Președintele Consiliului județean Covasna și conducerea Spitalului județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe au anunțat, în cursul zilei de ieri, încheierea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a spitalului, începute în urmă cu aproape 10 ani. . .

spitalul-12Lucrările au fost finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR), cu circa 80 de milioane de lei. Potrivit președintelui Consiliului județean Covasna, Tamas Sandor, spitalul dispune acum de 5 săli de operații noi, un număr de 222 de paturi noi și aparatură medicală modernă, de ultimă generație, care corespunde normelor europene, în valoare de circa 30 de milioane de lei. Acesta a declarat că următorul pas este o „reabilitare a atmosferei” spitalului.

„Urmează să <<reabilităm>> atmosfera de dinăuntrul spitalului, și atmosfera din când în când tensionată între angajații noștri și pacienți; nu ne ascundem după deget, eu personal m-am întâlnit și mă întâlnesc regulat cu șefii de secție. Aceasta este cea mai mare problemă acum, momentan, la Spitalul județean de Urgență – pentru că știm foarte bine că mai mult de 10 ani a fost un șantier – acest șantier a atras după sine o atmosferă neplăcută. Pacienții s-au dus la Brașov, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, s-au dus și cadre și asistenți medicali. (…) Întotdeauna am spus, și îmi mențin și susțin părerea, că pacienții au întotdeauna dreptate.” – a declarat președintele Consiliului județean Covasna, Tamas Sandor.

El le-a mulțumit colegilor care au ajutat la recondiționarea spitalului, și a precizat că nu vrea să dezvăluie problemele care au existat în perioada de 5-6 ani de zile în ceea ce privește derularea programului: „Au fost enorm de multe dar le-am rezolvat treptat pe toate.”, a declarat acesta.

„Ordinul inițial pentru demararea acestui proiect a fost dat în anul 2005, în luna august. În luna noiembrie a anului 2010 a fost preluat cel mai mare corp din această clădire, Corpul C care s-a finalizat din finanțare de la bugetul Ministerului Sănătății. A urmat apoi un alt ciclu care prevedea terminarea lucrărilor începute în Corpul B, care s-a finalizat în luna iulie a anului 2014. În septembrie 2014 deja a început execuția în cadrul proiectului.” – a explicat managerul Spitalului județean de Urgență, Andras Nagy Robert.

Nagy spune că acum spitalul este „un spațiu prietenos”, iar condițiile de muncă ale angajaților sunt net superioare față de cele din trecut. Totodată, președintele Consiliului județean Covasna a precizat că anul acesta au fost scoase la concurs 75 de posturi în cadrul spitalului, însă numai 65 au fost ocupate. Acesta mai spune că numărul posturilor rămase neocupate se datorează fie faptului că nu au existat suficienți candidați, fie că aceștia nu au întrunit condițiile necesare în vederea angajării.

„Proasta guvernare, și aici vorbesc despre orice Guvern indiferent de coloratură, a adus într-o situație precară sistemul sanitar din România, pentru că în ultimii 25 de ani 25 de mii de medici au plecat. În primul rând datorită salariilor mizerabile, și desigur datorită atmosferei care s-a creat în acest sistem medical. Nu este corect ca un medic care își începe cariera să aibă un salariu net de 1300 de lei, și nu este normal, și s-a întâmplat și în spitalul nostru, ca doi asistenți de la diferite secții să aibă diferite salarii. Asta se datorează unei lipse de perspectivă din partea Guvernului.” – a declarat Tamas Sandor.

În cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a spitalului au fost montați peste 150 de km de cablu electric de joasă și înaltă tensiune, s-au folosit peste 1000 mc de beton, cu peste 28 de tone de fier-beton și au fost executați pereți de gips-carton în suprafață totală de 1000 mp. De asemenea, s-a zugrăvit și gletuit o suprafață totală de peste 30 de mii de mp, iar rețeaua de fluide medicale care a fost executată în cadrul proiectului depășește 4000 de m liniari.

 

spitalul-2„Cadrul de proiectare era dat, condițiile de finanțare stabilite prin ghidurile de finanțare nu au permis și nu permit nici astăzi să se execute un spital nou. Se merge pe reabilitări. Se pot face pensiuni noi în diferite locuri care nu există pe harta GPS, dar nu se pot executa spitale, respectiv școli noi. Acesta este contextul în care a trebuit executat acest proiect. Față de această situație aprecierea mea este că spitalul este net superior față de ce a fost, este un pas mare înainte, însă sunt anumite chestiuni funcționale care nu puteau fi rezolvate. (…) Groapa din fața spitalului face parte din proiectul de reabilitare a canalizării, respectiv executare a rețelei de canalizare menajeră și pluvială, pentru că cea pluvială nu a existat în spital. Se va construi un rezervor care este gândit să rezolve stocul de apă în caz de incendiu, respectiv să rezolve și stocul în cazul în care spitalul rămâne fără apă, care va avea 250 mc.” – a mai explicat Andras Nagy Robert.

Blocurile operatorii, respectiv spațiile reabilitate vor intra în funcțiune în primăvara anului viitor, iar în vederea obținerii autorizației de funcționare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în Corpul C al spitalului mai trebuiesc montați senzorii de fum. 

Proiectul de reabilitare și modernizare a Spitalului județean de Urgență „Dr. Fogolian Kristof” din Sfântu Gheorghe a fost finanțat din bugetul Ministerului Sănătății.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail