COMUNICAT DE PRESĂ al CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE COVASNA. Condiţiile şi documentaţia necesară obţinerii formularului E 112 destinat tratamentului medical în statele membre ale Uniunii Europene
În baza Regulamentelor europene de securitate socială nr. 1408/71 şi 574/72 şi reglementărilor interne în domeniu, pe fondul unui număr mare de solicitări, Casa de asigurări de sănătate eliberează formularul E112, dacă solicitantul se încadrează în una din următoarele situaţii:
- Asiguratul îşi transferă reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru U.E şi necesită menţinerea dreptului la prestaţiile de boală sau maternitate, acordate în România pâna la momentul transferului,
sau
- Asiguratul urmează sa efectueze un serviciu medical care face parte din pachetul de servicii medicale de bază, iar acesta nu poate fi acordat într-un interval de timp util acordării intervenţiei medicale într-un centru clinic din România, luându-se în considerare şi starea curentă de sănătate a persoanei precum şi evoluţia probabilă a afecţiunii de care suferă.
Asiguraţii care solicită formularul E112 trebuie să depună la Casa de asigurări de sănătate următoarele documente: cerere; copie a actului de identitate sau, după caz, a certificatului de naştere; un raport medical care va conţine recomandarea pentru efectuarea tratamentului în străinatate, numai pentru cea de a doua situatie; dosarul medical din care să rezulte diagnosticul pacientului şi precizarea, în mod explicit şi argumentat a faptului că serviciul medical solicitat nu poate fi efectuat în nici una din centrele clinice din România, în timpul util acordării acestuia, precum şi o confirmare scrisă din partea unităţii sanitare din statul membru al Uniunii Europene din care să rezulte disponibilitatea de a acorda respectivul serviciu medical, referitoare la data începerii tratamentului şi durata acestuia.
În ambele situaţii, formularul E 112 se obţine înainte de plecarea persoanei beneficiare la tratament.
Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la secretariatul C.A.S Covasna, la telefon: 0267-352.970 sau Telverde: 0800800979.F
Formularul E 112 poate fi tipărit de pe site-ul: www.cascov.ro .