În vederea asigurării celor necesare pentru sărbătorile de iarnă ce se apropie, pensionarii din Sfântu Gheorghe trec pragul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor în număr tot  mai mare.

Pentru mulţi dintre ei împrumutul la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) rămâne singura soluţie la care pot apela, pentru a-şi rezolva anumite probleme. Comparativ cu celelalte perioade ale anului, cererile de credite aprobate luna aceasta au înregistrat o creştere semnificativă.

Preşedintele CARP Sfântu Gheorghe, Bogdan Bertalan, ne-a spus că, de regulă, peste 20 de pensionari primesc „liber” la împrumut, în cursul anului, însă în luna decembrie numărul împrumutaţilor creşte semnificativ. „În luna  decembrie, când persoanele în vârstã se pregătesc pentru sărbători, numărul creditelor acordate creşte cu peste 10 -15%.  Oricum, pe la mijlocul lunii decembrie ne aşteptăm să fim luaţi cu asalt, deoarece oamenii fac împrumuturi pentru procurarea alimentelor necesare unei mese mai îmbelşugate, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun”, a precizat preşedintele CARP.

Potrivit acestuia, în luna octombrie a.c. CARP Sf.Gheorghe a acordat împrumuturi în valoare de 1 milion de lei.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail