Se spune că cine sapă groapă altuia cade el în ea. Dar se întâmplă adesea că „nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”, şi din nefericire, în cazul nostru, a căzut un poliţist, aflat la datorie, într-o groapă săpată în ditamai drumul circulat din capitala ţării. În urma impactului omul şi-a pierdut viaţa.
Întâmplarea a generat o adevărată isterie pe toate fronturile, pentru că nefericitul poliţist făcea parte din „coloana oficială a şefului Poliţiei! Şi cum acest caz a acaparat atenţia mass-mediei, s-au aruncat pe el toate televiziunile şi publicaţiile, dar şi partidele politice, rămânând astfel „capul de afiş” câteva zile, dar cu ecouri prelungite pe o perioadă mai îndelungată, deoarece personajul al cărui cap „trebuia să cadă” nu era oricine. Şi atunci urmă o „luptă acerbă” între reprezentanţii diverselor tabere, căci era neapărată nevoie de un „ţap ispăşitor” pentru a mai calma puţin spiritele încinse ieşite pe străzi. Şi cum canonada era neîntreruptă, până la urmă capul „a căzut” şi şeful şefilor din Poliţia română a fost nevoit să-şi dea demisia.
Acum nu suntem noi în măsură să stabilim gradul de vinovăţie al acestui şef, dar putem observa un anume fapt: de ce atâta înverşunare în a-l face „vinovatul principal” pe însemnatul ministru?! Dar cei care au săpat groapa în drum şi n-au semnalat-o în mod corespunzător n-au nicio vină sau chiar ei ar trebui să aibă vina principală, pentru că au muncit în „stil Dorel de România”?! S-a întâmplat să cadă în groapă un poliţist din coloana oficială a ministrului, dar acest lucru i se putea întâmpla oricărui motociclist sau conducător auto. De ce la noi toate lucrările se fac anapoda?! Într-un reportaj televizat difuzat aseară ni se arăta un şantier pentru construirea unui segment de autostradă, unde s-au instalat camere de luat vederi, destinate supravegherii modului de lucru al angajaţilor. Bună iniţiativă şi chiar necesară, dat fiind nivelul de conştiinţă al oamenilor noştri. Bineînţeles că la groapa cu pricină, în care a căzut poliţistul, n-a instalat nimeni nicio cameră, aşa că nu mai ai pe cine trage la răspundere, Număi că şi cei care au săpat groapa au un şef. Ar fi fost normal ca, dacă ministrul şi-a dat demisia, să-şi dea demisia şi şeful care „a comandat” gropile, căci judecata trebuie să fie împărţită cu aceeaşi măsură pentru toţi, altfel oamenii pot interpreta lucrurile în mod eronat…
Foto: Silviu Ipătioaei
Dar să lăsăm gropile şi să trecem la urşi! De ce la urşi? Pentru că şi ei au legătură cu poliţiştii, numai că de astă dată nu este vorba despre Capitală, ci despre Provincie, adică întâmplarea se petrecuse în fosta capitală culturală europeană, Sibiu, locul de baştină al Preşedintelui ţării. Şi aici nu ne mai referim la gropi, ci la acoperişurile caselor pe care începuse să se plimbe un biet pui de urs speriat că nu se află în mediul său natural. Sărmanul animal ieşise din pădure, probabil în căutare de hrană, şi se rătăcise pe străzile Sibiului, apoi negăsind nici hrană, nici drumul spre casă, dar, speriat de moarte şi nemaiştiind unde să se refugieze, se urcă pe acoperişurile unor case. Văzând această minune, trecătorii, probabil la fel de speriaţi ca şi ursuleţul, chemară poliţia şi veterinarii, numai că primii sosiţi, adică poliţiştii, s-au grăbit să tragă şi să ucidă biata sălbăticiune înnebunită de teamă. Aici intervin însă „oamenii de bună credinţă”, respectiv iubitorii de animale, ca şi vitejii apăruţi după război, şi încep să curgă protestele şi criticile din toate părţile. Şi din nou, ca şi în primul caz, trebuie neapărat găsit „ţapul ispăşitor”. Bineînţeles, acesta nu putea să fie decât „şeful poliţiei”, care în scurt timp şi-a prezentat demisia. După această nouă minune, ca să se mai domolească furia mulţimii, se lansă zvonul că pe viitor „se vor pregăti proceduri specifice” cu privire la cum trebuie să se acţioneze în asemenea situaţii.
Nu că am vrea noi să luăm partea poliţiei, dar ne întrebăm de ce nu s-au pregătit astfel de proceduri până acum, pentru a evita situaţii ca cea descrisă? De ce aşteptăm mereu să se întâmple o nenorocire ca să facem ceea ce trebuie? De ce nu sunt dotate echipele de intervenţie şi cu tranchilizante, ca să nu mai alerge în toate părţile când au nevoie urgentă de ele? De ce se taie în neştire pădurile ţării distrugând astfel habitatul miilor de vieţuitoare şi nimeni nu-şi dă demisia?
Vor spune unii că bietul ursuleţ, într-un anume fel, „i-a săpat groapa” poliţistului, dar a căzut şi el în ea. Cine ştie, probabil n-a căzut cine trebuia. Oameni buni, nu mai săpaţi gropi, dacă vreţi să nu cădeţi în ele!
Mihai Trifoi
