Suntem în ultima lună a anului 2016, aşteptăm sărbătorile de iarnă, pe Moş Crăciun şi Revelionul. Se încheie un an plin de proiecte, competiţii şi activităţi pentru sportivii şi membrii Clubului Sportiv Show Time, un an cu bucurii şi succese, un an cu greutăţi şi dezamăgiri, un an în care s-au făcut mari eforturi pentru a avea un centru de pregătire modern şi sigur în care fiecare membru al asociaţiei să îşi aibă locul şi rolul său . . .

gala-festiva-2016
Ca şi în anii trecuţi, încheiem anul cu tradiţionala Gală Festivă la care sunt invitaţii toţi membrii Show Time, colaboratori, parteneri, sponsori şi oameni de seamă ce au ajutat şi au contribuit prin bunătate la dezvoltarea unui climat de normalitate în cadrul proiectelor ce au fost dezvoltate de asociaţie pe parcursul anului.
„Gala Festivă 2016”, aşa cum este ea denumită, va avea loc în data de 08 decembrie a.c., începând cu ora 17.00, la Restaurantul – Sala de nunţi SANTANA, aici fiind premiaţi cei mai buni sportivi ai clubului din anul 2016, prin acordarea de diplome de merit şi excelenţă, iar celor mai tehnici cursanţi li se vor înmâna centuri colorate şi certificate de grad ca urmare a trecerii în gradul superior de măestrie marţială şi sportivă. Desigur, nu vor lipsi micile cadouri pregătite special pentru sportivii noștri, cadouri oferite de generoşii noştri sponsori şi colaboratori.
Echipa Show Time doreşte să le mulțumească, pe această cale, celor ce sunt alături de conceptul sănătăţii sportive prin sloganul „Investim în potenţial, investiţim în viitor”, concept început acum mai bine de 5 ani, şi care îşi urmează cu paşi mici dar sigur parcursul firesc al potenţialului uman din cadrul asociaţiei. Le mulţumim aşadar, Primăriei municipiului Sf. Gheorghe prin programul de proiecte „Sfântu Gheorghe sprijină Sportul”, firmelor SC Dunapack Rambox SRL, SC Novotech SRL, SC Reproflex SRL, SC Servint SRL, SC Compact SRL, SC Lotus Pharma SRL, SC Bon Sweet Bon SRL, SC Balaj Andrei-Zoltan II, SC Aquaris Veritas SRL, SC Choco Pack SRL, Pensiunea Lucia, DMD Studio, precum şi mass-mediei locale ce a relatat cu promptitudine activităţile sportive la care am participat precum şi comunicatele noastre de presă cu diversele acţiuni ce le-am întreprins.
Tuturor celor ce ne-aţi urmărit activitatea pe mediile de socializare, pe site-ul asociaţiei, ne-aţi trecut pragul centrului de pregătire, frecventaţi sau aţi frecventat cursurile noastre, ne susţineţi şi colaboraţi cu noi, vă urăm un sincer La Multi Ani!, un an nou plin de belşug şi fericire.
Echipa Show Time

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail