Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Este știut faptul că România are un teritoriu cu forme de relief variate, cu o climă în care adesea există diferențe mari de temperatură între noapte și zi, că interesul politic al ultimilor decenii nu s-a concentrat spre crearea unei infrastructuri rutiere corespunzătoare necesităților actuale de dezvoltare economică a țării, că mai mult s-a stat și s-a furat decât s-a lucrat, că lăcomia, goana după profit și indolența au avut ca rezultat o situație deplorabilă a multor șosele, și a multor străzi din orașele și satele acestui spațiu geografic binecuvântat de Dumnezeu.
După cum arată drumurile noastre, odată cu topirea zăpezilor iernii, ai zice că ne aflăm într-o țară după război, atâtea „cratere” mai mici sau mai mari apar în fiecare an, încât cei care prosperă sunt lucrătorii de la service-urile auto, care nu mai fac față atâtor reparații pentru zecile de mașini care „dau în gropi”. Sărmanii șoferi! Și câte înjurături! Și ce mai necazuri! Ce să mai spunem despre accidente grave soldate cu morți și răniți. Dacă mai punem în discuție și autostrăzile, atâtea câte sunt, avem harta completă a neputinței acestui popor de a se ridica deasupra condiției sale. Când fiecare Guvern promite că face și drege, dar în urma lui de-abia mai rămân câțiva kilometri de autostradă în plus, la ce poți să te aștepți?! Cum să vină investitorii în România, când nu-și pot transporta în siguranță produsele pe șoselele noastre? Cum să vină mai mulți turiști, când spre multe zone cu potențial turistic evident nu există căi de acces ori facilitățile așteptate de cei care ar vrea să ne viziteze țara nu corespund standardelor occidentale?! Cum să prosperăm cu „întreținuți sociali” care nu mai au chef de muncă, pentru că ei sunt mulțumiți cu ce le dă Statul degeaba, iar în rest „se descurcă”? Când Statul le dă bani „degeaba”, și ei „stau degeaba”. Se plângeau deunăzi niște fermieri că nu găsesc mână de lucru, deoarece oamenii nu mai vor să muncească, fiindcă se mulțumesc cu ajutorul social de la Stat. Bineînțeles că nu ne referim aici la cei care chiar au nevoie de sprijinul statului, ci la cei care sunt apți de muncă, dar preferă să stea acasă fără să facă nimic ori își petrec vremea prin cârciumi sau pur și simplu cerșesc mila altora.
Și mai e indolența. Acesta e un fenomen destul de răspândit și pe la noi. Când undeva se angajează o lucrare și doi muncesc și trei stau și se uită, se cheamă că sunt indolenți; de aici și zicala: „unii cu sapa, alții cu mapa”, la care putem adăuga una din rămășițele trecutului: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Un lucru e cert, poporului nostru îi lipsește disciplina germană și elanul chinezesc, căci la noi e mai funcțională vorba: „lasă-mă, să te las”. Și așa șontâc-șontâc, înaintăm noi spre progres ca și melcul, iar uneori mergem înapoi ca racul, mai ales când o porțiune de autostradă se prăbușește chiar înainte de a fi dată în folosință ori la puțin timp după aceea. Dar cum eternitatea e fără de sfârșit, nu-i nicio grabă, mai avem timp…
În acest context, nu poate decât să ne bucure noul anunț al Premierului român, că se lucrează de zor la tronsoanele cutare și cutare, încât în perioada următoare vor fi finalizați atâția și atâția kilometri de autostradă, și că pentru o mai bună supraveghere a lucrărilor pe șantiere vor fi trimise mai multe controale, în plus vor fi folosite în acest scop și dronele, doar că acestea nu se pot înălța pe timp de ploaie, și cum pe la noi plouă cam des în ultima vreme tare ne e teamă că optimismul nostru se va transforma în scepticism. Deie Domnul să n-avem dreptate și să se împlinească vorbele Premierului…
Și așa această minunată invenție, drona, a trecut de la joacă și distracție la „muncă cinstită”; acum ea îi ajută pe ciobani să-și găsească oile pierdute, îi ajută pe gardienii forestieri să-i descopere pe hoții de lemne, pe pușcăriași să primească telefoane mobile în închisori ori pliculețe cu altceva, pe medici să trimită urgent medicamente în locuri inaccesibile, pe salvamontiști să-i găsească pe cei rătăciți prin munți, și acum autoritățile să poată supraveghea mai bine lucrările la autostrăzi. Și întrucât, dacă este comandată de la butoane, drona nu poate fi „indolentă”, sperăm ca în curând ea să devină un ajutor de nelipsit în viața societății, și cine știe, până la urmă vom putea supraveghea cu dronele și „asistații sociali”, ca să vedem pe care putem să-i plătim și să-i punem la treabă în folosul semenilor…
Până una alata, autoritățile au menirea și obligația de a veghea în permanență, cu drone sau fără drone, la bunul mers al societății și la progresul oamenilor spre un trai mai bun. Și nu strică să ne mai uităm și pe la alte neamuri care ne-au luat-o înainte pe acest drum, și să învățăm, iar guvernanții să aibă o mai mare voință politică pentru a putea implementa cele propuse în Planul de guvernare, dacă acestea sunt în interesul poporului.
Mihai Trifoi
