Vacanţa Mare în…Asia Mică (11)

Acum, când sunt pe cale să închei încă un ciclu cu impresii de călătorie prin lumea largă, trebuie să subliniez o obligaţie a oricărui viitor turist: încheierea înainte de plecare a unei poliţe de asigurare pentru caz de boală sau vreo împrejurare nefericită. Este măsură de prevenţie a oricărui  om cu scaun la cap. Chit că  nu toate agenţiile  cer  aşa ceva de dragul racolării clienţilor cu orice preţ. Nu  vă bazaţi pe ideea că sunteţi o persoană norocoasă şi „Nu o să mi se întâmple chiar mie vreun accident”.

   Şi dacă, totuşi?

Cabinete de sănătate

      În  marile „resort”-uri din Asia Mică (ca şi în toate staţiunile de agrement din  ţările civilizate) fiinţează minimum un Cabinet de sănătate sau de acordare a Primului ajutor, cu medic, paramedic, asistente.  Am trecut astă-vară  şi eu pragul unui asemenea încăperi  să văd cum arată,  cum sunt „tratat”, motivând că doresc să-mi iau tensiunea. Impresii bune de ambele părţi.

Dacă însă apare  vreo  problemă  serioasă, cum ar fi  o fractură în urma unei căzături la duş, un accident vascular de la atâta soare, plus mâncare şi băutură în prostie, o criză de rinichi, de fiere, etc., lucrurile se complică. Vei fi transportat  la spital iar acolo e absolut necesară Asigurarea medicală luată din ţară.

Îndatorire elementară

…Îmi amintesc şi acum, cu mare părere de rău, ce a păţit  în urmă cu câţiva ani chiar în prima zi a excursiei o familie din Sibiu. Ne oprisem  cu  grupul  în superba  staţiune  turcească  Fethiye,  un oraş încântător, prea puţin frecventat de români (şi nu ştiu de ce?),  cu restaurante pe malul Mării Mediterane şi alei de promenadă pe lângă  port, unde pot fi admirate  elegante yachturi albe, dar şi modeste bărci de pescuit.

La un moment dat am auzit în ţipăt înfiorător mai în spate. O doamnă  alunecase  pe o piatră umedă, fracturându-şi glezna. Soţul, fiul lor de opt ani, noi, ceilalţi, am rămas înlemniţi de groază. Ce a urmat, nu mai este de povestit:  dureri groaznice, chemarea  Salvării, transport la spital. După care ghips, transport la avion (noi venisem cu autocarul) şi o grămadă de bani cheltuiţi, fiindcă nu avea banala Asigurare. Se „scumpiseră”  acasă la câţiva zeci de euro, ca apoi să plătească… mii!!!

 „Kapali Çarşi” – Cel mai mare bazar din Turcia

     Faimosul „The Grand Bazaar of  Istanbul” („Kapalı Çarşı”),  nu doar că este considerat Cel mai mare de pe Glob, dar şi Cel mai vechi târg acoperit, fiind amenajat acum cinci secole. Cine a ajuns pe malul Bosforului şi  nu l-a văzut, n-are cum să-şi facă o idee asupra imensităţii sale. Dar este exclus aşa ceva! Eu l-aş include  între  următoarele „Şapte minuni ale lumii”, când se vor mai face asemenea clasamente pe baza voturilor internauţilor…
Acolo am făcut…„varice”  în 1990 când am ajuns prima dată în Turcia, umblând ca bolundul după chilipiruri. Pe atunci eram novice în materie de învoială într-un mare bazar. Bine, deprins cu preţurile fixe de acasă, nu dădeam din prima  chiar cât îmi cereau  negustorii,  ce naiba! Însă nici nu stăpâneam arta negocierii la tarabă.

Pe urmă am aflat, m-am „şcolit”.

Etape  obligatorii

Întâi prospectezi piaţa, îţi faci o idee şi încerci să te ţii tare la asaltul varbal al vânzătorilor limbuţi şi insistenţi. Apoi dai târcoale  buticului în care ai văzut ceea ce te interesează în mod special. Intri, ieşi. Patronul  se prinde imediat şi te invită să alegi. Urmează faza cea mai grea: tocmela de tip… ţigănesc.  Îţi spune la început un preţ „astronomic”. Tu laşi ruşinea la o parte,  şi-i „tai macaroana” la jumătate! El protestează factice. Apoi mai potolit, te întreabă: „Bine,  cât ai de gând să dai?”  Tu te faci că reflectezi şi zici un sfert din suma iniţială. Negustorul joacă teatru ieftin,  făcându-se  că-şi rupe părul din cap, lamentându-se că va da faliment cu asemenea clienţi. Dai din cap în sens negativ şi te îndreţi decis spre ieşire.  El îţi taie calea şi oferă  un nou preţ; mare însă şi acesta. Tu, nu şi nu, făcând-o pe nemulţumitul. Finalmente,  el spune  zâmbitor un ultim preţ, sub care nu mai coboară sub nici o formă.  Când ai sesizat acest prag al negocierii  şi  rămâi decis să iei marfa, termini calvarul, achiţi şi ieşi mulţumit.

Crezi, cumva,  că l-ai „păcălit” pe tarabagiu? Aş. „Never ever”. Niciodată turcul nu iese în pierdere! Cum ai plecat, zâmbeşte  în barbă şi şopteşte o mulţumire lui Alah.

Vine acum partea a doua a problemei – acasă. Dacă ai cumpărat ceva  ieftin, crezând că ai găsit o pleaşcă, la scurtă vreme după întrebuinţare, purtare ori spălare, constaţi fie că s-a rupt, i-au ieşit culorile ori s-a stricat.

Asta matematic.

Întrebări  iscoditoare

– De unde vii?, mă chestionează  tânărul ce  vinde într-unul din…sutele  de magazinaşe cu dulciuri din  Bazarul oraşului Antalya. Aşa se procează pe aici cu fiecare nou muşteriu, ca să se orienteze negustorul cum să se tocmească. Occidentalii nu au asemenea deprinderi şi sunt uşor de păcălit. Cu balcanicii însă un prea le merge, deoarece şi ei îs „oţi”.

Din vitrină îmi făcuseră  „ochi… dulci” – nici nu se putea altfel – mai multe sortimente de bunătăţi. Intenţionam să iau  nişte cutii cu rahat drept  cadouri pentru acasă. Ce să duc altceva? De brelocuri şi magneţi s-au săturat toţi…

– De unde vin? Din Balcani.

– Aha, Bulgaria?

– Am eu faţă de…bulgar?

– Habar n-am.Oi fi rumân?

– Îhî.

– Ce-ai pofti? Niscavai „Lokum”?

–  Exact, de unde ştii? Zi-mi ce sortimente  ai?

– Oooo, de toate felurile: cu nucă de cocos, ciocolată, alune, mentă, trandafir, lămâie, portocale, cacao, migdale, caise, fructe  fistic…

– Bine, ajunge!

– Pune-mi acolo din fiecare…

„Turkish delights”

…A venit la scurtă vreme şi patronul, „efendi” Ali,  invitându-mă la un ceai (de parcă  aş fi fost…gripat, fiindcă eu numai atunci beau licoarea asta „insipidă” – scuze), aflând că vreau să  cumpăr mai multe cutii.  Iată un minunat prilej, mi-am zis,   să aflu mai multe despre „Turkish delights”.

– Iniţial, pe la anul 1.400 această delicatesă de origine otomană  se prepara din miere,  sirop de fructe şi făină. Între timp  zahărul a devenit mai accesibil şi a fost utilizat din greu.

– Şi cum s-a ajuns la o asemenea diversitate incredibilă?

– Treptat, făcându-se experienţe. S-au adăugat ba apă de trandafiri, ba coji de lămâie,  de portocală,  alte ingrediente, coloranţi şi tot aşa.

…Încântat că a dat peste un client curios şi cu portofelul gros (aici s-a înşelat, confundându-l cu…telefonul), negustorul mi-a dat să gust mai multe sortimente pentru a alege.

– Din ăsta vreau! Hmm, o bunătate.

Preţurile erau aşa şi aşa. Oricum, nu mici.

– Uite, dacă iei o cantitate ceva mai mare, ai parte  de un   bonus.

– Îmi ajung opt cutii.

– Dar halva nu pofteşti?

– „Vrei calule  ovăz?”

–  Pardon?

  . .

Bunătate-a-bunătăţilor

…Şi am început să discutăm şi despre această  bunătate-a-bunătăţilor, folosită atât ca desert, cât şi ca mâncare de Post. Are o mulţime de nume derivate, precum  halviță, helava, helva. Termenul  provine, de fapt, din arabă, unde se numeşte  „halwa”, răspândindu-se în toată Asia,  Africa de Nord, Balcani, Europa de Est şi în lumea evreiască, dar şi Malta.

Există o mare varietate de produse, depinde de ţara unde se produc. Unele sunt preparate  pe bază de făină de cereale, de obicei griş împreună cu ulei şi zahăr, fiind  uşor gelatinoase. Un alt tip de halva  are  la bază untul din seminţele de floarea-soarelui, zahăr şi nuci.

Efendi Ali mi-a spus că se pot pregăti şi alte feluri, depinde ce  ingrediente se pun. Unele-s ciudate rău, de exemplu, cu fasole, linte, morcovi, dovleci…

Cred  că tipul se cam „ameţise” de la atâta ceai şi încurca  borcanele, gândindu-se la vreun…ghiveci!

Bun şi acela!

„Ieftin ca braga!”

Am plecat tobă de carte…de deserturi. La un moment dat mi-a atras atenţia un bragagiu bătrân. Semăna  puţin cu vânzătorul pe care-l văzusem în copilărie pe Insula Ada Kaleh de pe Dunăre, acoperită în  anul 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei de la Porţile de Fier. Mă uimise atunci tot ce văzusem,  dar mai cu seamă portul şi graiul localnicilor.Trăiau vreo 600 de turci-turci pe mica suprafaţă de uscat ce măsura 1,7 km lungime şi doar 500 metri lățime.  Ada Kaleh însemna Insula Cetate şi se afla  la circa 3 km în aval de  orăşelul pe atunci Orşova. Se obişnuiau excursiile acolo pentru a cumpăra bunătăţi specifice turceşti, tabac, bijuterii, ulei şi parfum de trandafiri, flori  cultivate  cu osârdie de localnici.

Ce păcat că s-a pierdut pentru totdeauna acest colţ pitoresc de Rai…

Braga, care  în turcă  ca şi în limbile slave  se numeşte „boza”,  este o băutură răcoritoare, cu gust dulce-acrișor, tulbure fiindcă conţine  substanțe coloidale în suspensie. Era pe timpuri  băutura  preferată  a turcilor nomazi din Asia Centrală, consemnată începând din secolul X. Apoi a ajuns în Asia Mică şi  de acolo s-a răspândit în Balcani, inclusiv în ţara noastră. Cei în etate îşi amintesc de sacagiii şi bragagiii (atenţie, elevi, se scrie cu trei de i), vânzători ambulanţi care circulau prin oraşe, vânzându-şi băutura nealcolică.

Deşi, atunci când începe prepararea se constată o slabă fermentaţie alcoolică, însă  în scurtă vreme ea dispare, fiind înlocuită de transformarea substanțelor organice sub acțiunea fermenților produși de microorganisme de tip lactat, acetic, butiric etc.

Uneori, în lichid se mai adaugă zaharină și acid salicilic, pentru îndulcire şi asigurarea conservabilității. Ingredientele  ce stau la baza preparării sunt grâul, orzul, secara, porumbul în cantităţi egale şi mălaiul. Cerealele se pun într-un vas cu puțină apă, se acoperă cu un șervet și se ține la loc călduț spre a grăbi încolțirea. După aceea se scurge  apa, iar semințele se aşează la uscat pe tăvi emailate. După uscare, se trec prin mașina de tocat carne,  de măcinat nuci sau râșnița de cafea. Ceea ce se obține este malțul. El  se va amestecă bine cu mălaiul, apoi  se pune într-o oală cu apă care fierbe (nu trebuie să fie o cantitate prea mare de apă, în așa fel încât să se obțină o pastă consistentă), amestecând continuu, pentru o bună uniformizare. Din această pastă se fac turte cu diametrul de 10-15 cm care se lasă  pe o tavă la cuptor, la foc iute, până se rumenesc, apoi se scot. Se rup bucățele mici și se bagă într-un vas  din lemn, cu caná de scurgere.

Peste turte se toarnă  apă fiartă. Se lasă 2-3 zile la fermentat, după care braga e gata. Aceleași turte se mai pot folosi o dată, punându-se însă apă mai puţină. Este recomandat ca la gura de scurgere a vasului.

…Datorită simplității preparării, în limba română a intrat odinioară expresia  Ieftin ca braga”. Astăzi însă au dispărut atât băutura, cât şi preţurile mici…(Sfârşit)

Horia C. Deliu

  În pregătire un nou serial de drumeţie intitulat: „Rhodos, între grandoarea trecutului şi farmecul prezentului”.