Vremea se va menține caniculară în majoritatea regiunilor țării până în jurul datei de 10 august, cu temperaturi ce vor continua să crească în următoarele zile până la 40 de grade Celsius în unele regiuni, probabilitatea de apariție a averselor și instabilității atmosferice fiind în creștere, în anumite zone, după data de 7 august, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 31 iulie – 13 august, dată luni publicității.

În Transilvania, în prima săptămână temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade, până în jurul a 36 de grade, caracterizând o vreme caniculară în cea mai mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 13 și 18 grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 36 la 30 de grade, iar cele minime de la 18 la 14 grade. După data de 6 august va crește probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice.

Vremea va fi călduroasă pe parcursul aproape întregului interval înDobrogea și se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 29 și 34 de grade, iar în perioada 3 — 7 august în partea continentală vor fi și valori diurne de peste 35 de grade. În cele două săptămâni, minimele termice vor avea valori medii cuprinse între 18 și 23 de grade, nopțile cele mai calde fiind estimate pentru perioada 4 — 9 august. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

La munte, vremea va fi caldă în tot intervalul, dar cu precădere în prima săptămână când se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 21 și 26 de grade și minime între 12 și 16 grade. Începând cu data de 7 august vor apărea aversele și fenomenele asociate instabilității atmosferice.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail