Oferta locurilor de muncă, prin reţeaua EURES, este în continuare destul de bogată.  300 de locuri de muncă în domeniul agriculturii sunt disponibile, în străinătate, în această perioadă.

Prin intermediul rețelei EURES, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna pune la dispoziția persoanelor interesate, în această perioadă, 300 de locuri de muncă vacante în Portugalia, în domeniul agriculturii. Potrivit unui comunicat de presă primit la adresa redacției noastre, pentru ocuparea posturilor vacante, sezoniere, sunt așteptate persoanele fără cazier, apte pentru munca la câmp, având un avantaj cele care au experiență în domeniul agriculturii, în recoltarea zmeurei, sau în munca în sere.

Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, iar persoanele interesate ar putea fi angajate spre sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie (a.c.).

Selecția dosarelor de înscriere va avea loc în perioada 25-26 ianuarie, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.

Pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate – EURES și pentru a primi invitația de participare la selecție, persoanele cu domiciliul în județul Covasna, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consiliului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna, din  B-dul. Gen. Grigore Bălan nr. 14, telefon 0267 312 157.

I.A.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail