Teatrul Independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe aniversează, astăzi, 3 februarie (a.c.), 24 de ani de existență.

Managerul trupei, regizorul Fazakas Misi, a transmis ieri că membrii trupei marchează această aniversare la Budapesta, unde lucrează la o nouă variantă scenică a producţiei „Chipul din oglinda apei”, lansată în urmă cu aproximativ șase ani.

„De la înființarea sa din 3 februarie 1993, şi până astăzi,  în Trupa <<Osonó>> au activat 160 de tineri,  dintre care 48 au devenit profesionişti ai teatrului – actori, regizori, dramaturgi, dansatori, coregrafi sau tehnicieni. De 10 ani, de când <<Osonó>>  s-a transformat din teatru pentru elevi în Teatru Independent, a susţinut 982 reprezentaţii cu producţiile sale,  în 213 localități, din 24 de țări de pe 3 continente. În aceşti 24 de ani, <<Osonó>> a trecut prin experienţa a 20 de premiere, dintre care 6 coproducții şi a câştigat  30 de premii naționale și internaționale (…). Pintre premii, îl amintim pe cel acordat de Parlamentul European, care a desemnat Teatrul <<Osonó>> drept Câştigătorul Naţional al Premiului <<Charlemagne pentru Tinerii Europeni>>. Premiul <<Charlemagne pentru Tinerii Europeni>> este un preţios feedback pentru Teatrul Independent <<Osonó>>, reprezentând un semn de apreciere la nivel european, nu doar pentru un spectacol, ci pentru întreaga activitate a Trupei, pe anul 2015. Premiul <<Csokonai Vitéz Mihály>>, acordat de Ministrul Resurselor Naţionale al Ungariei în anul 2012, este cea mai mare distincţie din partea statului maghiar.  Acest premiu a fost acordat Teatrului <<Osonó>> pentru remarcabila sa activitate culturală şi educaţională, la nivel naţional şi internaţional.” – a transmis managerul Fazakas Misi, care a făcut parte din trupă, de la începuturile acesteia și până în prezent.

„Sunt singurul care a fost în continuu în Trupa <<Osonó>>, în acești 24 de ani. Componența trupei s-a schimbat, dar eu am fost printre membrii fondatori, am fost actor în această trupă, apoi am devenit regizor și o conduc de aproape 20 de ani (din 1998- n.r). Astfel, pot să văd exact ce s-a întâmplat în acești 24 de ani, pot să reflectez asupra evoluției trupei, o evoluție uriașă. Din trupa de teatru pentru elevi, am devenit un teatru independent care se auto – finanțează, care dincolo de spectacole pe care le prezintă (în jur de 100 de spectacole pe un an), are mai multe proiecte sociale, educaționale.”- a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna” , managerul Fazakas Misi.

„Tinerii să nu uite să viseze, dar să nu să uite să muncească pentru visurile respective”

„Perseverență” este cuvântul prin care acesta ar descrie cei 24 de ani de la înființarea trupei.

„În spatele rezultatelor noastre stă o muncă uriașă. Nu numai a mea, ci a tuturor care au fost și sunt membrii trupei. Cu colegul meu, actorul de bază a trupei Mucha Oszkár, cu care conducem trupa, în general spunem că e important să avem vise mari, dar trebuie să muncim pentru a ne atinge scopul. Cred că acesta poate fi mesajul nostru pentru tineri, de ziua de naștere a trupei: să nu uite să viseze, dar să nu să uite să muncească pentru visurile respective!” – a transmis managerul „ Osonó”.

Planuri pentru anul 2017

Pentru anul în curs, trupa are în plan multe proiecte în țară și în străinătate, printre care ateliere, tabere, dezbateri interactive, a spus Fazakas Misi.

„Acum suntem în Budapesta și lucrăm cu noii membri, tineri din Budapesta la varianta spectacolului nostru documentar <<Chipul din oglinda apei>>, pe care în cursul lunii februarie –martie – aprilie îl vom prezenta în mai multe teatre din Budapesta, dar vom avea și turnee în Ungaria, mai ales în localități în care oamenii niciodată nu au văzut vreun spectacol teatral. Cu <<Chipul din oglinda apei>> vom avea un mare turneu în România în luniile mai și iunie. Turneul este finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Este un proiect de educație teatrală, deci dincolo de prezentarea spectacolului în școli și licee, vom avea dezbateri interactive cu tinerii și vom organiză workshopuri (ateliere – n.r.), pornind de la subiectele profunde ale spectacolului, care propun reflectarea asupra societății noastre și asupra viitorului tinerilor. Cred că în perioada aceasta sunt foarte importante proiectele de genul acesta. Este foarte important să avem dezbateri, să punem întrebări și să încercăm împreună să ne înțelegem unul pe celălalt, să găsim niște răspunsuri și să fim mai atenți la tineri, la generația care urmează. În acest moment, educația ar trebui să fie cea mai importantă, și teatrul, educația prin teatru – este un element excelent pentru a atinge pe tineri. La vară vom avea mai multe tabere de creație și vom organiza și Tabăra interetnică, care a devenit foarte importantă pentru noi.” – a declarat Fazakas Misi.

Potrivit acestuia, Teatrul Independent „Osonó”, sprijinit de Asociația „Tiszta Formák Alapítvány” din Ungaria, reprezintă o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane. 

Fondatorul  „Osonó” şi conducătorul său, din 1993 până  în 1998, a fost Salamon András.

 

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail