Medic antic grec, reformator al medicinii antice, Hippocrate (460-377 î.Hr.) – prin călătoriile sale în Grecia, Asia Mică, Libia, pe țărmurile Mării Negre și în ținuturile sciților – s-a familiarizat cu medicina popoarelor din sud-vestul Asiei și din Egipt. Autor al mai multor lucrări de medicină importante, Hippocrate a devenit o personalitate marcantă a timpului său, fiind apreciat și pentru meritul său deosebit, acela de a elibera medicina „de influențele sacerdotale și de superstiții și definirea evoluției ei ulterioare” (sursa: Enciclopedia Înțelepciunii).
Una din afirmațiile lui Hippocrate era că „medicul trebuie să vindece nu boala, ci pe bolnav, ținând cont de specificul individual al organismului și al mediului înconjurător”. El observă că mediul exterior, cu factorii lui de influență (clima, starea apei, solul, aerul, felul de viață al oamenilor, legile țării etc.) acționează asupra formării atributelor trupești și sufletești, lucru ce poate fi ușor observat și în zilele noastre.
Se spune despre Hippocrate că el a fost „inițiatorul geografiei medicale”. Bine pregătit în domeniu și fin observator, stabilind etapele elementare de evoluție a bolii, a studiat metode de diagnosticate, apoi „a propus patru tipuri de tratament: a fi de folos și a nu vătăma, tratarea opusului prin opus, ajutarea naturii și menajarea bolnavului prin atenție sporită”.
Ar mai fi de amintit faptul că acestui vestit medic antic i se atribuie textul care se referă la normele morale ale comportamentului medical, cunoscut ca „Jurământul lui Hippocrate”, valabil și în prezent. Ca urmare a meritelor sale, Hippocrate a fost supranumit și „părintele medicinei”.
Știind toate acestea, probabil că cititorul ar fi interesat să afle și câteva din gândurile sau ideile acestei ilustre personalități.
Pornind de la principiul că un bolnav care renunță pierde, Hippocrate afirma că „Bolnavul trebuie să se lupte cu boala împreună cu doctorul”. Din nefericire, există și în România destui bolnavi care ezită să meargă la medic, preferând să se trateze singuri cu „leacuri băbești” sau „după ureche”, adică după cum aud de la alții, iar când ajung la doctor uneori e prea târziu.
Aceeași idee, a colaborării dintre bolnav și medic, este dezvoltată într-un alt aforism: „Viața e scurtă, calea artei e lungă, cazul util trecător, experiența înșelătoare, judecata grea. De aceea, nu numai doctorul trebuie să folosească în activitatea sa tot ce e necesar, dar și bolnavul, și cei din jur, și împrejurările exterioare trebuie să-l ajute pe doctor în activitatea sa”.
Prin sfaturile sale Hippocrate încurajează practicarea gimnasticii, a mișcării în general, și ieșirea din starea letargică a lenevirii la căldură, căci: „Cine stă mult la cald va avea parte de urmări vătămătoare: moleșirea mușchilor, slăbirea nervilor, întunecarea minții, scurgeri de sânge, leșinuri; după aceasta urmează moartea”. Așadar, dragi cititori, ieșiți din case și faceți mișcare, fiindcă așa cum ne învață marele medic al antichității, „La fel cum postăvarii curăță stofele, scuturând praful de pe ele, tot așa și gimnastica purifică organismul”.
Hippocrate ne mai atrage atenția și cu privire la hrana pe care o alegem: „Substanțele noastre alimentare trebuie să fie mijloace de tratament, iar mijloacele noastre de tratament trebuie să fie substanțe alimentare”. Și mai ales nu trebuie să ne îndopăm precum fac gospodinele pe la țară cu gâștele, și nici să ne înfometăm peste măsură pentru a deveni prezentatoare de modă ori animatoare în cluburi, ci trebuie să practicăm un anumit stil de viață pentru a ne menține în formă: „Nici sațietatea, nici foamea, și nimic altceva nu este benefic, dacă se depășește echilibrul natural”.
Cât privește viața activă, Hippocrate ne spune că: „Inactivitatea și trândăvia aduc cu sine viciul și boala. Din contră, îndreptarea minții către ceva anume aduce cu sine vioiciune, orientată mereu către fortificarea vieții”.
Acestea fiind zise, noi nu putem decât să-l credem pe Hippocrate, cu toate că este mai ușor să dai sfaturi decât să le urmezi…
Mihai Trifoi
