În drumul său spre eternitate omenirea este tot mai grăbită, tot mai agitată, mereu în căutare de noi soluţii la marile probleme şi pentru cele care vor veni. Nici nu ne mai mirăm că timpul se comprimă, iar omul, tot mai apăsat de prezent şi stresat de necunoscuta zi de mâine, aproape că nu mai are timp să trăiască şi viaţa zburat pe neobservate.
Şi la fel cum se zbat oamenii, se zbat şi popoarele lumii, doar suntem cu toţii un mare organism planetar viu.
De-a lungul veacurilor şi mileniilor lucrurile s-au făcut şi s-au desfăcut; au apărut uniuni de triburi, de popoare, apoi imperii şi conglomerate de popoare. Au apărut în vremurile din urmă, sub o denumire sau alta, „Statele Unite”, ale Americii, ale Europei, mai nou „ale Rusiei” (CSI care tocmai se naşte din ruinele fostei URSS). Şi nici măcar existenţa acestora nu este garantată. Singurul lucru sigur este că omenirea se îndreaptă tot mai mult spre „marea globalizare”. Semnele acestui fenomen social au apărut demult: ONU, UNESCO, Consiliul de Securitate, Crucea Roşie, Tribunalul Internaţional de la Haga, Semiluna Roşie şi multe alte instituţii şi asociaţii care activează la nivel global. Şi chiar marile corporaţii internaţionale ce sunt dacă nu un aspect al globalizării, ca de altfel şi „războaiele mondiale” sau „terorismul” răspândit pe toate continentele lumii aidoma unui „cancer social”.
În acelaşi timp, datorită evoluţiei accelerate a ştiinţei şi tehnicii, care a dus la descoperirea televiziunii şi internetului, precum şi la scurtarea călătoriilor globale, relaţiile interumane şi internaţionale s-au multiplicat şi continuă să se multiplice într-un ritm rapid, astfel că în zilele noastre aproape că nu ne mai aparţinem, am devenit indivizi dependenţi de întreg, nimeni nu mai poate trăi în izolare. Şi astfel s-a născut o nouă realitate, care nu seamănă deloc cu cea de acum 200 de ani. Aproape toate minunile tehnice, care atunci erau doar vise sau produse ale imaginaţiei unor scriitori de opere SF, astăzi există şi sunt chiar lucruri banale…
În această realitate nouă, omenirea caută să se restructureze, să se organizeze în forme noi, mai eficiente. Asistăm ca la teatru la zbaterea zilnică a guvernanţilor, la luptele politice, la încercările disperate de a găsi soluţii salvatoare. Şi nu numai în ţara noastră, ci în întreaga Europă, pe toate continentele. Acolo unde nu se pot găsi soluţii, apare războiul sau destrămarea, dezorganizarea, ca după un timp să apară noi forme de organizare. Şi toate acestea sunt doar căi care, mai devreme sau mai târziu, vor duce la globalizare şi la crearea unui guvern si a unor structuri mondiale. Nu azi, nu mâine, dar sigur în timpurile viitoare…
Revenind mai aproape de timpul prezent, nu putem să nu simţim necesitatea unui mijloc comun de comunicare verbală aidoma internetului. De-a lungul mileniilor a existat ideea unei limbi comune. In legenda despre marele potop chiar se menţionează faptul că drept pedeapsă pentru aroganţa lor Dumnezeu „le-a încurcat limbile” oamenilor, astfel că aceştia nu s-au mai înţeles şi n-au putut desăvârşi Turnul Babilonului. Să se fi vorbit oare anterior o „limbă comună”. Adevăr sau nu, rămâne totuşi ideea unei limbi universale care să faciliteze relaţiile dintre oameni şi dintre popoarele lumii.
Mulţi vor argumenta că există deja limba engleză. Dar această limbă, cu toate că la ora actuală este limba de cea mai largă circulaţie internaţională, nu poate dăinui, deoarece ea nu îndeplineşte criteriile necesare unei limbi universale. Unul dintre acestea este ca limba universală să nu aparţină unui popor, ci să fie un bun al tuturor în egală măsură. Dacă limba universală aparţine unui popor, ea conferă membrilor acestuia avantaje deosebite faţă de celelalte popoare, ceea ce nu mai este deloc democratic.
Un alt criteriu cere ca limba universală să fie accesibilă tuturor oamenilor, adică uşor de învăţat. Este engleza, franceza sau germana uşor de învăţat?! Câţi ani sunt necesari pentru a însuşi o asemenea limbă la nivel mediu?! Cu ce efort şi cu ce cheltuială? De ce oare n-am putea folosi acest timp enorm şi aceste cheltuieli inutile în alte scopuri care ar duce la un progres mai rapid al omenirii?!
Desigur, am putea continua analiza noastră, dar credem că este mai bine să le prezentăm cititorilor o bază informativă care să-i ajute să judece singuri lucrurile. De aceea vom prezenta în continuare „douăsprezece argumente pro şi contra” adoptării limbii esperanto ca limbă internaţională, în viziunea Dr.-lui Endre Dudich (Ungaria):
„I. De ce n-ar trebui să adoptăm limba Esperanto?
1. Esperanto nu este o limbă naturală vie, ci o limbă artificială fără tradiţie.
2. Esperanto a fost creată de amatori, nu de către lingvişti profesionişti competenţi.
3. Structura limbii Esperanto este prea simplificată şi vocabularul său prea sărac.
4. Esperanto nu este potrivită diversităţii stilistice a operelor literare.
5. Esperanto nu are „suflet”, nu reprezintă şi nu comunică moştenirea culturală specifică.
6. Esperanto nu este potrivită pentru a fi folosită în ştiinţă şi tehnică.
7. Esperantiştii consideră „Fundamentul limbii Esperanto” un tabu de neatins, iar Academia de Esperanto este o instituţie foarte conservatoare.
8. Mai ales acei oameni învaţă Esperanto, care n-au reuşit să însuşească nicio altă limbă străină vie.
9. A învăţa Esperanto este o pierdere de timp, energie şi bani. Ar avea mai mult sens să investim acestea în învăţarea unei limbi cu adevărat folositoare, de exemplu engleza, germana sau spaniola.
10. Esperanto nu are nicio bază economică solidă, nici susţinători puternici.
11. A adopta Esperanto ar însemna că ar trebui să ne luptăm cu o limbă în plus.
12. Introducerea limbii Esperanto ar crea grave probleme, ca de exemplu:
– vorbitorii nativi ai limbii engleze, precum şi cei care au cheltuit mult timp, energie şi bani ca s-o înveţe şi-ar pierde avantajul şi câteva dintre privilegii;
– mulţi traducători şi interpreţi n-ar mai fi necesari;
– un foarte mare număr de documente ar trebui traduse în Esperanto”. (va urma)
Prof. Mihai Trifoi
Preşedinte al Asociaţiei de Esperanto din România
