Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád a vorbit despre bugetul local alocat pentru acest an, investiții, dar și despre prioritățile pe care Municipalitatea le are în anul 2017.

Edilul a declarat că bugetul din acest an este unul „echilibrat”, și că Municipalitatea va încerca să aloce fonduri pentru toate domeniile importante. Cu toate acestea, Antal Árpád a subliniat că după alocarea sumelor pentru plata serviciilor publice, a angajaților din cadrul Primăriei și din instituțile aflate în subordine, fondurile rămase nu sunt suficiente pentru soluționarea tuturor problemelor municipiului.

„Consider că și în acest an avem un buget echilibrat. Încercăm să alocăm fonduri pentru toate domeniile importante din oraș, dar nici cu acest buget nu vom rezolva toate problemele orașului. Sperăm că vom rezolva o parte din probleme, dar cu siguranță nu le vom rezolva pe toate. Vreau să subliniez faptul că anul acesta, după ce plătim toate serviciile publice, toți angajații din Primărie și din instituții, după ce alocăm sumele pentru funcționarea instituțiilor care aparțin de Primărie, ne rămân pentru investiții aproximativ 2,5 milioane de euro. Trebuie să simțim faptul că nu putem să rezolvăm toate problemele orașului cu o asemenea alocare de fonduri. (…) De exemplu, modernizarea străzii Jokai Mor costă ceva mai mult de 2,5 milioane de euro, deci dacă am dori să o modernizăm exclusiv din fondurile Primăriei, ar însemna ca în acel an să nu cheltuim pe alte investiții în oraș. Noi, în anii precedenți, în fiecare an, pe lângă aceste sume care ne rămân pentru investiții din bugetul local am atras, cred eu, cel puțin de două ori această sumă din fonduri europene sau din programe guvernamentale. Același lucru vom face și în anii următori. Chiar am premisele să spun că vom avea fonduri europene mai multe decât am avut în anii precedenți.”, a declarat primarul.

Potrivit acestuia, bugetul local din acest an este primul, de la învestirea sa în funcție, care nu cuprinde nici o sumă în bugetul aprobat din fonduri europene: „Acest lucru nu este din cauza noastră, ci din cauza faptului că proiectele, respectiv programele europene încă nu au pornit, dar am speranța că până la sfârșitul anului acest lucru se va schimba și vom încheia și acest an bugetar cu fonduri europene cuprinse și cheltuite deja și în anul 2017”.

Antal Árpád a mai declarat că printre prioritățile din acest an ale Municipalității se numără finalizarea lucrărilor la noua Arenă Sportivă, dar și avansarea lucrărilor în ceea ce privește construcția bazei sportive a Clubului Sportiv Școlar, începute în urmă cu aproape cinci ani pe terenul fostului stadion mic din cartierul Simeria.

„Avem câteva investiții care sunt cofinanțate, altele care sunt exclusiv de la buget, sau cofinanțate din bugetul local și cel național. O prioritate este finalizarea lucrărilor și predarea amplasamentului de la Arena Sportivă. Îmi doresc să facem un pas mare în ceea ce privește lucrările la stadionul mic pentru baza Clubului Sportiv Școlar, iar în tot ceea ce înseamnă drumuri, să finalizăm ce am început, și să mai începem câteva lucrări. Anul acesta va fi un an al depunerii proiectelor, deci ne concentrăm să depunem cât mai multe proiecte pentru a atrage fonduri europene cât mai multe. Asta este prioritatea pentru acest an: să avem toate documentațiile pregătite în așa fel încât, în momentul în care se intră pe linie dreaptă la fondurile europene, să avem posibilitatea să atragem cât mai mulți bani. Principiul meu a fost, este și va rămâne dezvoltarea acestui oraș din fonduri europene și guvernamentale, și nu din bani proveniți în primul rând din impozitele și taxele cetățenilor.”, a declarat primarul.

Cât despre bugetul alocat pentru cele două instituții de cultură din municipiu, Antal Árpád spune că sumele sunt considerabil mai mari față de cele alocate anii precedenți, și a arătat că bugetul Teatrului „Andrei Mureșanu” a fost aproape dublat față de cel de anul trecut.

„Eu consider că am găsit soluții și compromisuri, până la urmă aici trebuie să înțeleagă toată lumea că noi alocăm bani pentru instituții, iar felul în care banii sunt împărțiți este responsabilitatea managerilor instituțiilor. Noi, atât la Teatrul <<Andrei Mureșanu>>, cât și la Teatrul <<Tamási Áron>> am alocat sume considerabil mai mari față de anii precedenți. Din informațiile pe care le am, se vor descurca. Nu cunosc toate detaliile interne ale celor două instituții, dar pot spune că în acest moment, cred eu, suntem în grafic și sper că totul o să fie în regulă. Nu eu măresc salariile la teatre, noi alocăm fonduri pentru teatre, iar managerii rezolvă mai departe. (…) Teatrul <<Andrei Mureșanu>> a avut anul trecut un buget de 1,5 milioane de lei, iar anul acesta am alocat 2,1 milioane de lei, deci, considerabil mai mult.”, a conchis primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe a fost votat în unanimitate la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ședințe a Consiliului local.

Valoarea totală a bugetului din acest an este de 128.531.100 lei, din care 126.963.860 lei reprezintă veniturile planificate pentru anul în curs, și 1.567.240 lei excedentul din anul 2016.  Viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Éva a declarat în cadrul ședinței că suma alocată este cu aproape 5 milioane de lei mai mică față de cea de anul trecut.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail