O echipă de pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna a ridicat luni o bombă de aruncător şi o grenadă neexplodate provenind din cel de-al doilea război mondial, descoperite în apropierea localităţii Albiş, din comuna Cernat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, bomba având un calibru de 82 mm a fost descoperită duminică de un localnic pe un drum forestier din apropierea Albişului, iar în cursul zilei de luni, în urma cercetării amănunţite a zonei, echipa pirotehnică a mai găsit o grenadă de mână defensivă datând din cel de-al doilea război mondial.

Muniţia a fost depozitată în condiţii de siguranţă de către ISU şi urmează să fie distrusă.

Marius Tolvaj a precizat că în cursul acestui an, echipa de specialişti compusă din col. Vasile Sădean, mr. Florin Tudose, plt. maj. Gabriel Sabău şi plt. Silviu Carp, a participat la nouă misiuni pirotehnice în urma cărora au fost descoperite, ridicate şi distruse 47 elemente de muniţie, printre care 6 proiectile, 2 bombe de aruncător, 4 grenade de mână şi 35 muniţii de infanterie.

Conducerea ISU Covasna avertizează cetăţenii ca în cazul în care descoperă obiecte de muniţie să sune de urgenţă la 112, să nu le lovească, să nu le mişte din loc, să nu încerce să le demonteze şi să nu le bage în foc.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Foto: ISU COVASNA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail