Covăsnenii – indiferent de profesie și vârstă – sunt invitați să se înscrie în proiectul național intitulat „Reflecții despre 1 Decembrie 1918”, în cadrul căruia va fi editată o antologie pe tema menționată.

Invitația, adresată covăsnenilor și nu numai acestora, vine din partea Editurii „Cezara Codruța Marica” din Târgu-Mureș, care „va publica o antologie a reflecțiilor (cugetărilor, „definițiilor”) despre lumina sublimă de la 1 Decembrie 1918.”

„Prin reflecțiile despre 1 Decembrie 1918, atât de bogate, e preamărită istoria ca lumină sublimă; istoria ca <<suferință mângâiată>>, cum o numea Nicolae Iorga sau, cum spunea Vasile Goldiș, istoria precum „cărarea civilizațiunii”ducând spre desăvârșire. Sau, cum scria Mircea Vulcănescu: Ziua de 1 Decembrie exprimă <<neastâmpărul de a cădea cu greutate în cumpăna clipei hotărâtoare>>. Adică, tot în sublimul LUMINII. Cei de ATUNCI au simțit evenimentul ca având tărie românească și suflu divin, fiind stăvilar <<la lupi>>, după expresia lui Gh. Brătianu. Cei de ACUM au și ei reflecțiile lor, ce se cer a fi cunoscute, reverberate în freamătul zilei.  Într-o reflecție despre Marea Unire e cuprinsă întotdeauna o atitudine, o gândire lucidă și o curată arderea de sine.  Editura <<Cezara Codruța Marica>> din Târgu-Mureș,  în seria de carte <<Via lucis>>, va publica o antologie a reflecțiilor (cugetărilor, <<definițiilor>>) despre lumina sublimă de la 1 Decembrie 1918. Dumneavoastră, cei care citiți acest semnal al Editurii, sunteți chemați să fiți co-autori ai antologiei, indiferent de profesie și vârstă. E ca și cum v-ați prinde într-o horă a UNIRII. Vă așteptăm cu emoție!” – a transmis, prin intermediul ziarului „Mesagerul de Covasna” , directorul editurii „Cezara Codruța Marica” și președintele Fundației cu același nume, Valentin Marica.

Reflecțiile vor fi trimise la adresa: Fundația Culturală „Cezara Codruța Marica” – Editura „Cezara” – Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru”, Târgu-Mureș, Bulevardul Cetății, numărul 13 sau prin email  la adresa: [email protected].

Acesta nu este primul proiect la care Editura „Cezara Codruța Marica” îi invită și pe covăsneni.

Informații despre Editura și despre Fundația „Cezara Codruța Marica” pot fi aflate accesând site-ul http://fundatiacezara.ro/.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail