Deși se anunță un val de temperaturi foarte scăzute, ninsorile abundente ar putea salva culturile agricole însămânţate toamna trecută în judeţul Covasna, susține conducerea Direcției Agricole (D.A.) Covasna.
Potrivit directorului D.A. Covasna, Konczei Csaba, campania de toamnă nu a fost una fără probleme, singurele culturi care au fost însămânțate în condiții optime fiind cele de rapiță.
„Grâul de toamnă și cerealele de toamnă s-au semănat în condiții destul de grele, având în vedere multitudinea de precipitații. Aproape toată luna octombrie a plouat, și din această cauză ori s-au semănat mai târziu și răsărirea este întârziată, ori au fost semănate pe timp ploios, sau înainte, nivelul ridicat de umiditate din sol nu a facilitat o răsărire uniformă și normală. Vom avea puține probleme în ceea ce privește cerealele de toamnă din punct de vedere al densității pe unitatea de suprafață.”, a explicat Konczei Csaba.
Acesta a precizat că în ciuda temperaturilor scăzute care au fost anunțate în perioada următoare, în cazul în care va cădea o cantitate consistentă de precipitații sub formă de ninsoare, culturile de cereale însămânțate toamna trecută ar putea fi salvate.
„Până acum nu este nimic ieșit din comun, a și nins puțin, sunt două-trei degete de zăpadă pe suprafețele de terenuri agricole, acum din câte știu va veni un val foarte rece. Dacă vine cu zăpadă, și vom avea un strat consistent de 10-15 cm, atunci nu va fi nicio problemă, dacă nu vom avea zăpadă, și vor veni temperaturi de minus 20-25 de grade, care vor persista trei-patru zile, atunci da, vor fi afectate culturile și așa slabe de cereale de toamnă. Sunt răsărite târziu și sunt slabe, nu sunt riguroase, iar dacă vine un frig fără zăpadă, le va afecta și mai mult.”, a mai explicat directorul D.A. Covasna.
2016 a fost un an bun în ceea ce privește producția și prețul cartofilor
În judeţul Covasna s-au cultivat anul trecut circa 11.000 de hectare cu cartofi, suprafață din care producătorii au recoltat circa 200.000 de tone. Konczei Csaba este de părere că anul ce s-a încheiat a fost unul destul de bun, atât din punct de vedere al producției, cât și al valorificării acesteia. În funcție de soi, de felul în care au fost puși pe piață (ambalați, spălați), prețurile cartofilor au variat de la 55 de bani, chiar până la 1 leu/kg.
Ioana Ardeleanu