Săptămâna aceasta, elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” (CNMV) din Sfântu Gheorghe iau parte la activitățile din cadrul programului „Școala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”. În cea de-a doua zi din cadrul programului național, de „Ziua creativității”, circa 100 de elevi ai ciclului primar, membri ai corului Superar, au cântat, au dansat și s-au jucat împreună, lăsând la o parte barierele etnice. . .
superar-cnmv-3Corul Superar este o inițiativă europeană, care promovează muzica și dansul în rândul copiilor și tinerilor. Inițiatorii sunt Casa Vieneză de Concerte, Corul Băieților din Viena și Organizația de Caritate a Arhiepiscopiei din Viena. Superar le oferă elevilor o educație muzicală de înaltă calitate, inspirându-le entuziasm și încredere. Totodată, Superar promovează egalitatea de șanse, pune accent pe distrugerea barierelor dintre etnii și îi învață pe copii, încă de mici, că toți oamenii sunt egali indiferent de limba pe care o vorbesc, sau de mediul din care provin. Orele de muzică, dans și de orchestră au loc cel puțin de două ori pe săptămână în grădinițe, școli și cămine culturale, iar participarea în oricare dintre proiectele Superar este gratuită.
Superar a format coruri în școli vieneze și centre comunitare încă din anul 2009, și a promovat clase întregi de elevi și grupuri de tineret. Elevii învață diferite cântece, precum melodiile clasice populare, cântecele contemporane și cele provenite din diferite culturi. Toate clasele din Viena și Europa pregătesc un repertoriu comun, care este prezentat în cadrul a 30 de concerte ce au loc anual, pe scene mari și mici.
Prin intermediul muzicii, copiii vorbesc aceeași limbă …
În România, peste 300 de elevi fac parte din corurile Superar, iar cea care se ocupă de ei, cu dăruire și pasiune, este o profesoară de muzică, fost dirijor timp de 17 ani, venită tocmai de pe Continentul australian. Elana Andrews, coordonatorul Superar România, este o australiancă originară din Tasmania, care a pășit pe meleagurile noastre pentru prima dată în urmă cu 13 ani, în calitate de voluntar. A revenit acum aproape cinci ani și de atunci nu s-a mai desprins de copiii cărora le predă muzică într-o manieră mai aparte, prin jocuri, glume, aplauze și încurajări.
„Aici, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, sunt 100 de copii din cei 300. Superar este o organizație muzicală, folosim muzica pentru a îmbunătăți societatea, vrem ca muzica să fie cea care unește copiii. Avem program în școli românești, maghiare și rome, iar copiii cântă împreună la concerte. Toți cântă aceleași cântece, muzica este o limbă comună pentru ei. În corul de aici sunt copii de clasa a III-a și a IV-a, singurii copii pe care îi avem în școală acum. Când ajung în clasa a IV-a corul devine opțional, dar până atunci este parte din orarul lor. Cei de clasa a IV-a sunt prima generație a noastră, sunt de la început, au început din clasa pregătitoare, deci este al cincelea an al lor de program. ” – a declarat cordonatorul Superar România, Elana Andrews.
Profesoara predă muzică pentru copiii din județul Covasna și nu numai. În Sfântu Gheorghe aceasta lucrează cu elevii români ai Colegiului Național „Mihai Viteazul”, cu cei maghiari ai Liceului „Mikes Kelemen”, dar și cu elevii de etnie romă ai școlii „Neri Szent Fulop”. Dincolo de metoda ei aparte de predare, Elana pune suflet în ceea ce face și rușește să reunească în cor vocile a sute de copii, niciunul mai mare de clasa a IV-a. „În Sfântu Gheorghe avem (programul – n.red.) în trei școli, dar avem și în județul Brașov, în Zizin și în Săcele, și avem și în Ploiești. Avem copii în mai multe locuri în România.”, explică profesoara. Aceasta spune despre corul Superar că este un proiect social şi muzical și că rolul ei în cadrul corului este de a-i ajuta pe copii să crească într-o comunitate sănătoasă prin muzică, unindu-i dincolo de diferențele etnice care pot exista între ei. Are „în grijă” și clase maghiare, unde deși copiii nu înțeleg limba română, iar ea, la rândul ei nu cunoaște îndeajuns de bine limba maghiară, comunică prin intermediul unui traducător, și reușește să îi educe la fel de bine ca pe ceilalți elevi ai săi, muzica fiind limba comună, după cum spune chiar ea.
La Școala „Neri Szent Fulop”, o școală pentru copiii de etnie romă din Sfântu Gheorghe, Superar România le oferă elevilor posibilitatea de a socializa cu elevii altor școli, însă nu este singura școală unde astfel de copii iau parte la acest program. În rândul comunității de etnie romă din Zizin și Garcin, Superar România are cinci coruri mari pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani.
Copiii Superar România au cântat la evenimente naționale și internaționale, și au prezentat spectacole în Sfântu Gheorghe, Brașov, Arad, Viena, Salzburg și Bosnia.
***
Tot în cursul zilei de ieri, cu ocazia Sărbătorii Arhanghelilor Mihail și Gavriil, au fost marcate și zilele Colegiului Național „Mihai Viteazul”, prilej prin care la bustul voievodului din curtea instituției au fost depuse coroane de flori, iar părintele Cristian Groza a ținut o scurtă slujbă în memoria acestuia.
Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail