Deşi legea impune înregistrarea contractului de închiriere la Administraţia Finanţelor Publice, tot mai mulţi proprietari de imobile care oferă spaţii spre închiriere evită acest lucru, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului aferent chiriei încasate.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei imobilului din patrimoniul personal are obligaţia să înregistreze contractul la Administraţia Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la data semnării contractului de închiriere, în scopul luării în evidenţă fiscală. Cu toate acestea, unele persoane încearcă „să fenteze” statul, şi, deşi sunt expuse riscului de a fi prinse, chiar şi cu „ajutorul” vecinilor binevoitori, preferă să încalce legea.
Luminiţa Tuşnea, director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Covasna, ne-a declarat că proprietarii de imobile trebuie să ştie că, prin nerespectarea prevederilor legale în acest domeniu, pot fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 50 -500 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi aferente impozitului neachitat. „Dacă organul legislativ demonstrează faptul că individul respectiv primeşte lunar sume de bani pentru care nu plăteşte impozit, atunci acesta poate fi acuzat de evaziune fiscală, şi i se poate întocmi dosar penal. Este mai greu de demonstrat acest lucru, deoarece sunt chiriaşi care declară că stau în imobil pentru că sunt rude cu proprietarul, fapt legal şi destul de des întâlnit”, a mai spus Luminiţa Tuşnea.
Potrivit acesteia, principalul motiv care stă la baza neînregistrării contractelor de închiriere îl constituie sustragerea de la plata impozitului pe venit., însă există şi cazuri în care proprietarii nu au cunoştinţă de obligativitatea declarării veniturilor din chirii sau pur şi simplu, din neglijenţă, omit să înregistreze contractele la Administraţia Fiscală.
Odată ce un proprietar înregistrează contractul de închiriere la organele fiscale, acesta este obligat să plătească impozit pe venitul obţinut din cedarea folosinţei bunurilor. Valoarea impozitului este de 16 % din venitul obţinut prin închiriere. În cazul în care unica sursă de venit o reprezintă banii proveniţi din închiriere, pe lângă impozitul pe venit propietarii sunt obligaţi să achite şi contribuţii la bugetul de asigurări de sănătate, dar şi la bugetul de pensii.
Luminiţa Tuşnea a ţinut să sublinieze faptul că un contract de închiriere aduce şi o serie de avantaje atât pentru chiriaş cât şi pentru proprietarul imobiliului. Unul dintre cele mai importante beneficii este acela că, în perioada valabilităţii contractului chiriaşul nu poate fi evacuat din locuinţa închiriată, decât în cazul în care acesta încalcă prevederile stabilite de comun acord cu proprietarul de drept.
Un alt aspect important îl reprezintă faptul că valoarea chiriei nu poate fi modificată decât cu acordul părţilor, astfel că proprietarul nu va putea pretinde o sumă mai mare de bani pentru chirie, decât cu acordul chiriaşului.
Din datele comunicate de reprezentanţii DGFP Covasna, la nivelul judeţului un număr de 2.522 de persoane şi-au înregistrat contractele de închiriere la administraţiile fiscale de care aparţin, marea majoritate a acestora fiind declarate la Administraţia Finanţelor Publice Sfântu Gheorghe, respectiv 2.146 de contracte de închiriere.
Anna-Maria Chiţu