Dintre numeroasele oferte de vacanţă fără putinţă de refuz, m-am decis la un moment dat să merg pe mâna celui mai mare tur-operator rus, prezent cu programe atractive în toată Europa, nu doar în spaţiul ex-sovietic. Aşa că am apelat la Agenţia parteneră din ţara noastră.
Şi am făcut foarte bine.
Primire… călduroasă
Am ales fără să ezit Antalya, considerată pe bună dreptate Capitala turismului din Turcia, graţie hotelurilor ei luxoase, serviciilor excelente, a temperaturilor agreabile şi a nenumăratelor obiective cu importanţă istorică şi culturală.
…După o oră şi jumătate de zbor am ajuns la destinaţie. Acolo am avut parte de o primire… călduroasă, mai ales că după aerul condiţionat din charter, care mi-a îngheţat spatele şi m-a făcut să fornăi precum un bidiviu. Afară termometrul de pe un turn indica 30 de grade Celsius.
Aşa da.
La ieşirea din cochetul aeroport ne aştepta un grup de ghizi, băieţi şi fete (din Republica…Moldova, deci vorbitori de limbă maternă), amabili, îndatoritori, echipaţi în uniforme albastre cu galben. Aidoma era vopsită şi o flotă de autocare şi microbuze ce ne erau puse la dispoziţie. Numele fiecărui hotel era trecut pe un carton lipit de parbriz, încât cei 180 de oaspeţi din România s-au orientat rapid: civilizat, fără îmbulzeală şi panică.
A fost un fleac să găsim imediat maşinile frumos aliniate în uriaşa parcare, numai autovehicule noi, elegante cu motoarele duduind, pentru a oferi o climă plăcută în intrerior. Credeţi, cumva, că şi în România se întâmplă aşa?
Am predat bagajele şoferilor spre a le aşeza frumos în portbagaje şi ne-am urcat la bord. În fiecare autocar se afla câte un ghid ce ne-a întâmpinat prietenos.
Pe noi ne-a luat în primire un student de la Chişinău, care pe timpul verii făcea munca de călăuză în Antalya, cu încă vreo 15 colegi de-ai săi.
– Bună zâua.
– Bună.
– Eu mă numiesc Alexei şi sunt gazda dumnivoastră. Vrasăzică să vedem lista, dacă toţi au vienit de la avion.
Ne-a numărat şi ne-a strigat. Grupul număra doar… şase persoane, printre care şi doi copilaşi! Evident că nu ne cunoşteam. Şi aşa a rămas până la sfârşit. În imensul hotel ne-am „pierdut” unii de alţii printre cei aprope…2.000 de turişti cazaţi acolo.
„Pagubă-n ciuperci”, vorba unui bucătar ce apare mereu la televizor.
„Casa turcească de vacanţă”
…Am pornit, aşadar, spre „resort”-ul nostru aflat în staţiunea Side, urmând să străbatem vreo 80 de km. Ghidul a trecut la microfon ne-a făcut o lungă descriere.
Iată ce am reţinut, beneficiind de o memorie de pachiderm. Provincia Antalya a devenit atât de familiară vizitatorilor din întreaga Europă încât a fost supranumită „Casa turcească de vacanţă”. Ea se întinde pe o întinsă zonă litorală la Marea Mediterană, existând o salbă de staţiuni de vacanţă. Unele foarte cunoscute precum Lara, Kundu, Side, Beldibi, Kemer, Alanya, Belek, altele mai mici, însă în ascensiune accelerată. Probabil că peste doi-trei ani voi scrie şi despre ele…
Nucleul acestui adevărat Paradis al relaxării şi răsfăţului se află în oraşul ce dă numele ţinutului – Antalya. Este poziţionat într-un golf, la o distanta de 546 km de Ankara. Munţii Taurus coboară direct înspre apele turcoaz ale Mediteranei, formând o linie neregulată de coastă, cu mici intrânduri şi peninsule.Temperatura apei nu coboara niciodată sub 15°C, iar vara poate ajunge şi la 29°C.
Antalya este ea însăşi o urbe de vizitat, având o istorie seculară. În prezent adăposteşte peste două milioane de locuitori, având un aeroport modern ce serveşte (era să scriu ca pe vremuri…„deserveşte”) întregul ţinut, invitând turiştii să descopere multe obiective interesante.
Localitatea a fost întemeiată în secolul al II-lea de către Atalla, regele Pergamului, numindu-se iniţial Attaleia. După trei secole a fost cucerită de romani, care i-au pus numele Pamphilea, adică „Pământul triburilor”.
„Poarta lui Hadrian”
Din acea perioadă datează un monument impozant, bine conservat, admirat de orice turist ce ajunge aici, anume „Poarta lui Hadrian”. După cum îi sugerează numele este un elegant Arc de triumf, ridicat în onoarea Împăratului roman Hadrian, care a vizitat Antalya în anul 130. Potrivit legendei, frumoasa Regină din Saba, în drum spre Regele Solomon, a trecut prin acest loc şi a petrecut o zi în Palatul din Aspendos – un alt obiectiv important ce se cere neapărat trecut în revistă.
Poarta amintită are în partea superioară trei deschideri mari sub formă de cupole, fiind construită din marmură albă, cu excepţia pilonilor, având ornamente bogate. Inţial a existat încă un etaj, însă în mod inexplicabil a… dispărut. Cu siguranţă s-a distrus în timp, iar materialele de construcţie s-au „volatilizat”, localnicii cărând în bătătură pietrele şi marmura bune pentru ornamente, fundaţii sau pavaj. Ca şi în zilele noastre…
Două turnuri falnice construite în aceaşi perioadă străjuiesc edificiul, cel din partea de Sud purtând numele „Sancta Julia”. De ce?
Nu ştiu!
“Yivli”
Valurile migartoare ale bizantinilor, mongolilor, seleucizilor, italienilor şi ai altor seminţii au cotropit acele meleaguri, fiecare nouă cucerire impunând alt mod de viaţă, asimilarea unei noi culturi, lăsând drept mărturie vestigii nenumărate. Bine că nu au ras chiar totul în calea lor, ca alţi năvălitori insensibili la perpetuarea patrimoniului universal UNESCO.
Simbolul vechii aşezări a devenit eleganta Moschee Seleucidă din sec. al XIII-lea, ornată cu mozaic din cărămidă smălţuită, primind din acest motiv denumirea de „Yivli” („Canelat”). Seleucizii au lăsat peste veacuri şi o altă capodoperă arhitectonică, un model elaborat de gravură în piatră, „Medresa Karatay” („Colegiul teologic”). În timpul Imperiului Otoman, conform obiceiului vremii s-au mai edificat două moschei de mari dimensiuni: „Murat Paşa” ( în sec. al XVI-lea) şi „Tekeli Mehmet Paşa” (sec. al XVIII-lea).
Toate se cer identificate, fotografiate, admirate.
. . Hoinărind prin oraşul vechi şi cel nou
Părţii vechi a marelui oraş Antalya i se zice „Kaleici”, reprezentând un spaţiu foarte pitoresc, adorat de miile de vizitatori străini. Îi vezi hoinărind curioşi, aşa cum am făcut şi eu, luând-o pe străduţe labirintice, oprindu-se să-şi tragă sufletul în vreo cafenea, intrând în zecile de pravălioare cu suveniruri şi mărfuri tradiţionale. Iar popasul cel mai mare se face, fără doar şi poate, în bazarul local, ca oriunde în Asia Mică.
Dar despre acest subiect inepuizabil voi mai povesti.
Pe lângă mai multe parcuri acvatice există şi cel mai faimos loc de distracţie de aici, „Beach Park”, dar şi o Gradină zoologică şi un Delfinariu, mai ales prichindeii apreciind asemenea atracţii.
Cei mari poposesec în centrul istoric, admiră monumentele antice (Zidul oraşului, „Kidirlik Tower”, „Poarta lui Hadrian”, „Turnul cu Ceas”), Muzeul din Antalya, numeroasele moschei, vechile hanuri otomane.
Amatorii de shopping modern se pot delecta în numeroasele market-uri, dintre care se distinge „Migros” ce reuneşte … 500 de magazine. Pe bulevardul Atatürk se aliniază o mulţime de centre comerciale specializate, ce etalează bijuterii, articole de modă, haine din piele, curelărie, parfumerie, textile, electronice ş.a.m.d.
Tot prin preajmă am dat peste una dintre cele mai mari săli de dans din Antalya, „Disco Maxim”, ce concurează cu unităţi similare precum „Club Antalya 29”, „Olympus”, „Discoland”. Doar picioare bune să ai şi urechi…înfundate, să poţi suporta agresiunea decibelilor.
Am trecut într-o seară pe acolo atras de hărmălaie. Nu am rămas. Eram doar curios să văd atmosfera. La intrare vocifera un grup de rusnaci „afumaţi”. Unul mai fiţos purta un tricou portocaliu pe care scria „Trust me, I am an Asshole”, stârnind amuzamentul tuturor, spre marea lui bucurie. Cu siguranţă nu ştia ce înseamnă ori vroia să epateze. Nu mai contează, omul era fericit că lumea se amuza pe socoteala lui.
Zona Lara
Marile hoteluri se află la marginea oraşului, malul mării fiind stâncos şi abrupt. De aceea s-a apelat la amenajarea unor ascensoare pentru a ajunge la plajă, dar şi de platforme de unde se poate cobori direct în valuri. Dacă ştii să înoţi!
Într-o zi, ghidul Alexei m-a întrebat dacă nu vreau să vizitez ceva deosebit?
– O să-ţi placă, reprezintă mândria industriei lor turistice. Este excursie opţională cu minibusul firmei noastre, nu costă nimic.
La auzul unei asemenea oferte pe gratis, cine ar refuza?
– E departe?
– Aş, la circa 15 km. Vizităm, bem un suc, facem poze. În fiecare an apare acolo ceva nou.
– Păi „Let’s go!”, cum zice mai nou românul …
Într-adevăr, la mică distanţă se găseşte staţiunea Lara, posedând cea mai bună plajă cu nisip. S-au concentrat aici o sumedenie de hoteluri noi; numai giganţi de cinci stele, cu servicii UAI.
Până nu începuse „boom”-ul turistic în întreaga Asie Mică, în perimetrul Lara Veche aflat la numai zece km. de oraş se ridicaseră hoteluri mici de 2-3 stele, folosite mai ales de tineret şi pesoane cu venituri modeste. Ulterior business-ul luând avânt, construcţiile elegante s-au tot extins spre Est, conturându-se Lara Nouă: cu „resort”-uri ultra-moderne, având fiecare un design rafinat, arhitectura sa.
Apoi s-a născut în apropiere şi un…„pui” – o staţiune cosmopolită numită Lara Kundu, cu plaje late de nisip şi hoteluri exclusiviste de 5*.
De văzut le-am văzut pe toate, mi-au plăcut şi poate voi ajunge să mă huzuresc (şi) pe acolo…
Important centru de artă şi cultură
Oraşul Antalya este nu doar un magnet turistic, ci în acelaşi timp unul dintre cele mai importante centre de artă şi cultură, fiind cunoscut în întreaga ţară graţie Festivalului de Artă şi Film, reuniunilor folclorice, Festivalului de Bijuterii etc.
Beneficiind de un climat blând, lipsit de rafale de vânt datorat golfului generos, cu o mare caldă şi limpede, perimetrul Antalyiei prilejuieşte efectuarea unor sejururi după pofta inimii. În anii din urmă întreaga arie, cu o linie de coastă de 200 km, cu golfuri şi grote, umplute de undele cristaline ale Mării Mediterane, a devenit cea mai populară destinaţie turistică din Turcia. Câmpurile de pe coastă sunt acoperite de plantaţii de bananieri şi de livezi de citrice, precum şi de păduri de pini şi palmieri.
…Ca o primă concluzie, să spunem că Antalya – această mare aglomeraţie urbană, veselă şi animată – atrage vizitatori de pretutindeni, tineri şi vârstnici. Dar mai ales persoane active, care nu doar lenevesc la soare, ci şi vizitează locuri interesante, se întâlnesc cu Istoria, savurând la maxim concediul.
Deviza lor e simplă „Nu lăsa nimic pe mâine. Mai bine lasă pe… poimâine şi vei avea două zile libere!” (Va urma ultimul episod).
Horia C. Deliu
