Un porc în greutate de aproape 200 de kilograme va fi sacrificat în târgul de Crăciun deschis joi la Sfântu Gheorghe.

Grubisics Levente, unul dintre principalii organizatori ai târgului, a declarat pentru AGERPRES că sacrificarea porcului se va face în stil tradiţional, dar se va ţine cont şi de normele europene, animalul urmând să fie, în prealabil, tranchilizat.

„Porcul, care va fi sacrificat duminică dimineaţă, are 200 de kilograme şi se numeşte Aron (…) Tăierea şi prepararea lui va avea loc în faţa publicului, care va putea vedea întregul ritual, cum se prepară cârnaţii şi celelalte bunătăţi. Şi, desigur, oamenii vor putea degusta din acestea”, a spus Grubisics

La Sfântu Gheorghe, ultimul ritual public de sacrificare a porcului de Crăciun a avut loc în decembrie 2006, cu câteva zile înainte ca România să intre în Uniunea Europeană care a impus norme stricte de sacrificare a animalelor, prin asomare.

La târgul de Crăciun deschis joi îşi expun mărfurile peste 50 de meşteşugari şi comercianţi din judeţul Covasna şi împrejurimi. Una dintre condiţiile principale pentru a fi acceptaţi a fost să ofere produse tradiţionale, de artizanat sau unicat.

În centrul municipiului Sfântu Gheorghe a fost amplasată şi o iurtă uriaşă, unde localnicii şi turiştii sunt invitaţi să guste produse tradiţionale, palincă, ceai şi vin fiert.

Pentru ca târgul să fie cât mai atractiv, organizatorii au prevăzut şi programe artistice pe toată durata acestuia, fiind invitaţi colindători, ansambluri folclorice, coruri laice şi religioase, precum şi de trupe îndrăgite de muzică uşoară. Pentru copii vor fi organizate spectacole de teatru, concerte şi jocuri.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail