O acțiune de solidaritate a locuitorilor din municipiul reședință de județ  față de persoanele fără adăpost, care a avut loc în acest sfârșit de săptămâmă, i-a impresionat pe membrii Serviciului de Ajutor Maltez.

sursa foto facebook

sursa foto facebook

„Înarmați” cu ceai cald, sandvișuri, dar și pături și haine groase primite de la oamenii cu suflet mare, care în urma unei postări pe pagina de socializare Facebook, și-au dorit să vină în sprijinul celor nevoiași într-una dintre cele mai geroase nopți din acest an, mai mulți voluntari au pornit sâmbătă seară în căutarea celor fără adăpost.

„Am ajutat vreo 16 persoane, pe care le-am întâlnit pe drum, sau persoane care stăteau în fostele clădiri ale unor fabrici, în hale ale CFR-ului, fără încălzire și fără lumină. A fost lansată pe Facebook o invitație către cetățenii care doresc să ajute, și în câteva ore s-au strâs foarte multe materiale: pături, haine groase, alimente. Alimentele (ciocolată, prăjituri) am încercat să le dăm persoanelor, dar ne-au rămas mai multe pături și haine pe care nu avea rost să le dăm doar de dragul de a le da, așa că le-am păstrat și vom mai avea o acțiune și în zilele următoare.”, a declarat reprezentantul organizației, Tischler Ferenc.  

Potrivit acestuia, în total nouă voluntari au participat la acțiunea care a avut loc sâmbătă seară, la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe. Fostul viceprimar al orașului s-a declarat deosebit de impresionat de solidaritatea oamenilor care, într-un timp foarte scurt de la lansarea apelului, s-au mobilizat și au contribuit cu ce au putut pentru cei nevoiași.

„Ceea ce trebuie să știți este că angajații Adăpostului de noapte în fiecare lună vizitează aceste persoane cărora le dau haine groase și alimente. Ideea nu a fost a mea. Sâmbătă seara, când am ajuns în casa mea, la căldură, m-am întrebat: oare oamenii aceștia ce fac? Atunci le-am trimis un mesaj prietenilor și s-a strâns o echipă de voluntari cu care am ieșit pe stradă, iar în primele 5-10 minute am scris și pe Facebook. Noi am ieșit cu ceai cald, am vrut să căutăm oamenii, să le dăm un ceai cald pentru că altceva nu am putut duce, iar dacă existau probleme undeva, sau riscuri, ceream intervenția specialiștilor. Cum am dat anunțul pe Facebook, programul nostru s-a schimbat total, fiindcă oamenii nu au venit numai cu ceai cald sau sandvișuri. Eu așa ceva încă nu am trăit și nu am văzut, o solidarizare atât de rapidă, este ceva fenomenal ce s-a întâmplat sâmbătă noapte.”, a mai precizat Tischler Ferenc.

Acesta a mai menționat că, deși din fericire nu a fost nevoie de intervenția lor, printre voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez există și specialiști, persoane care au cunoștințe de acordare a primului ajutor, iar la nevoie pot interveni pentru a-i salva pe cei aflați în nevoie.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail