Seria concertelor-lecţii pentru copii din sezonul 2016/2017, organizate de Primăria Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură Municipală, va continua săptămâna aceasta cu o nouă temă, „Muzică din timpul regilor”. 

Concertele, programate vineri de la orele 10.00 şi 12.00 în sala mare a Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, vor fi susţinute de formaţia de muzică veche Codex din municipiu, fondată de muzicianul Filip Ignac, şi sunt destinate preponderent elevilor din clasele primare. 

„Ideea organizării seriei de concerte-lecţii îi aparţine unei personalităţi determinante din mediul muzicii clasice din Transilvania: muzicianul şi pedagogului muzical dr. Filip Ignác. Scopul programului este stârnirea interesului generaţiei tinere faţă de muzica clasică, descoperirea în comun a influenţei pozitive a experienţei muzicale asupra personalităţii, precum şi educarea viitorului public de muzică clasică. (…) Seria de concerte, ce durează până primăvară, este încadrată în cele patru anotimpuri ale lui Vivaldi, concertele având în distribuţie doi solişti şi un narator. În noiembrie au răsunat temele Toamnă şi Iarnă din opera arhicunoscută a lui Vivaldi. (…) În februarie, publicul va avea ocazia de a face cunoştinţă cu instrumentele muzicale”, se menţionează într-un comunicat de presă al Primăriei Sfântu Gheorghe, remis ieri AGERPRES. 

Formaţia de muzică veche Codex a luat fiinţă în anul 1996, având în componenţă profesori şi studenţi ai Facultăţii de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov. Repertoriul formaţiei cuprinde muzică cultă europeană din secolele XV-XIX, interpretată cu ajutorul instrumentelor de epocă, respectiv muzică din Transilvania, muzică din Europa de Est, precum şi muzică barocă franceză, italiană şi germană. 

Primele concerte-lecţii au avut loc în luna noiembrie a anului trecut, iar la acestea au participat circa 800 de elevi. Filip Ignac declara la acea vreme că visul său este ca în 10-20 ani la Sfântu Gheorghe să existe o orchestră simfonică de renume internaţional, dar şi un public numeros, cu o educaţie muzicală solidă.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail