Atleta Clubului Sportiv Municipal (CSM)  Sfântu Gheorghe, Claudia Bobocea,  a câștigat proba de 1.500 m din cadrul reuniunii indoor AIT International Grand Prix 2017 desfășurată ieri, 16 februarie,  la Athlone (Irlanda), cu timpul de 4 min 08 sec 19/100, record personal.

Potrivit reprezentanților CSM, cu acest barem  Claudia Bobocea s-a calificat la Campionatul European de Sală care va avea loc în capitala Croației, Zagreb, în perioada 03-05 martie a.c.

Directorul CSM-lui Carcadia George o felicită pe atletă și pe antrenorul ei, Valentin Anghel,  pentru rezultatele excelente obținute, și le doreste mult succes la Campionatul European.

Participare covăsneană la Campionatul Național de Lupte Libere

Sportivii CSM Sf. Gheorghe- Incze Kriszta-63 kg, Vitalyos Alpar-97 kg și Fejer Csongor-70 kg, participă la Campionatul Național de Lupte Libere UNDER – 23ani, care se desfășoară la Timișoara, în perioada 17-19 februarie a.c.

Antrenorul secției de lupte, maistru emerit Matefi Arpad, a declarat că speră să  adauge la palmaresul CSM  cel puțin un titlu național.

Handbal masculin, în  deplasare

După victoria cu ocupanta locului I- Dinamo Brașov, Juniorii III ai CSM Sf. Gheorghe, antrenați de Marian Adespi, se deplasează la Sighișoara, la sfârșitul săptămânii, pentru un joc decisiv cu echipa gazdă CSS,  în vederea  calificării în turneul semifinal.

Încrezători în victorie după jocul câștigat acasă  cu scorul de 34-16, juniorii II antrenați de Viorel Bărbos se deplasează la Moreni, unde se desfășoară  o etapă din sezonul regulat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail