Chiar dacă operaţia a reuşit, pentru Alina Deaconu urmează o perioadă dificilă. Tânăra va trebui să meargă din două în două luni la control la clinica Anadolu, Turcia.
Viaţa Alinei s-a schimbat într-o singură zi – ziua în care i s-a pus un diagnostic crunt: cancer. De atunci a început lupta cu timpul, cu boala care ameninţa să o lase paralizată la doar 30 de ani. Totul se întâmpla în preajma sărbătorilor de iarnă, când majoritatea sunt ocupaţi cu pregătirea cadourilor pentru cei dragi. Pentru Alina, cel mai de preţ cadou pe care putea să i-l aducă Moşul, era şansa la o viaţă nouă. Aşadar, deşi reuşise să strângă doar jumătate din suma necesară, Alina a plecat la clinica din Turcia şi a fost operată a doua zi de Crăciun. După 5 ore dificile, sub conducerea d-lui Dr. prof. univ. Altan Cir – chirurgie toracică, operaţia s-a încheiat cu succes. Alinei i-au fost înlăturate 4 coaste, fiind înlocuite cu o proteză pentru susţinerea cutiei toracice.
Aşa cum vă povesteam într-un articol precedent, am luat legătura cu sora Alinei, doamna profesoară de la Liceul de Artă, Monica Blaj, imediat după operaţia tinerei şi cu două zile înainte de despărţirea de anul 2011. Monica se afla atunci la aeroport. Urma să plece în Turcia pentru a fi alături de sora ei. Avea sufletul încărcat de o mare nelinişte. În câteva ore trebuia să achite si restul de bani din onorariul medicilor- 3000 de euro, dar nu dispunea încă de acei bani.
Şi iată că „omul cu minunea” pe care îl aştepta atunci, a apărut. Problema onorariului medicilor a fost rezolvată, cu doar 30 de minute înainte de a urca în avion: o prietenă foarte bună a Monicăi i-a sărit în ajutor, şi i-a dat suma necesară sub formă de împrumut: „A fost tare greu şi trist tot drumul ăsta în Turcia… dar am avut până la urmă parte, cu adevărat, de o minune de la Dumnezeu! (…) I-am mulţumit lui Dumnezeu că am reuşit cu mari eforturi să întregim onorariul medicilor de 20.000 euro”, a explicat Monica Blaj, sora Alinei.
Alina are în continuare nevoie de ajutorul nostru
Din spusele Monicăi, Alina are acum dureri mari şi recuperarea ei va fi una foarte dificilă şi de durată. Din două în două luni, va merge la control la clinica Anadolu, în Turcia, iar acest lucru implică foarte mulţi bani. „Alina are acum dureri mari. Doctorul ne-a spus că a fost o operaţie dificilă şi recuperarea ei va fi de lungă durată. Dl. Dr. Altan Cir, coordonatorul operaţiei, e un om si un doctor extraordinar! Ni s-a spus că Alina a ajuns pe ultima sută de metri. Putea să nu mai fie azi, dacă mai întârzia o săptămână (…) Acum urmează altă durere: bani pentru tratament, drumuri, controale din două în două luni. E foarte scump, dar avem nădejde în Dumnezeu că nu ne va lăsa nici acum. Mulţumesc tuturor celor care au dovedit că şi oamenii pot face minuni!”, a spus Monica.
Alina are nevoie de sprijin şi susţinere în continuare. Fiecare dintre noi poate să aducă speranţa şi zâmbetul pe chipul tinerei.
Ana Alina Costache
Pentru cei care cred că o pot ajuta pe Alina cu donaţii oricât de mici, publicăm mai jos două conturi:
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
CONT EURO: COD IBAN: RO52RNCB0124081163870002
SWIFT:RNCB RO BU
CONT LEI:COD IBAN: RO79RNCB0124081163870001
SWIFT:RNCB RO BU
DEACONU ALINA NELA