O zi de bucurie în rândul elevilor şi a cadrelor didactice care au privilegiul de a se manifesta o dată în plus prin a se exprima în limbile moderne pe care le studiază în timpul şcolii dar şi în limba maternă.

Talentul artistic, creativitatea, imaginaţia dar şi dorinţa de frumos şi util îşi dau mâna pentru a întregi tabloul pe care noi îl numim respectul şi plăcerea de a vorbi cât mai frumos şi mai corect atât în limba noastră cât şi în alte limbi. Este într-adevăr o sărbătoare pentru ca o limbă, indiferent care este aceea, ea este singurul mijloc prin care noi putem să pătrundem şi să înţelegem  cultura unui popor. Este sărbătoare şi pentru faptul că avem posibilitatea să ne întâlnim, să schimbăm opinii şi să încercăm să îmbunătăţim felul de a folosi acest mijloc prin care noi oamenii ne putem înţelege pe noi înşine dar şi pe alţii.

De ce pentru noi oamenii o limbă devine importantă ?

2Eu consider că acum când ştiinţa a provocat aşa de mult tot ce este legat de limbă şi de exprimare  şi mă refer în primul rând la mijloacele virtuale, este important pentru noi nu numai să ne aducem aminte de faptul că Dumnezeu ne-a înzestrat cu capacitatea de a vorbi şi de a gândi dar şi de faptul că este important de a folosi aceste capacităţi şi înzestrări pentru a ne îmbunătăţi intelectual şi sufleteşte.

De aceea staful profesoral cât  şi elevii care s-au implicat în această organizare au realizat un program atât de plăcut şi atractiv pentru copii   fapt pentru care participarea şi implicarea lor nu face decât să le întărească convingerea şi să realizeze că limba este un spaţiu enorm de explorat spre un ţel benefic lor acum şi în viitor în atingerea unor idealuri în construirea propriilor personalităţi.

Şi astfel programul dedicat acestei zile  a stat la discreţia exclusivă a elevilor care au creat un adevărat mozaic artistic şi ştiinţific : expoziţie de desene, de steaguri europene, cântece şi recitări în limba engleză, franceză, română, germană s.a., scenete, referate, PPt-uri s.a.

Sperăm că această sărbătoare, devenită tradiţie  în şcoala noastră, să fie un motiv în plus pentru a sensibiliza publicul asupra învăţării cât mai multor limbi străine nu numai în contextul şcolar ci şi în afara acestuia, să contribuie la conştientizarea învăţăceilor despre valoarea de a cunoaşte şi a folosi o limbă străină.

Şi în incheiere nu-mi rămâne să spun decât că niciodată în istoria omenirii nu a fost posibil ca să înţelegem şi să ne înţelegem mai bine în afara spaţiului lingvistic. Şi intelegerea  noastră proprie cât şi  între oameni a avut ca efect concordia.

Aşa că vă urez la toţi bună înţelegere şi concordie pe aripile muzicii lui Beethoven, Oda bucuriei, devenită imnul Uniuniii Europene !

Prof. Nina Stanoescu . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail