„Anul turismului în județul Covasna”, ce are ca scop promovarea turismului, a obiectivelor turistice şi a evenimentelor din judeţ la nivel naţional şi internaţional și derularea de manifestări prin care să crească fluxul turistic în județ, va fi deschis oficial în luna martie.

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Grüman Róbert-Csongor, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă derulată la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a județului Covasna, pe tema turismului din județ, că agenda manifestărilor dedicate „Anului turismului în județul Covasna” este încă în curs de formare.

„Noi, la nivelul instituțiilor subordonate, deja am trimis cereri să se gândească și să planifice acțiuni ce vor fi  cuprinse în <<Anul turismului>>, vom avea și întâlniri cu mediul de afaceri, împreună cu Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna și totodată, dorim ca, dacă sunt alte entități interesate să participe la <<Anul turismului>> cu un eveniment, cu o altă idee, cu un proiect, să apeleze la Asociația de Dezvoltarea Turismului (din cadrul Consiliului Județean – n.r.), pentru că la începutul lui martie dorim să lansăm oficial <<Anul Turismului în județul Covasna>> (…). Anul trecut, cu vizitele bloggerilor și jurnaliștilor din țară organizate aici, ne-am axat pe tematica <<Ținutul Conacelor>>, dar dorim să includem și alte zone ale județului, cum ar fi zona Buzaielor (…), tocmai pentru că dorim să arătăm că județul Covasna este un județ multicultural (…) și că tradițiile fiecăruia pot fi interesante pentru turiști. (…) Noi trebuie să ne axăm pe ceea ce este unic în județul nostru.” – a spus vicepreședintele CJ Covasna, care ieri, a și avut loc o întâlnire cu primarii din zona Buzaielor, la Sfântu Gheorghe, pentru a discuta despre activitățile ce ar putea fi incluse în „Anul Turismului în județul Covasna”.

În cursul anului trecut, Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului – din cadrul CJ Covasna – a demarat o campanie amplă de promovare a potenţialului natural şi turistic al judeţului, organizând diverse manifestări și evenimente publice, popularizând pachete turistice, dar și derulând acțiuni în mediul on-line. Tot anul trecut, Asociația, împreună cu partenerii săi, a lansat site-ul www.viziteazacovasna.ro, prin care sunt prezentate destinații turistice, meșteșuguri tradiționale, informații despre gastronomia și despre evenimentele din județ, dar și sfaturi, programe și locuri de cazare, lista fiind încă deschisă.

„După cum ați văzut, județul Covasna se promovează sub brandul <<Vizitează Covasna>> – un brand, zic eu, foarte bine conceput, și care nu înseamnă doar niște pliante, ci vine inclusiv cu niște oferte concrete turistice în spate, de interes pentru publicul larg, deoarece persoanele care accesează site-ul pot găsi informații utile, pot face rezervări, accesându-l (…). Pe de altă parte, orice deținător de loc de cazare din județul Covasna, dacă are niște programe – de Paște, pentru luna martie, etc – poate să vină și să ne transmită aceste  informații, ca să le includem în oferta <<www.viziteazacovasna.ro>>.” – a declarat în cadrul conferinței de presă de marți, președintele CCI Covasna, ec. Edler András György.

Participare la Târgul de Turism

Ec. Edler András György a precizat că județul va fi promovat și în cadrul Târgului de Turism ce va avea loc în perioada 16-19 februarie în cadrul Centrului Expoziţional „Romexpo” din Bucureşti, menționând că dacă sunt reprezentanți din turism care au pachete, programe și locuri disponibile pentru următoarea perioadă și doresc ca acestea să fie prezentate în cadrul evenimentului, să anunțe.

„Participăm Târgul de turism de la <<Romexpo>>, pe 16 februarie este deschiderea evenimentului și vom avea un stand cu o mai mare vizibilitate decât până acum (…). De data aceasta, inclusiv noi, ca și Cameră de Comerț am încercat să ajutăm în ceea ce privește participarea la târg (…) și am reușit să obținem un loc mult mai vizibil, astfel că vom fi printre agențiile de turism și, din acest punct de vedere, vom avea o vizibilitate mai mare, ceea ce este foarte important. Și în acest caz, cei care au programe, pachete (care să fie prezentate la Târg – n.r.), mai au timp să vină și să ni le pună la dispoziție – bineînțeles, dacă mai au locuri libere.” – a spus Edler András György.

Expoziție de turism, de „Zilele Sfântu Gheorghe”

Președintele CCI Covasna a amintit de un alt eveniment dedicat turismului: expoziția derulată de „Zilele Sfântu Gheorghe”.

„Vom avea și anul acesta expoziția de turism, acea expoziție pe care o organizăm cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe, împreună cu Asociația de dezvoltarea turismului și cu Consiliul Județean Covasna – în formula deja cunoscută. Ideea este că va fi cea mai mare, cea mai frumoasă expoziție de acest gen pe care am organizat-o până acum. Aceasta este intenția noastră; bineînțeles, la sfârșit vom vedea dacă s-a îndeplinit, dar noi pornim cu acest gând și am început planificarea.” – a mai spus președintele CCI Covasna.

O analiză realizată de reprezentanții Consiliului Județean Covasna, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, arată că în anul 2016, 97.222 turiști au vizitat județul Covasna, 90% dintre aceștia fiind din țară și 10%, din străinătate.

„97.222 de turiști au vizitat județul Covasna, în 2016, conform datelor statistice. Acesta este trendul care este în jurul a 100.000 de turiști, pe care îl ținem de aproximativ 3-4 ani (…).” – a arătat marți vicepreședintele CJ Covasna, Grüman Róbert-Csongor. Potrivit acestuia, CJ a realizat și un top al celor mai vizitate unități- administrativ- teritoriale, top condus de orașul – stațiune Covasna, care, în 2016, a avut 45.525 turiști.

„Am realizat și un top 10 al unităților – administrativ teritoriale (după numărul de turiști – n.r.). Bineînțeles, conduce orașul Covasna, deoarece aproximativ jumătate dintre turiștii sosiți în județ au fost în stațiunea Covasna. Aici avem fenomenul de turism social, adică persoane care vin cu bilete gratuite sau subvenționate, la tratament, dar nu tot turismul din stațiunea Covasna este turism social. Sunt și două hoteluri de patru stele, deschise recent, deci este pe drum bun și turismul din stațiunea Covasna.  Urmează Turia / Balvanyos, municipiul Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și comunele Zăbala, Arcuș, Valea Crișului, Brăduț și Comandău, dar despre fiecare știm exact de unde provine fluxul de turiști care le plasează în <<Top 10>> (…)”- a mai spus președintele CJ Covasna.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail