Mai multe oi și capre au fost atacate și ucise de urs, recent, în comuna Vâlcele.

Viceprimarul comunei, Nicolaie Cucu, a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, că la o stână din Vâlcele, ursul a omorât, recent, cinci capre și patru oi.

„Avem mari probleme cu urșii. Miercuri am convocat o comisie, pentru constatarea pagubelor (…), pentru că la o stână, la Vâlcele, de duminică, efectiv atacă ursul în fiecare noapte. Până acum a omorât cinci capre și patru oi.” – a declarat, ieri, viceprimarul Nicolaie Cucu.

Acesta a precizat că și la Araci, ursul a produs pagube:

„La Araci, în gospodăria, ferma unui cetățean a intrat ursul, a omorât o oaie, iar trei sunt dispărute, omul nu le-a mai găsit. Sunt tot mai mulți urși și se pare că au început să atace și ziua, nu numai noaptea. Spunea cetățeanul care are ferma, că nici nu era întuneric când ursul efectiv a sărit în coșar și a luat oaia. Omul ne-a mai spus că ursul nu se mulțumește cu o oaie; pe una o prinde în gură, iar pe alta o târăște după el. Ursul s-a obișnuit cu oamenii, se duce în gospodării și se servește din belșug!” – a afirmat viceprimarul Nicolaie Cucu.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail