Primarul oraşului Baraolt, Nagy Istvan, acuză din nou modul cum se fac repartizările de fonduri „de la judeţ”.
În cursul zilei de vineri a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Covasna, în cadrul căreia a fost supus spre dezbatere şi abrobare şi proiectul de hotărâre cu privire la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură, precum şi a sumei defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2012.
Cu această ocazie, primarul oraşului Baraolt, Nagy Istvan, s-a adresat, din nou, consilierilor judeţeni, cărora le-a solicitat, în scris, «ca, în 2012, sumele pentru echilibrarea bugetelor locale să fie repartizate pe baza unei analize, având în vedere şi capacitatea economic-financiară a Unităţilor Administrativ Teritoriale (U.A.T.), precum şi investiţiile locale (…) Vă rog să procedaţi ca şi în alte judeţe care stabilesc cotele şi sumele alocate pentru dezvoltare locală pe baza numărului de locuitori şi a suprafeţei intravilanului».
În adresa sa adresată consilierilor judeţeni, Nagy Istvan arată că, deşi la «aşa-zisele» consultări cu primarii din localităţile judeţului Covasna, de la începutul anilor bugetari, a susţinut această propunere, nu se doreşte elaborarea unui act normativ din motive lesne de înţeles, şi anume manipularea politică a electoratului.
Primarul Baraoltului este nemulţumit de sumele repartizate de CJ Covasna pentru finanţarea cheltuielilor cu drumurile judeţene şi comunale ce se află pe teritoriul administrativ al oraşului. Potrivit acestuia, « în decursul a opt ani nu s-a alocat de către CJ Covasna nicio sumă pentru drumurile comunale ale oraşului», deşi, Consiliul Judeţean primeşte anual sume pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale.
Din adresa înaintată consilierilor judeţeni reiese că pe anul 2012 suma alocată din bugetul de stat, pentru drumurile judeţene şi comunale din judeţul Covasna, este cea mai mare din România , în raport cu numărul de locuitori şi suprafaţa judeţului. Ca urmare, Nagy Istvan solicită « alocarea unor sume în măsura lungimii şi stării tehnice a drumurilor judeţene şi comunale din raza teritorială a U.A.T Baraolt » . Şi asta, în condiţiile în care edilul acuză că, prin nealocarea sumelor necesare pentru efectuarea de lucrări, «zona Baraolt este izolată, voit, de trei ani, prin impractibilitatea podului aflat la hotarul dintre judeţeul Covasna şi Harghita». Deşi, sumele asupra cărora decid consilierii judeţeni provin şi de persoanele fizice şi juridice din oraşul Baraolt care contribuie, din punct de vedere fiscal, cu impozite şi taxe pe valoarea adăugată , la bugetul de stat.
Primarul Nagy Istvan arată că, dacă în anul 2009 oraşului Baraolt i s-a repartizat suma de 281.000 lei, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru echilibrarea bugetului local, anul trecut au fost nevoiţi «să se descurce» cu doar 48.000 lei care au fost repartizaţi prin Hotârâre a CJ Covasna, din care a fost alocată suma de 42.000 lei, deşi, oraşul avea suficiente proiecte care necesitau finanţare. Astfel, ca urmare a lipsei banilor, multe investiţii nu au putut fi finalizate.
Intervenţia primarului Nagy Istvan, făcută pe lângă consilierii judeţeni, se datorează faptului că şi pentru anul 2012 a fost planificată alocarea a doar 49.000 lei, sumă total insuficientă pentru finanţarea investiţiilor ce se impun a fi realizate, în oraşul Baraolt.
Anna-Maria Chiţu