Italia, Norvegia, Marea Britanie și nu numai.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

EURES (Eures – European Employment Services) reprezintă o rețea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene și a fost creată pentru facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în cadrul Spațiului European și Elveția. Parteneri ai serviciilor publice de ocupare în cadrul acestei rețele sunt sindicatele, organizațiile patronale și alți actori implicați în piața muncii. Rețeaua este coordonată de Comisia Europeană – se arată pe site-ul www.eures.anofm.ro.

Locuri de muncă și la nivel național și județean

Conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la data de 21 august (a.c.), la nivel național erau înregistrate 23.469 locuri de muncă vacante, dintre care 133 în județul Covasna.

La nivel naţional, la data de referință, cele mai multe locuri de muncă erau oferite pentru: muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.279), lucrător comercial (1.210), lăcătuș mecanic (1.104), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.044), agent de securitate (937), manipulant mărfuri (852), vânzator (693), confecţioner-asamblor articole din textile (652), sudor (581), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (574), conform unui comunicat de presă al ANOFM.

Potrivit aceleiași surse, persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail