Peste 100 de copii şi tineri instituţionalizaţi din mai multe centre de plasament din ţară vor participa sâmbătă, 24 iunie, la cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Folclor al Copiilor Instituţionalizaţi, care se desfăşoară în Cetatea Făgăraşului.

„Prin această manifestare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov îşi propune o dublă promovare. Pe de o parte, a copiilor instituţionalizaţi, pentru a demonstra că aceştia nu sunt diferiţi faţă de cei din familie, ci doar trăiesc drama de a nu creşte alături de părinţii lor. Pe de altă parte, dorim să promovăm istoria şi locurile minunate ale Braşovului, motiv pentru care acest festival se va desfăşura în vechile cetăţi ale Braşovului. Dacă ediţia de anul trecut s-a desfăşurat în Cetatea Rupea, în 2017 am ales ca locaţie unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din judeţ, şi anume Cetatea Făgăraşului”, informează, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, DGASPC Braşov, organizatorul evenimentului.

Copiii şi tinerii care vor fi prezenţi la festival reprezintă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţele Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Prahova, Sibiu, Vâlcea. Vor fi prezentate melodii şi dansuri populare din zonele din care ei provin.

Manifestarea este organizat în colaborare cu Primăria Făgăraş, Muzeul Ţării Făgăraşului şi Casa de Cultură din localitate, accesul la festival fiind gratuit.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail