Județul Covasna este „în grafic” în ceea ce privește pregătirile pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie (a.c.). Prefectura a prezentat stadiul organizării scrutinului din acest an.

Peste 700 de mii de lei este bugetul alocat județului Covasna pentru organizarea scrutinului din 11 decembrie (a.c.). Prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrurile decurg normal și a făcut public stadiul în care instituția pe care o conduce se află în ceea ce privește ultimele pregătiri.

„Perioada de organizare a început în urmă cu câteva săptămâni, am început prin constituirea comisiei tehnice pentru coordonarea activităților legate de organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților. A avut loc o instruire cu primarii și secretarii în data de 22 septembrie, și de asemenea, între timp a fost asigurat și dotat sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană, care se află în sediul instituției noastre, la parter. (…) Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) a fost desemnat Nicolae Orășteanu, președintele Tribunalului județului Covasna, iar vicepreședinte locțiitor a fost aleasă judecătorarea Mikos Erzsebet.” – a declarat prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.

. . Bugetul pentru tipărirea buletinelor de vot este de circa 76 mii lei

sebastian-cucuSebastian Cucu spune că numărul secțiilor de votare din județul nostru a rămas neschimbat față de alegerile locale din vară, astfel că alegătorii vor avea la dispoziție în total 214 secții de vot. Prefectul a mai precizat că pentru alegerile parlamentare din acest an, în județul Covasna vor fi tipărite circa 420 de mii de buletine de vot.

„Am emis și un ordin privind modelul ștampilei Biroului Electoral Județean, care a fost confecționată și predată BEJ și desigur, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), am sprijinit recrutarea informaticienilor și ulterior a operatorilor. (…) Pentru tipărirea buletinelor de vot am contractat serviciile de tipărire. Pentru că la această oră nu avem încă datele concrete de la AEP cu privire la numărul exact al alegătorilor, dar având în vedere celelalte scrutine, vor fi tipărite, estimativ, până în 420.000 de buletine de vot, deci 210.000 pentru Camera Deputaților, și 210 pentru Senat.” – a mai precizat prefectul județului Covasna.

Potrivit acestuia, prețul pentru tipărirea buletinelor de vot a fost stabilit la 0,015 lei/pagină, iar bugetul total alocat județului Covasna pentru organizarea scrutinului se ridică la circa 700 mii de lei: „În primă fază avem 457.000 lei pentru plata personalului, urmează să mai fie alocate sume pe acest segment, iar bugetul alocat pentru cheltuielile cu bunuri și serviicii este de 278.000 lei, din care aproximativ 76.000 de lei înseamnă tipărirea buletinelor de vot.”

Numărarea voturilor va fi înregistrată audio-video

O noutate în ceea ce privește scrutinul din acest an este adoptarea unei Hotărâri de Guvern privind înregistrarea audio-video a numărătorii voturilor. Guvernul a luat miercuri două noi măsuri în scopul asigurării corectitudinii și integrității procesului electoral pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

„Miercuri a fost adoptată o HG prin care s-a dispus ca după încheierea votării să se filmeze operațiunile ulterioare de numărare a voturilor. (…) De asemenea, prin aceeași HG s-au adus și niște precizări vis-a-vis de modalitatea de sigilare a ștampilelor de vot, ca o măsură de siguranță suplimentară. Vor fi puse la dispoziție plicuri speciale, care vor fi furnizate de către Ministerul Afacerilor Interne pentru fiecare secție de votare, iar ștampilele cu mențiunea „votat” urmează să fie sigilate în acel plic imediat după încheierea votării.” – a explicat prefectul.

Instituția Prefectului județului Covasna a solicitat 14 tone de hârtie pentru acest scrutin

Instituția Prefectului județului Covasna a solicitat 14 tone de hârtie pentru scrutinul din luna decembrie, cantitate care urmează să fie pusă la dispoziție în perioada următoare, de la rezervele de stat.

„Suntem în grafic cu toate activitățile. Sigur că mai sunt și alte achiziții în derulare, în ceea ce privește produsele consumabile: tuș, hârtie, pixuri, lanterne, tot ceea ce au nevoie președinții și membrii secțiilor de votare pentru buna desfășurare a procesului electoral. De asemenea, în acest interval am transmis o circulară tuturor primarilor din județ vis-a-vis de dotarea secțiilor de votare cu cabine, mese, scaune, pentru a ne spune dacă sunt suficiente, dacă sunt în regulă, dar și vis-a-vis de dotarea cu generatoare de energie electrică în cazul în care din motive independente de noi urmează să se întrerupă energia electrică. (…) Spre bucuria noastră, toate lucrurile sunt în regulă și la nivelul autorităților locale, aceștia ne-au comunicat că dispun de toate aceste elemente.” – a mai declarat Sebastian Cucu.

Prefectul a mai menționat că față de alegerile locale din vara acestui an, va exista o majorare a indemnizației pentru președinții secțiilor de vot și locțiitorii acestora. Dacă la alegerile din 5 iunie indemnizația era de 85 de lei/zi, acum aceștia vor fi remunerați cu 150 de lei.

„E bine ca lumea să se înscrie și să participe la procesul electoral, la BEJ al AEP, la parterul Instituției Prefectului, sau online, de pe site-ul instituției.” – a conchis Sebastian Cucu.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail