Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov în colaborare cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe organizează astăzi,  28 iunie, ora 13.00, lansarea de carte semnată de doamna prof. Luminița Cornea.

 În volumul de memorialistică „Scriitori. Case memoriale”, doamna Luminița Cornea se ocupă, ca și în primul volum, de scriitori clasici ai literaturii române dar și de personalități din domeniul istoriei și jurnalismului.  De-a lungul anilor, acestor personalități le-au fost dedicate muzee și case memoriale care le poartă numele.

Potrivit managerului Muzeului „ Casa Mureșenilor”, dr. Valer Rus,  recenzia volumului va fi facută de doamna dr. Ruxandra Nazare-Moașa, de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov și de scriitoarea brașoveancă Mihaela Malea Stroe, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov.

În partea a doua a evenimentului va avea loc festivitatea de decernare a premiilor în cadrul Concursului de poezie „Andrei Mureşanu”, ediția a XIV-a.

Premiile sunt oferite de Consiliul Judeţean Braşov şi de sponsori locali.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail