În cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, în perioada 28-30 aprilie (a.c.), va avea loc Expoziţia de Turism intitulată „Curtea cu ruine – meleaguri, gusturi, călătorii”, eveniment ce se va desfăşura în cadrul seriei de evenimente reunite sub genericul „Anul turismului în judeţul Covasna”.
Ieri, în cadrul conferinţei de lansare a evenimentului, președintele Consiliului județean Covasna, Tamas Sandor, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Edler András-György, și cel al clusterului „Managementul Destinaţiei Turistice Ţinutul Secuiesc”, László Endre, alături de coordonatoarea Zilelor Sfântu Gheorghe, Ildikó Knopp au făcut public programul pe care l-au pregătit pentru vizitatorii din județ, dar și din afară. Potrivit acestora, tema din acest an a Târgului de turism, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, este gastronomia tradiţională secuiescă, și până în prezent peste 20 de expozanți și-au anunțat participarea.
„Ne pregătim pentru evenimentele din acest weekend, și a fost foarte binevenită din partea organizatorilor ideea acestei locații a curții cu ruine, care a fost inițiată de Consiliul județean Covasna. A luat ființă ca rezultatul celui mai amplu parteneriat în cadrul evenimentelor Zilelor Sfântu Gheorghe, pentru că aici participă, pe lângă Consiliul județean Covasna, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, Camera de Comerț și Industrie Covasna, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului din județul Cocvasna, Asociația restaurantelor și a unităților hoteliere din Sfântu Gheorghe, și mulți alții. (…) Chiar dacă obișnuim să spunem că Zilele Sfântu Gheorghe sunt destinate în primul rând locuitorilor orașului, asta nu înseamnă că evenimentul nu atrage populația din jurul județului Covasna, și foarte mulți care au plecat din oraș aleg cel mai așteptat eveniment al anului pentru a se reîntoarce acasă. (…) Pentru acești vizitatori, dar și pentru cei din Sfântu Gheorghe este un prilej foarte bun prin care pot să cunoască un pic mai bine ce avem noi drag aici, în județul Covasna.”, a declarat coordonatoarea Zilelor Sfântu Gheorghe, Ildikó Knopp.
Conform programului evenimentului, pe scena ce va fi amplasată în Curtea cu ruine vor susține spectacole, printre alții, și interpretul de muzică populară Costi Dumitru (Târgu Mureș); United by Music (Olanda); dar și formații din Ungaria.
„Nu vrem să prezentăm ce se poate găsi în București sau pe Valea Prahovei”
Potrivit preşedintelui Consiliului judeţean Covasna, Tamas Sandor, autorităţile locale și-au propus ca pe viitor să acorde o atenţie sporită turiştilor de naționalitate română, întrucât, spune acesta, marea majoritate a celor care vizitează judeţul Covasna sunt turiști veniți din diverse părți ale ţării.
„Anul acesta venim cu un nou concept, și împreună cu Municipalitatea și Camera de Comerț și Industrie Covasna ne-am gândit la Curtea cu ruine. (…) Pe lângă târgul de turism, și bucătăria secuiască, vor fi și prezentări meșteșugărești și programe pe scenă. Anul acesta am intitulat 2017 Anul turismului în județul Covasna, (…) am deschis foarte mult această nișă pentru că am văzut că 90% din turiștii care vin în județ sunt de naționalitate română, 10% sunt din alte părți, din care 8-9% sunt din Ungaria. Asta înseamnă că noi, cei din județul Covasna, din Ținutul secuiesc, trebuie să avem o grijă mai mare în ceea ce înseamnă turiștii vorbitori de limbă română. (…) Anul trecut, și în anul 2015 am adus peste 100 de bloggeri și ziariști din București și din alte părți, toată lumea s-a axat pe turismul nobiliar, pe ceea ce înseamnă conacele, castelele, specificul zonei, mâncărurile specifice. Nu vrem să prezentăm ce se poate găsi în București sau pe Valea Prahovei, noi vrem să prezentăm ceea ce se poate găsi la noi și sunt sigur că o să le placă și turiștilor.”, a declarat președintele Consiliului județean Covasna, potrivit căruia, conceptul după care a fost gândită Curtea cu ruine este inspirat după un model preluat din Ungaria.
Tamas Sandor este de părere că în următorii ani, datorită infrastructurii, tot mai mulți turiști din Ungaria vor alege să viziteze județul Covasna, iar în acest sens, autoritățile locale s-au pregătit deja cu oferte turistice: „Cealaltă nișă o reprezintă turiștii din Ungaria, care contrar legendelor reprezintă doar 8% dintre turiștii care vizitează județul Covasna. Asta înseamnă că este loc și de mai bine, deci cu siguranță o să vină, mai ales că din Budapesta, datorită infrastructurii din partea de sud a Transilvaniei ajung cu două ore mai repede la noi decât până acum. Nu va trece foarte mult timp, în 2-3 ani de zile turiștii din Budapesta, care vor vrea să meargă, de pildă, la Miercurea-Ciuc, vor trece prin județul nostru cu siguranță, pentru că timpul și infrastructura mai bună contează. (…) Ne-am pregătit pentru acest lucru cu oferte turistice, infrastructură județeană, și desigur, cu o coaliție între oraș, Camera de Comerț, și întreprinzătorii care se ocupă de acest lucru”.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna, Edler András a declarat că în cadrul evenimentului ce va avea loc în acest sfârșit de săptămână, oferta gastronomică a „Ţinutului secuiesc” va fi prezentată prin intermediul unui stand comun al județelor Covasna, Harghita și Mureș, la care vor participa și reprezentanții Asociaţiei lucrătorilor din alimentaţia publică a municipiului „SVESZ”: „Noi facem aceste târguri de turism deja de 4 ani, împreună cu municipiul Sfântu Gheorghe și Consiliul județean Covasna. (…) Am zis să facem ceva reprezentativ și (…) am ajuns la această idee de a avea o ofertă gastro a regiunii, pentru că dincolo de județul Covasna vrem să promovăm tot Ținutul secuiesc, împreună cu județele Covasna, Harghita și Mureș. (…) Până în momentul de față, vom avea 24 de expozanți, din care circa jumătate sunt județe și orașe înfrățite, care vin cu programe turistice, dar și cu oferta lor gastro. Vom avea firme consacrate din județ, firma Dioszegi care a câștigat pâinea anului, și vor produce la fața locului această pâine timp de trei zile; dar la fel va veni și producătorul de bere Igazi Csiki Sor; și bineînțeles, deja bine-cunoscutul Kortoskalacs, făcut cum trebuie, pe jar. Am încercat pe acești circa 3000 de metri pătrați să facem o zonă reprezentativă a Ținutului secuiesc”.
Potrivit președintelui clusterului „Managementul Destinaţiei Turistice Ţinutul Secuiesc”, László Endre, la Curtea cu ruine vizitatorii vor fi așteptați cu bucate tradiţionale, de pe „vremea bunicilor”, meniul fiind compus, printre altele, din mâncăruri precum fasolea bătută, ciorba cu cartofi şi tarhon, ciorba de fasole cu salată, și prăjituri cu vişine sau cu mac.
„În <<cârciuma ruinelor>> vor fi prezente patru restaurante din cadrul Asociației lucrătorilor din industria restaurantelor din Sfântu Gheorghe, „SVESZ”: Restaurantul Vendelin, Tribel FF, restaurantul Parc și restaurantul Castel. Ne-am gândit ca meniurile servite să fie absolut tradiționale, deci nu sunt acceptate meniuri obișnuite, precum micii sau grătarul care se pot servi oriunde. Ne-am gândit să fie foarte simplu, și pornind de la ideea gastronomiei de pe timpuri, am dori să creăm o atmosferă gastronomică precum cea de la bunica de acasă. (…) Cele patru restaurante vor servi numai mâncăruri specifice și simple, cum este fasolea bătută, supa de cartofi cu tarhon, cotletul secuiesc cu sos vânătoresc, sau prăjitura cu vișine ca la bunica acasă, sărmăluțe cu mărar, ciorbă de fasole cu salată, piept de pui cu piure de morcovi, prăjitură cu mac, deci niște specialități simple dar tradiționale. Încercăm să avem și băuturi tradiționale, berea Csiki Sor va fi prezentă la acest eveniment, pălinca Potio Nobilis care deja este foarte renumită în toată țara, vinuri din Transilvania, din zona Târnavelor, dar și din zona viticolă Balaton. (…) Am dori să intervenim la unitățile gastronomice să introducă cât mai multe meniuri tradiționale, pentru că este același lucru peste tot: începe cu ciorba de burtă care se vinde cel mai bine, ciorba țărănească de văcuță, de porc, și cam atât. Nu prea sunt specialități, nici la desert. Încercăm să le influențăm în așa fel să încât în aceste meniuri să reintre și meniurile tradiționale.”, a declarat László Endre.
Edler András a adăugat că în viitor, Camera de Comerț și Industrie Covasna intenționează să realizeze o hartă gastronomică a municipiului Sfântu Gheorghe, care să îi ajute pe turiști să găsească localurile în care sunt servite preparatele specifice zonei.
Târgul de turism va avea loc în acest sfârșit de sfăptămână, în „Curtea cu ruine” din spatele Bisericii unitariene din municipiul Sfântu Gheorghe (str. Kos Karoly nr. 4), iar potrivit președintelui Consiliului județean Covasna, la evenimentele din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe sunt așteptați să participe aproximativ 40.000 de vizitatori.
Ioana Ardeleanu