…Totul a început de la o discuţie avută recent cu un prieten mai tânăr, Bogdan, director la o firmă din Bucureşti. Tracasat de tumultul cotidian din aglomerata metropolă dâmboviţeană, venise cu familia într-o scurtă vacanţă la munte. Printre altele, discutând despre pasiunea noastră comună (turismul) m-a întrebat ce părere am de… Pensiunea „Hanna”? Văzându-mi figura mirată, a insistat: „Cum de n-ai fost pe acolo? Doar este în judeţul Covasna, la Cernat?”
Ei bine, n-o ştiam! Deşi poposisem de mai multe ori în comună, vizitând printre altele cunoscutul Muzeu etnografic „Haszmann Pál” ori ruinele Cetăţii Ika – o atracţie arheologică din sec. XIII – nu apucasem să mă documentez în legătură cu aspectele ce ţin de turismul rural şi ecologic din aria respectivă.
Auzisem, fireşte, de existenţa câtorva pensiuni agroturistice aflate în expansiune, citisem cu interes într-o prestigioasă revistă centrală şi un reportaj elogios despre ospitalitatea gazdelor de acolo, dar punctual nu vizitasem încă nici unul dintre minihotelurile rustice ale zonei.
Curiozitatea mă îmboldea, deci, din ce în ce mai tare…
Un mic „Colţ de Rai”
„Eu am descoperit acest mic «Colţ de Rai» cu totul întâmplător, acum vreo trei ani, îmi povestise amicul meu. De atunci îmi fac drum pe acolo de câte ori pot. Fie că optez pentru vreun sfârşit de săptămână cu soţia şi cei doi copii minori, care se simt extraordinar în mjilocul naturii, fie îmi duc şi prietenii sau colegii de serviciu la vreo agapă mai specială. Săptămâna trecută tot la Pensiunea «Hanna» din Cernatul de Sus şi-a serbat ziua de naştere şi tatăl meu, care a împlinit 70 de ani. Petrecerea a ţinut două zile, fiindu-ne închiriat tot motelul. Ne-am simţit minunat. Patronii, cu care ne-am împrietenit (soţii Ernest şi Zsuzsa Horovitz) ne-au delectat cu toate bunătăţile secuieşti pe care le cunosc de la părinţi şi bunici, oferindu-ne numai produse naturale, gătite de ei.
Acesta este secretul reuşitei în agroturism: mănânci bunătăţi pe care nu le găseşti decât la ţară, pregătite ca în vechime, te plimbi în natură, în aer curat, dar ai şi confort ca la oraş. Tot în această locaţie mi-am petrecut ultimele Revelioane cu mai multe familii. Şi anul acesta am reţinut încă din vară întreaga cabană. Ca atare, recomand tuturor cunoştinţelor care vor să evadeze din rutina cotidiană, să opteze pentru turismul rural din România, putând petrece o zi, un weekend sau o vacanţă într-un loc unde te simţi ca în… Austria sau Elveţia. Ştiu ce vorbesc. Aşa că du-te, stimabile, la Cernat, convinge-te şi scrie!”
Altă faţetă a „industriei fără fum”
Zis şi făcut. Tot s-a desfăşurat de curând un eveniment gastronomic mondial – „Terra Madre Day”, o manifestare planetară dedicată artei culinare locale, serbată prin munca în… bucătărie, în peste 110 de ţări – aşa că m-am gândit: iată un prilej minunat de a vedea, ingognito, la faţa locului, cum… duduie turismul rural în judeţul Covasna! Şi, întrucât m-am ocupat ani de zile de „industria fără fum”, am socotit că ar fi o oportunitate minunată de a constata cam cum stau lucrurile pe vremuri de criză într-o pensiune agroturistică de top.
Ca atare, m-am suit în maşină şi am plecat la Cernat. Adresa exactă nu o cunoşteam, reţinusem doar numele de „Hanna”. Mi-am zis că nu va fi o problemă să găsesc pensiunea, de vreme ce atâţi alţi turişti au dat de ea, fiind postată şi pe Internet. Ştiam că se află undeva în porţiunea de Sus a Cernatului.
Popas la Cernat
Când am ajuns spre capătul localităţii, am lăsat aglomerata şosea ce duce spre Moldova şi am făcut-o la stânga. Drumul de acces nu era grozav, cu asfalt spart şi mici gropi, fiindcă se efectuează lucrări de aducţiune a apei. Păcat că nu este o situaţie ca la Bran-Moeciu, unde motelurile se înşiră ca mărgele pe aţă de-a lungului şoselei naţionale, vizitatorii putând opri la fiecare pas şi întrebând dacă sunt locuri libere.
Pensiunea Hanna din Cernatul de Sus
Pentru investitorii din turismul local există, fără doar şi poate, acest mic handicap al distanţei faţă de calea rutieră principală, însă tocmai de aceea m-a suprins că vizitatorii caută vilele rurale de aici, funcţionând patru amenajări agroturistice bine cotate – Casa Kovács şi Pensiunile Enikő, Kovács şi Hanna, pe care o căutam.
În sfârşit, am ajuns. Opresc în faţa unei clădiri moderne, nu foarte mari, construită în stilul cabanelor moderne. Are pe frontispiciu montată emblema căutată. Sunt şi două margarete, care indică gradul de confort. Un căţel maroniu, „Choky” (numele îi vine de la culoarea… ciocolatei) mă ia în primire prietenos, dând bucuros din coadă. Semn bun.
Sun la poartă şi iese gazda, o femeie tânără, suplă şi zâmbitoare. Îi spun cine sunt şi cu ce treburi am venit. Adică, aş vrea să mă interesez ca orice drumeţ de condiţiile de găzduire, masă, agrement. Doamna Zsuzsa vrea să ştie cine m-a îndrumat într-acolo.
„Contează”?, o întreb. „Nici vorbă. Precis v-au trimis nişte clienţi de-ai noştri. De cele mai multe ori se întâmplă aşa; din vorbă în vorbă turiştii povestesc cunoştinţelor şi se duce vestea. Este cea mai bună reclamă”…
Îi spun de amicul comun Bogdan şi faţa i se luminează. „Prietenii prietenilor noştri sunt şi prietenii noştri”, vine prompt replica. Soseşte şi „şeful” sau soţul, cum vrei să-i zici – dl. Ernest. Află ce şi cum. Îmi deschide imediat poarta, invitându-mă să parchez în curte, să vizitez motelul, anexele, să mă documentez pe îndelete.
Poftă bună!
Este o construcţie modernă, de dimensiuni medii, cu 25 locuri în opt camere. La parter era hărmălaie, muzică, voie bună. Mai mulţi turişti luau masa de prânz în cele două saloane ale restaurantului. Cum se apropie Sărbătorile de Iarnă am rugat-o pe d-na Zsuzsa să ne spună cam ce bucate tradiţionale ar putea oferi oaspeţilor. Lista e lungă şi salivezi numai când auzi: jumări, pogăci, slănină cu ceapă roşie, brânză, ruladă din carne, bulz, sângerete prăjit, tobă, pateu, ouă umplute, zacuscă de ciupercuţe. Apoi ciorbă de perişoare acrită cu zeamă de varză, friptură de porc la tavă cu piure şi murături asortate (puse de proprietari), cozonac, dulciuri, tort. Ca să nu mai vorbim de ţuica de pere făcută de dl. Ernest. Plus bere, vin alb, roşu, apă minerală din judeţ. La cafea, merge un păhărel de vişinată producţie proprie. Totul proaspăt, delicios.
Unul dintre meseni, dl. ing. Dan Dănilă, din Braşov, se confesează, aflând că a venit… presa: „Bravo, foarte bine. Uitaţi, suntem în acest loc pentru prima dată şi am rămas încântaţi. Gazdele ne răsfaţă. Bem, mănâncăm bunătăţi, socializăm cu ceilalţi vizitatori. Deja am schimbat cărţi de vizită şi am promis că vom reveni. Personal, acasă am uneori probleme cu somnul. Ei bine, aici am dormit buştean. E adevărat că ieri am făcut o excursie prin împrejurimi. Am vizitat Turnul, moara cu apă, dar şi principala atracţie din zonă: Muzeul etnografic „Haszmann Pál”. M-au impresionat vechile piese de mobilă secuiască, cahlele, ţesăturile. Nu mai spun că în grădina vechiului conac se află amplasate câteva case vechi ţărăneşti, porţi sculptate, obiecte populare, stâlpi funerari. Dar şi unelte agricole, sobe decorative, lăzi de zestre pictate, iar încăperea cu patefoane, gramofoane, vechi aparate de radio, telefoane de la începutul secolului trecut e ceva inedit. Am aflat că acest valoros muzeu este vizitat, an de an, de mulţi turişti din judeţ, din ţară şi din străinătate.
Ce mai, ai ce să vezi pe aici. Gazdele ne-au spus că dacă era zăpadă, puteam să facem şi o plimbare cu sania. Numai să ningă, şi ne înfiinţăm iarăşi…”
Cam tot ce doreşti
Vizitând pensiunea am constatat că are o bucătarie bine utilată, ce poate fi pusă, la o adică, la dispozitia turiştilor. Pentru părinţii cu copii mici atracţia principală este spaţiul generos oferit drept loc de joacă, acces pentru animalele de companie. Se poate face grătar în curte, în zilele şi serile călduroase se stă în foişor. Există Internet, fireşte, încălzire centrală, apă caldă non-stop. Se asigură meniu complet, organizându-se felurite evenimente recreative. Preţul e decent.
„Cum să nu fii mulţumit?, m-a întrebat retoric, înainte de a-mi lua rămas bun, o altă turistă cazată acolo, d-na Filofteia Constantinopol, venită cu soţul şi doi nepoţei. Este un loc de vis, bine plasat între munţi. Am găsit multă linişte, dar şi posibilităţi de agrement. Am auzit că, nu departe, însuşi Prinţul Charles al Marii Britanii şi-a achiziţionat o casă ţărănească, pe care a reparat-o, venind des prin partea locului, făcând astfel un lobby excelent pentru România. Gazdele sunt ospitaliere, mereu cu zâmbetul pe buze. Ne-am bucurat să descoperim că şi în ţara noastră se poate face agroturism, ca în Occident”.
Patronii pensiunii, soţii Zsuzsa şi Ernest Horovitz
„Nu a fost şi nici nu e uşor!”
„Nu a fost şi nu e uşor, conchid patronii – soţii Zsuzsa şi Ernest Horovitz. Sunt în urmă nu mai puţin de zece ani de muncă, de zbateri. De satisfacţii, dar şi frustrări, tracasări birocratice. Avem acum o pensiune modernă, cu arhitectură rustică, numai lemn şi sticlă. Meniurile le-am axat pe produse naturale, ecologice, din zona noastră. Sunt reţete foarte vechi, preluate de la bunici, cum procedează şi ceilalţi colegi. Alături avem şi casa părinţilor, veche de peste o sută de ani, cu mobilier autentic. Intenţionăm să o renovăm şi să ne extindem activitatea, introducând-o în circuitul turistic. Vin tot mai mulţi oaspeţi de prin ţară dar şi de peste hotare: din Ungaria, Croaţia, Franţa. Lista rămâne deschisă”.
♦♦♦
…Am plecat de la Cernat încântat de cele văzute. Am convingerea că agroturismul, despre care se discută atâta în ultimii ani ca o şansă a României de a ieşi din recesiune, este o afacere de succes. Dar atunci când e practicată cu pricepere şi pasiune!
Horia C. Deliu
