Pasionații de fotbal mai au doar câteva zile pentru a se înscrie la turneul de fotbal destinat jucătorilor amatori, „Cupa Prieteniei”.

În perioada 14-15 ianuarie (a.c.), la Sfântu Gheorghe are loc cea de-a doua ediție a turneului de fotbal amator „Cupa Prieteniei”. Turneul a fost conceput în ideea de a apropia mai mult cetățenii de etnie română și maghiară ai orașului nostru.

La fel ca și anul trecut, turneul se va desfășura în sala de sport a Liceului Economic „Berde Áron” din municipiul Sfântu Gheorghe. Cei interesați să participe la ediția din acest an pot trimite un e-mail la adresa: [email protected], în care să specifice numele echipei, numele și numărul de telefon al căpitanului, și lotul echipei (nume și prenume). De asemenea, înscrieri se pot face și la numerele de telefon ale organizatorilor: Florescu Marius – 0748 138 832; Moldoveanu Cristian – 0743 021 935; și Ciuraru Roberto – 0748 702 606.

Data limită pentru înscrierea la turneul „Cupa Prieteniei” din acest an este 8 ianuarie, iar taxa de participare este de 200 de lei / echipă.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail