Două surori stabilite de peste 30 de ani în Germania, Regina Bell și Katarina Weber, originare din satul mureșean Senereuș, lucrează contra-cronometru la confecționarea de porturi populare săsești, comandate de cei care vor participa, în luna august, la cea de-a 27-a reuniune a sașilor, care va avea loc la Sibiu, la împlinirea a 500 de ani de la reforma lui Martin Luther.
Cele două surori, Regina Bell din Stuttgart și Katarina (Trini) Weber din Pfullingen, sunt printre ultimele femei din generația lor care se mai îndeletnicesc cu meșteșugul confecționării porturilor populare tradiționale săsești, iar din acest motiv comenzile le copleșesc. Pentru reuniunea sașilor de anul viitor de la Sibiu, cele două surori au deja în lucru trei cămăși, pe care cos modele culese sau gândite de Trini și pe care le-au croit și îmbinat după o tehnică tradițională, exclusiv manual.
Regina Bell și Katarina Weber sunt, de altfel, singurele care stăpânesc o tehnică „curată” de coasere a cămășilor și șorțurilor, astfel încât acestea să nu prezinte noduri sau capete de ață pe niciuna dintre fețe.
„Cusătura arată la fel de bine și pe față și pe dos, dosul trebuie să fie curat, fără noduri. Ani de zile ne-a luat să ne obișnuim să lucrăm curat, să mergi cu rândul fără întreruperi (…) Toată lumea ne întreabă cum le facem, că nu se vede niciun nod, niciun capăt de ață. Noi punem capetele pe față și le mascăm bine. Au fost femei care au căutat foarte atent și nu au văzut niciun fir. Cel mai mult durează să ascundem firele. Am cusut și șurțe, dar și dacă le iei pe dos, tot se vede bine”, a explicat pentru AGERPRES Katarina Weber.
Pe lângă tehnica unicat, Regina și Trini își lasă amprenta pe fiecare port popular confecționat, în sensul că brodează inițialele proprietarului și anul în care cămașa a fost cusută.
„Scriem inițialele celui care o poartă și anul în care este cusută pentru că mulți se întreabă de când sunt hainele. De aceea coasem ca să se știe care e valoarea portului popular, să se știe când a fost făcut. De când suntem în Germania, de 30 de ani, facem porturi populare săsești. Trini a făcut cămăși și acasă. La noi, în Senereuș, nu se purtau cămăși cusute, ci doar cămăși albe și cravată. Cele cu cusătură erau doar pentru bogați. Noi am fost mai sărăcuți. Dar de când suntem aici, coasem cămăși nu doar pentru senereușeni, ci și pentru cei din Brașov și din alte părți. Trebuie să ne acomodăm, să ne adaptăm modelele. În alte sate, bărbații purtau cămăși cusute cu model, în satul nostru erau doar albe cu cravată. Avem modelul de la socrul meu, cu cusătură,de pe vremea când era mire. Până acum, cred că am făcut mai mult de 100 de cămăși, avem multe cămăși pentru copii. Am numărat, până la un moment dat, până la 40, dar apoi am pierdut șirul. Dacă le văd, știu că eu le-am făcut”, a povestit Regina Bell.
Cămășile confecționate de cele două surori sunt cusute pe pânză panama — înainte erau pe pânză țesută în casă, însă în lipsa unui război de țesut se recurge la acest material, care este procurat din România, iar din 10 metri de material ies trei cămăși. Regina ne spune că fiecare cămașă trebuie să fie mai lungă pentru ca atunci când dansatorul ridică mâinile să nu îi iasă din pantaloni sau din fustă, în cazul femeilor, și trebuie să fie un pic mai largă.
„Tot materialul se tivește. Începem cu tivitul, apoi mă apuc de mânecă. Aici doar eu mă pricep, pentru că trebuie numărat de sute de ori. Am văzut la cămăși vechi de peste 100 de ani această cusătură de îmbinare a mânecilor. Am zis că, și cu riscul de a nu mai putea pune la loc cămașa respectivă, am desfăcut cusătura de la mâneci ca să văd cum a fost făcută. Până la urmă m-am lămurit. Totul trebuie să fie lucru de mână, doar așa cămașa e autentică: de la tiv, la îmbinat mâneci. Durează și săptămâni până când o cămașă e gata. Lucrul nu e plătit, dar satisfacția e foarte mare când văd că o cămașă e gata. Sunt multe chițibușuri, până pui nasturii, până pui șnurul… Eu măsor persoana, fac croiul la cămașă și fac mânecile. Mâneca nu e căzută, e făcută după cât de mare e omul. Cel mai greu e să stabilești de unde te apuci. Cu mâneca… Trini știe să facă mai departe. Ea știe să facă mai multe, dar așa avem programul: eu încep cu stofa și cu modelul la mâneci, ea face restul, apoi eu adun bucățile la un loc și le cos”, a mărturisit Regina Bell.
Cele două surori spus că au deprins taina cusutului încă din copilărie, când împrejurările le-a silit să stea mai mult în casă, la Senereuș.
„Când am fost refugiați și ne-am întors acasă, după Al Doilea Război Mondial, nu am mai putut sta în casele noastre, în Senereuș, am stat în Descănă, unde era un copil care ne bătea. Așa că am stat mai mult în casă și ne-am ocupat timpul cu cusutul”, a mai povestit Regina Bell, sora cea mai mare.
După ce au confecționat numeroase porturi populare, Trini și Regina au constatat că poșeta modern
ă nu se potrivește acestuia, așa că au căutat ceva care să se asorteze. Astfel, au împrumutat modelul trăistuței românești, pe care au cusut motive săsești.
„De la portul popular românesc am împrumutat trăistuța. Așa că am adaptat modelul și am făcut trăistuțe pentru femei, în care să încapă batista, telefonul, banii — să nu umble cu poșetă modernă. Am făcut multe trăistuțe, la băieți în albastru, la fetițe cu roșu… Avem multe modele, Trini le-a conceput. La fiecare port popular cusut am făcut și câte o trăistuță”, a precizat Regina.
O cămașă cusută costă până în 300 de euro, însă cele două surori susțin că suma este investită în materiale. „Noi nu câștigăm nimic, pentru noi contează să ne umplem timpul cu ceva”, susțin ele.
Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul-Jurgen Porr, anunța la cea de-a 26-a reuniune a sașilor, care a avut loc anul trecut la Reghin, că, în 2017, reuniunea anuală va fi la Sibiu și manifestarea va avea un caracter religios pentru că se împlinesc 500 de ani de la reforma lui Martin Luther (din 1517).
AGERPRES
