Privind la bătăliile crâncene pentru putere, care se dau în preajma alegerilor și apoi se prelungesc, cu intensitate mai mică sau mai mare, până la viitorul scrutin, ne întrebăm dacă „luptătorii”, căci n-am vrea să le zicem altfel, s-au inspirat din marii oameni politici ai trecutului ori o fac din instinct.
Una dintre cele mai faimoase personalități de altădată, politicianul, oratorul, scriitorul și prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, Winston Churchill (1874-1965) fiu de lord, cu o educație solidă primită în școlile vremii, a participat la campaniile militare ale vremii în India, Egipt și Sudan, mai ales în calitate de corespondent militar al ziarului „Morning Post”. Experiența vieții sale se îmbogățește cu perioada când a fost prizonier în Africa de Sud și, după eliberare, cu cea din timpul stabilirii temporare în SUA. Apoi, după revenirea în Marea Britanie, odată cu alegerea lui ca parlamentar, după 1900 își începe ascensiunea politică fulminantă, astfel că la vârsta de 65 de ani, la 11 mai 1940, Churchill devine pentru prima dată prim-ministru al Marii Britanii. În 1951, la vârsta de 77 de ani devine din nou prim-ministru. (Sursa: Enciclopedia Înțelepciunii)
De ce insistăm mai mult asupra unor date biografice ale acestui om de stat? Așa cum se știe, el a jucat un rol important în victoria asupra fascismului german în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar nu numai atât, căci el nu se distinge doar prin meritele militare. În 1953, Churchill primește Premiul Nobel pentru literatură, oferit pentru „măiestria sa remarcabilă în genurile istorice și biografice și pentru succesele remarcabile în arta oratorică”. De fapt, tocmai această „artă oratorică” i-a conferit lui Churchill puterea de a mobiliza masele în riposta contra atacatorilor hitleriști și înclinarea sorții războiului. Din păcate, multora dintre politicienii români le lipsește această artă și priceperea de a explica în public în mod convingător ceea ce intenționează să facă, fapt ce duce la confuzii, la „lipsă de transparență” și deci la nemulțumiri, de care se folosesc adversarii politici.
Marele politician și orator Winston Churchill se mai remarcă prin perseverență deosebită și prin pasiunea sa pentru pictură și creație literară, dar și pentru istorie. În 1955, la vârsta de 80 de ani, îi apare lucrarea în patru volume „Istoria popoarelor vorbitoare de engleză”. Iată deci ce înseamnă o personalitate adevărată! Moare la Londra, în 1965, însă amintirea lui a rămas vie nu doar în memoria popoarelor engleze, ci și a omenirii. Tocmai de aceea credem că se cuvine să ne aplecăm puțin atenția asupra câtorva aforisme izvorâte din gândirea vestitului politician.
Referindu-se la sistemele politice, Churchill spune că „Cel mai mare neajuns al capitalismului este distribuirea inegală a bunurilor; cel mai mare privilegiu al socialismului este distribuirea în mod egal a sărăciei”. Și atunci cum este mai bine? Probabil, vor spune unii, democrația, însă prezentul nu ne-a convins, căci situația mai mult s-a complicat decât s-a îmbunătățit, deoarece mulți dintre reprezentanții „noii ordini” s-au folosit de putere în interes propriu sau de grup, ignorând nevoile celor mulți, pe spinarea cărora s-au cocoțat pentru a se îmbogăți.
Dacă privim azi la lupta încrâncenată pentru putere dintre principalele partide politice românești, în care s-au implicat și serviciile, și președintele țării, adversarii politici parcă respectă sfatul lui Churchill: „Dacă doriți să vă atingeți scopul, nu vă străduiți să fiți delicat sau deștept. Folosiți-vă de metode brutale. Țintiți direct spre scopul propus. Întoarceți-vă și loviți iar. Apoi loviți încă o dată cu cea mai puternică lovitură a brațului”. Chiar așa se și întâmplă…
Există vreo diferență între un politician și un om de stat? La această întrebare ne răspunde tot Churchill: „Distincția dintre un om de stat și un politician constă în faptul că politicianul se bazează pe alegerile viitoare, iar omul de stat – pe generația următoare”. No comment! Să ia aminte cine trebuie…
Și ne întrebăm adesea de ce oamenii de cultură nu prea se înghesuie în politică. Sau n-au suficient curaj sau sunt prea prevăzători, căci așa cum o spune personalitatea în discuție, „Politica este la fel de riscantă ca și războiul. Ba chiar mult mai periculoasă. La război ești ucis doar odată, iar în politică – de mai multe ori”. Să luăm ca exemplu doar pe frumoasa blondă a politicii românești, știți și Dumneavoastră care; de fiecare dată când a fost chemată la mult mediatizata DNA, a murit câte puțin, și nu știm cum va arăta după ispășirea pedepsei ce tocmai i se pregătește. Și la fel se întâmplă cu toți ceilalți politicieni corupți, care ajung în fața instanțelor judecătorești și sunt condamnați cu privare de libertate, așa că politica rămâne mereu un teren minat pe unde trebuie să calci cu mare atenți pentru a nu „sări în aer”…
Nu putem încheia acest comentariu fără să precizăm ce înțelegea Churchill despre cei care ar dori să facă pace între beligeranți: „Pacificator este acela care hrănește crocodilul în speranța că va fi mâncat ultimul”.
Așa că, stimați luptători în numele democrației, este mai bine să nu vă luați de cap toată ziua, ca să nu trebuiască să hrănim mereu crocodilii! Mai bine să-și vadă fiecare de treaba lui, să fie ordine în țară, să crească PIB-ul și oamenii să prospere în pace și înțelegere!
Mihai Trifoi
