Câteva mii de etnici maghiari din judeţul Covasna au marcat ieri Ziua maghiarilor de pretutindeni, în cadrul unor ceremonii organizate în mai multe localităţi, printre care și municipiul Sfântu Gheorghe.
Manifestările au început în cursul dimineţii, cu depunerea coroanelor de flori la monumentele mai multor eroi ai Revoluţiei din 1848. La ora 14:30, pe străzile din municipiu a avut loc o procesiune, iar participanţii au pornit din două puncte ale oraşului, respectiv din cartierul Simeria şi cartierul Gării, purtând pe brațe un drapel secuiesc şi unul al Ungariei, fiecare lungi de câţiva zeci de metri. Festivitatea a continuat în noua piață centrală a municipiului, cu tradiționala paradă a ostaşilor din cavaleria maghiară (husari – n.red.), care au defilat câteva minute bune, în aplauzele publicului prezent.
În discursul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a vorbit, printre altele, despre viitorul comunităţii maghiare din România, despre care a spus că trebuie construit prin dragoste, speranţă şi credinţă, și nu prin frică, amintind că secuii au trăit vremuri mult mai grele, pe care au reușit să le depășească, rămânând fermi pe poziții, și necedându-și dreptul la libertate.
Edilul a făcut un nou apel la unitate şi solidaritate, pentru împlinirea dezideratelor comunităţii maghiare, printre care şi cel de obținere a autonomiei, și a subliniat că singurul lucru pe care etnicii maghiari și-l doresc este să poată trăi pe pământul pe care s-au născut, au crescut, și pe care îl iubesc atât de mult, în pace.
Antal Arpad a mai declarat în discursul său că „ținutul secuiesc nu a fost primit cadou”, și „nu a fost câștigat la jocurile de noroc”, iar secuii din această zonă nu se află aici pentru că sunt plătiți cu salarii suplimentate cu 20%, precum angajații români. El a mai adăugat că „ținutul secuiesc aparține secuilor”, și că cel mai bine este ca acesta să fie în mâinile secuilor.
Festivitatea a continuat cu momente artistice, intonarea imnului Ungariei şi al celui secuiesc, iar restricţiile de circulaţie instituite pe mai multe străzi din municipiu au fost suspendate imediat după încheierea manifestărilor.
Ieri, angajaţii din cadrul Consiliului judeţean Covasna, dar şi cei ai Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe au avut zi nelucrătoare, conform contractului colectiv de muncă, pentru a putea participa în număr cât mai mare la manifestările organizate cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni.
Ioana Ardeleanu