„ASTRA, prin toate acțiunile pe care le face nu dorește decât a inocula în inima și sufletul românilor ideea că avem o națiune, că suntem români și că trebuie să fim solidari.”

 

Simpozionul Internațional „Minorități și identități naționale în spațiul central și est-european”– Iași, Bălți, Cernăuți, 2-6 noiembrie 2016, organizat de Astra, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” din Iași, rămâne ca o nestemată în memoria sufletului și în activitatea Astrei care a îndrăznit să supună dezbaterilor o temă atât de delicată.

 

        
simpozionFie că e vorba de măreția Mănăstirii de la Bănceni, ori  Icoana Plângătoare a Maicii Domnului de la Mănăstirea Boian, grandioasele cetăți cu încărcătura istorică de la Camenița sau Hotin, Casa Memorială de la Scripcău a lui Constantin Stere, care a jucat un rol important în Unirea Basarabiei cu România, Catedrala Română, ori Universitatea din Cernăuți, în fața cărora te simți mic, mic, și nu poți exclama  decât: „O, ce tablou, măreț, fantastic!” Apoi,  Centrul Socio-Cultural Multifuncțional de la Băhrinești cu acel cuptor plin cu bunătăți ca sufletele localnicilor care ne-au întâmpinat, bucuria de pe chipul copiilor, dansurile, portul popular, desenele excepționale de la Școala de Artă „Nicolae Sulac” din Florești, ori simplele emoțiile trăite pe străzile Cernăuțiului pe unde cândva au rătăcit Aron Pumnul și Mihai Eminescu, au avut darul de a face să crească în noi mândria de a fi români, dragostea și dorul, dorința de a păstra intacte valorile de suflet nevăzute care ne leagă ca un cordon ombilical printr-o binecuvântare cerească pe care nimeni nu ne-o poate lua, limba românească.

        Dincolo de încărcătura emoțională dată de locurile vizitate, rămân mesajele dezbaterilor legate de problemele actuale ale românilor din afara granițelor și aș menționa aici cuvintele rupte din inima de basarabeancă a prof.Areta Moșu, care exprimă atât de hotărât misiunea Astrei : „NICIODATĂ nu vom renunța indiferent de situație chiar dincolo de sârmă sau de Prut, NOI vom face tot posibilul să VĂ AJUTĂM în continuare cu tot ce este posibil!”

       Nu în ultimul rând, aș menționa frumusețea sufletească a oamenilor, modestia, această haină luminoasă din care intelectualii știu să facă artă, fapt ce nu este la îndemâna oricui. Mă simt mai bogată prin aceste noi cunoștințe și mai utilă făcând parte din „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Roman” (ASTRA), căreia îi mulțumesc pentru oportunitatea de a mai adăuga vieții mele un rost prin participarea la activitățile ei, atât de înălțătoare și ziditoare de suflet. Am adunat de-a lungul celor câteva zile stări de suflet ale astriștilor care s-au materializat în cuvinte de mulțumire, de fericire, de uimire pe care le redau integral sau partial, să rămână ca o boabă de grâu care va încolți în timp, pentru că Astra nu este altceva decât  „semănătorul românismului”după cum frumos a descris în intervenția avută la Bălți, prof. Mihai Toma:

 

„Sămânța care trebuie să încolțească, să rodească! Calitatea omului depinde și de calitatea seminței pe care o aruncă semănătorul, dar depinde și de semănător pentru că el are un anumit mod de a semăna. Terenul pe care aruncăm, suntem noi românii din afara granițelor țării sau de unde am fi noi, este un teren bun. Sămânța pe care o aruncăm sunt aceste articole care apar în publicațiile Astrei și care tratează probleme ale românilor nu numai din țară, ci mai ales din toate spațiile locuite de români, iar semănătorul este Astra. ASTRA, prin toate acțiunile pe care le face nu dorește decât a inocula în inima și sufletul românilor ideea că avem o națiune, că suntem români și că trebuie să fim solidari. ”

 

„Anii trec … Încă o ediție a Simpozionului!

       ASTRA ieșeană și-a făcut un titlu de glorie în a organiza, toamnă de toamnă, Simpozionul Internațional  „Românii din afara graniţelor ţării”, în cadrul căruia se dezbat interesante probleme actuale, cum a fost cea din acest an, „Minorități și identități naționale în spațiul central și est-european”.

          Personal, m-am simțit minunat – comunicări de înaltă ținută, discuții și dezbateri la obiect. Mai presus de toate, consider ca foarte importante întâlnirile cu românii din zone geografice și state diferite. Împreună ne-am împărtășit sentimente, ne-am încărcat spiritual în lăcașuri de prestigiu ale învățământului și culturii (numesc universitățile din Iași, Bălți, Cernăuți), ne-am adus aminte de personalități, precum scriitorul și omul politic Constantin Stere, vizitând Casa memorială de la Scripcău, sau am evocat vremuri de mult trecute, petrecând un timp la Cetatea Hotinului ori la cea a Cameniței, apoi ne-am delectat admirând  formații de muzică și jocuri populare.

          Numitorul comun a fost limba română, o adevărată formulă de unire spirituală, deoarece prin ea nu ne rezumăm la o simplistă „comunicare”, ci conștientizăm că limba românească înseamnă recunoașterea unei origini care depășește imediatul. Numai vorbind românește, ne vom păstra identitatea. Simpozionul astriștilor ieșeni contribuie substanțial la păstrarea identității românilor din afara granițelor.

    Felicităm organizatorii Simpozionului, în special pe doamna prof. Areta Moșu, președinta și sufletul . . Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iași. Mult succes în continuare!” – Luminița Cornea, Sfântu Gheorghe.

 

 

„Cu încărcătură emoțională foarte mare acest simpozion. Surpriza de a afla lucruri noi care țin de istoria locală și inerent cea culturală și pentru toți cei implicați în activitățile științifice. Surpriza de a descoperi că nu suntem atât de imuni pe cât s-ar crede cu emoțiile de genul: patriotism, solidaritate, dorință de întrajutorare s-au manifestat cu putere pentru fiecare dintre noi, lăsând în urmă hotărărea fermă de a întreprinde ceva în sensul bunelor relații. Doamnei Areta îi doresc să o țină așa sănătoasă și să procedeze cu aceeași înțelepciune pantru a face să se întâmple aceste lucruri.” –Dan Jumară, Iași.

simpozion-1

 „Nu a fost o întâlnire, nu a fost o excursie, nu a fost o ședină de lucru. Au fost toate acestea la un loc de două ori luate ca tărie sufletească, bună și adevărată cunoaștere a românimii, a românismului și a Românei. Cei care au crezut că știu multe, au aflat că mult mai multe au aflat. De obicei ne simțim propriile doruri, nostalgii individuale. După acest periplu profund românesc pe căile originale ale Astrei, realizăm toți că dorul național este cu totul altceva, o aspirație întregitoare blândă și adâncă. Mulțumiri dragi, adevărate și perene bătrânei și veșnic tinere ASTRA! Îmbrățișări și felicitări pentru inepuizabila dăruire, energie luminoasă și rezistența Doamnei Areta Moșu !” – Cristina Florescu, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” – Academia Română, filiala Despărțământul „M.Kogălniceanu” , Iași.

 

 „Identitate…indentificare endogenă…identitate exogenă…identități!!! Cu toții ne-am identificat în frumos, în parfum, în spirit creștin, bun simț și dărnicie, cultură și estetism, emoție și profunzime pe plaiurile Divine! Nenumărate mulțumiri unui suflet nobil și unic, profesor Areta Moșu.” – Cristina Ungureanu, Universitatea Pitești.

 

„Tot ceea ce imaginează și face președinta Despărțământului „Mihai Kogălniceanu” al Astrei din Iași, profesor Areta Moșu, este expresia unui profund patriotism. Areta Moșu – o conștiință națională într-o lume în care ideea de iubire de patrie este considerată desuetă.” – Ioan Onuc Nemeș, preș. Astra Sibiu.

 

 „Din toate întâlnirile noastre din această excursie, din comunicările științifice,  etc.rezultă că peste piedicile de limbă, de cultură, de stare socială sau politică, se poate trece, regăsindu-ne într-o zonă de deasupra noastră sau din străfundul sufletului nostru, zonă în care trenează Dumnezeu. Acolo se spulberă toate divergențele dintre oameni. Se înțelege că mă refer la credința în Dumnezeu, și nu mă refer doar la cea ortodoxă, dreptmăritoare, ci la oricare alta, cu condiția să nu fie rătăcită de la Adevăr. Adică trebuie să fie întemeiată pe Iubire, ca tot ce face

prof. Areta Moșu prin activițile de până acum.” –Pr. Ioan Morar, Gherla , Cluj.

 

 „Simpozionul a fost deosebit de interesant, tema importantă pentru toți cei care trăiesc împreună cu alte neamuri. Excursia a avut și ea un traseu bine gândit. Mai mult însă m-a impresionat sufletul acestui simpozion reprezentat de doamna Areta Moșu. N-am întâlnit de multă vreme o personalitate atât de puternică ce-și propune țeluri îndrăznețe și le și îndeplinește, care reușește să adune în preajmă oameni deosebiți. Doamna Areta este și un model pe care ar trebui să-l urmeze și alții.” –

Domnița Rațiu, Brașov.

 

 „Simpozionul de anul acesta a reunit teme diverse, într-o viziune caleidoscopică asupra problematicii atât de delicate și intens dezbătute a minorităților și identităților naționale  în spațiul central și est-european.

Îi mulțumim doamnei Areta Moșu pentru ocazia de a participa și la această ediție și seprăm că am adus și noi, prin temele prezentate ,un plus de informație și culoare la tematica propusă.” – Zamfira și Iulian Dănilă, Iași.

 

„Simpozionul despre minorități a fost deosebit de interesant și necesar acum în epoca globalizării cu efecte ce duc la ștergerea identității naționale. Pentru noi românii este necesară informarea documentară despre situația românilor din afară. Nicolae Iorga  puncta grija țării față de etnicii români din afara granițelor, apreciind că : „România este singura țară înconjurată de români” !

Doamna prof.Areta Moșu prin activitatea desfășurată în numele ASTREI face munca misionară în slujba românismului. Să-i dea Dumnezeu sănătate, că misionarii fac o jertă personală totdeauna. Puterea cred că-i vine de la roadele care se pot culege.” – prof. Corina Bărăgan, Astra „ Buzăul Ardelean”.

 

„Simpozionul, divers, științific, convingător, dar nu și-a atins obiectivul, doar parțial… Audiența a fost puțin diversă. Tematica ar fi trebuit mai centrată pe actualitatea nevoii. Spre exemplu la Cernăuți, organizatorii nu au asigurat numărul de audiență. Lipsește tineretul care era ținta. Atmosfera…Apreciez implicarea celor de la Astra Covasna-Harghita, Întorsura Buzăului care au venit cu cărți, presă locală. Trebuie luat modelul de la ei. Astriștii să vină cu o carte sau un îndemn. Mă întreb ce efect producem?! Am trăit un fel de neputință. Plec întrebându-mă, cum îi ajutăm? Ce am putea face?

Pentru tot ce s-a vizitat: fantastic, inimaginabil! Să poți vedea pe viu totul: mixtura de cultură, Prutul, Camenița, Biserica de la Bănceni, Boian. Câștigul meu este prietenia cu oamenii. Fiecare a trăit emoția. Toată lumea a fost preocupată de românism.  Despre doamna Areta Moșu, ce să spun? Este de admirat pentru ce face, pantru zbatere. Mă bucur că-i sunt recunoscute meritele. Nu-mi place că își asumă toate sarcinile, pune emoție pentru orice, se culpabilizează pentru orice. Am venit să primesc misie, însărcinări, nu vreau să fiu doar contribuabil.” –Roman Vasile, Iași.

 

„Simpozionul a fost organizat fără incidente. Principalul că scopul și l-a atins. Programul finalizat cu mulțumirea tuturor. Nu se putea mai bine. A fost original. Suntem recunoscători doamnei Artea Moșu care a reușit să adune societatea Astra. A fost și la noi la Chișinău. Am fost în multe locuri unde am fost primiți cu deschidere, ceea ce denotă iubirea pentru limbă, cultură, port. În inimile lor a rămas această viziune care s-a văzut în suflet, cât și în atitudinea avută pentru membrii Astrei. Numai cuvinte de laudă pentru organizatori, la tot ce s-a făcut.” –Ion Odainic, Chișinău.

 

„Pe lângă durerea, dorul, senzația de singur și străin a românilor din aceste locuri, am simțit căldura sufletelor și dragostea de frați. Am cunoscut oameni și locuri noi și încântătoare. Mă bucur că am avut această ocazie și le mulțumesc celor care au organizat și ne-au invitat în această călătorie”. – fam. Zaharia Maria și Dumitru, Întorsura Buzăului.

 

„M-a impresionat cel mai mult corul de la Cernăuți „ Vodă Dragoș”, un cor deosebit. Nu oricine își permite să cânte pe patru voci. Unul dintre cântăreți cu lacrimi în ochi mi-a spus : „trebuie să ajungem la Alba”!

M-au împresionat și câteva prelegeri și aș menționa-o aici pe doamna Zamfira Dănilă, fiică de preot.  Și-apoi toate câte le-am vizitat, Cetatea Hotin, Camenița, Cernăuțiul prin clădirile sale, mai ales Universitatea. Am venit special să văd Cernăuțiul.” – Lăscuțoiu Virgil.

 

 „Am avut câteva zile foarte frumoase și plăcute la Iași,  Bălți și Cernăuți. Am rămas cu impresii plăcute. Am făcut noi cunoștințe. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut. Vă mai așteptăm pe la noi, pentru că vedeți că sunt locuri pe care merită să le vizitați.” – Constantin Ungureanu, Chișinău.

 

„Sunt copleșită de puterea doamnei Areta Moșu de a ne aduce în asemenea locuri.Vocabularul pe care-l stăpânesc nu-mi ajunge să-mi exprim admirația. Este în gândurile mele, în rugăciunile mele, mă rog mereu pentru sănătatea ei. Doamna  prof. Areta Moșu este un fanion al românismului.  Încărcătura spirituală în aceste 4 zile, a fost atât de mare, încât nu se poate realiza decât în timp îndelungat în altă parte. ” – Stela și Mihai Toma, Iași.

 

Pentru mine, participarea la această nouă activitate  a Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iași, al cărui suflet inepuizabil este Doamna prof. Areta Moșu, a  avut  multiple  valențe, dintre acestea amintind: bucuria de a mă vedea cu OAMENI minunați la Iași, Bălți,  Băhrinești și Florești (Republica Moldova) precum și la Cernăuți și Herța (Ucraina); emoția  „întâlnirii” – în vizitele  la  cetățile Hotin și Camenița- cu istoria scrisă pe aceste meleaguri de Ștefan Cel Mare, Petru Rașeș, Alexandru Lăpușneanu și mulți alți iluștri înaintași;  șansa de „a mă îmbăta ” cu parfumul străzilor din Cernăuți pe care, odinioară,  au  umblat pașii poetului Mihai Eminescu.

„Sufletul rupt” cu care mă întorc mereu de la  frații noștri îl voi „petici” cu firele dorinței de a  ne  revedea  cât mai curând aici la noi,  în Covasna, unde îi așteptăm, cu dragoste și dor,  ACASĂ! ”- Maria Crețu-Graur, Sfântu Gheorghe.

 

 

„Bucuroasă că ne-ați implicat în acest simpozion. E bine că se găsește timp și pentru asta. Noi suntem de doi ani în Astra.  Ne modelează, ne îndrumă. Am descoperit un fenom în Astra ieșeană. Datorită ei am fost la Alba Iulia. Am fost cu 20 de copii în tabără la Dorohoi, Ipotești, Suceava. Am îngenuncheat la momântul lui Ștefan Cel Mare și mi-am amintit de strămoșii, plăieșii care au fost cu el în lupte și la Codrii Cosminului. Stimatei doamne Areta Moșu care anul acesta a împlinit 70 de ani, și la a cărei aniversare am fost,  i-am spus că are 17 ani după acțiunile, inventivitatea și dăruirea cu care se implică în dărâmarea zidurilor  și revenirea la cel mai sacru izvor al românismului: limba, istoria, tradițiile și portul popular. Îi mulțumesc domnului Ioan Pintea, director la Biblioteca din Bistrița care a coordonat o activitate în împărăția cărții, domnului Ioan Sene, președintele la Astra  năsăundeană și tuturor acelora care ne-au fost însoțitori în activitățile pe care le-am desfășurat cu copii prin Astra ieșeană.  Vă mulțumesc că reveniți la valorile pe care le avem cele mai sfinte: limbă, tradiție, folclor, fiindcă tăvălugul istoriei tare ne-a mai zdruncinat…până și memoria. Avem nevoie de aceste întâlniri de suflet. Cum spunea și poetul basarabean Vasile Romanciuc în „Cetățile lui Dimitrie Cantemir”:

„Dumitrașcu Voievodul Cantemir

Cel fără de moarte,

Ca să-și apere Moldova

A zidit cetăți din carte.

O, cetățile lui Vodă

Sunt cetăți deosebite.

Ies învingătoare în luptă

Numai dacă-s cucerite.” – președinta Astra Florești, Zinaida Mandalac.

 

Mihaela Aionesei-Târgu Secuiesc

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail