bal-voluntariCentrul de Voluntariat din județul Covasna a organizat, recent,  a șaptea ediţie a Balului Voluntarilor din județul Covasna, program prin care se mulţumește, an de an, pentru  munca depusă de voluntari pe parcursul anului şi se premiază cele mai active organizaţii şi cei mai activi voluntari.

Balul Voluntarilor din județul Covasna este o recunoaştere adusă voluntarilor cu care organizaţiile din județul Covasna lucrează, pentru contribuţia pe care ei o aduc la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale. Această reuniune și-a propus să se constituie într-un mecanism de dialog între actorii sociali din comunitate,  pentru a sărbători realizările de peste an ale voluntarilor acestora.

În deschiderea programului, Grüman Éva-Orsolya,  coordonatoarea Centrului de Voluntariat din județul Covasna a declarat: „Participăm la împlinirea visurilor noastre comune: în 2oo8 am visat la un eveniment cu 150 de participanți, o viață de tineret activă în județ, instituții publice partenere, la un Centru de Voluntariat și nenumărate proiecte de tineret. Toate acestea au devenit realitate, și nu există un lucru mai frumos când ne trăim visurile. Doar dacă adunăm proiectele cu cel mai mare număr de participanți, avem 8515,  și aceștia sunt doar participanții de la un eveniment de la fiecare organizație. Am un sentiment de bucurie enorm, mulțumesc că suntem împreună azi. La începutul fiecărui an trebuie să ne stabilim obiectivele, asta facem și noi pentru 2017: ne dorim să înființăm Rețeaua Coordonatorilor de Voluntari din județul Covasna, cu parteneriatul asociațiilor și instituțiilor partenere.”

 

Potrivit reprezentanților de presă al Centrului de Voluntariat Covasna, în deschiderea evenimentului au luat cuvântul consilierul local Zsigmond József, consilierul județean Oltean Csongor, consilierul de tineret de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, Cătălin Lazăr,  şi Kocsis Boldozsár János, președintele executiv al Asociației Tinerilor din județul Covasna HARIT, care au evidenţiat rolul pozitiv pe care îl au organizaţiile non guvernamentale în cadrul comunităţilor locale.

La eveniment au luat parte 150 de voluntari, reprezentând 38 de organizaţii, și au fost premiaţi voluntarii anului. În anul acesta cea mai tânără voluntară a fost Bajcsi Bíborka (4 ani), o fetiță care în ciuda vârstei a luat parte la numeroase evenimente de voluntariat în cadrul asociației Tineretul Maltez din Sfântu Gheorghe. Premiul pentru  cel mai experimentat voluntar i-a revenit doamnei Bába Berta, din cadrul asociației Fundației Creștine Diakónia din Sfântu Gheorghe.

La Balul Voluntarilor a fost  premiată și Asociația GRIT, Coordonatoarea Centrului de Tineret Sf.Gheorghe- extensia Covasna, aflat în subordinea DJST Covasna, Ana Sandulea fiind  desemnată voluntarul anului 2016, al Asociației GRIT, precum și  Asociația „Alexandra Ducancea” a Liceului „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. Totodată, Grupul de Inițiativă „Be Free” din Întorsura Buzăului  a fost desemnat ca fiind cel mai activ Grup de Inițiativă dedicat tinerilor din jud. Covasna.

Au fost premiate două asociații cu cei mai mulți participanți înregistrați în anul 2016, festivalul SIC Feszt 2016, care a reușit să întrunească peste 4000 de participanți, tineri și adulți deopotrivă, programe atractive pentru 3 zile, punctul culminant fiind „Ziua familiilor”. În același timp la festivalul de povești ,,A fost odată…,, organizat de Asociatia TIPE-TUPA a participat un număr de 800 de persoane, copii și adulți, care au aflat cât de importante sunt poveștile în viața de zi cu zi.

În cadrul evenimentului a avut loc și diseminarea proiectului internațional organizat de Asociația Clubul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, finanțat de Comisia Europeană, prin programul Erasmus+. Cursul internațional „CCC: Communicate, Create, Cooperate” cu tema principală învățarea cooperativă a avut loc în perioada 19–25 Septembrie la Sfântu Gheorghe cu participarea a 34 de lucrători de tineret din 10 țări. Prin urmare, s-a creat și un ghid de bune practici pe care membrii organizației l-au distribuit în rândul asociațiilor participante la Balul Voluntarilor din județul Covasna.

Programul a cuprins activităţi interactive şi festive menite să faciliteze dialogul între invitaţi, să sărbătorească realizările voluntarilor şi să sublinieze importanţa voluntariatului în dezvoltarea sustenabilă a comunităţii locale.

Data de 5 decembrie a fost declarată ziua internaţională a voluntarilor, de către ONU,  în 1985. În această zi peste tot în lume se organizează programe, prin care se evidenţiează importanţa voluntariatului. . .

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail