. . preparate18 echipe de bucătari amatori, din țară, au participat la Festivalul preparatelor la ceaun ce a avut loc sâmbătă, în Covasna, în cadrul Zilelor orașului – stațiune.

Cea de-a IX-a ediție a festivalului s-a desfășurat în organizarea Asociaţiei întreprinzătorilor mici şi mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), a Ordinului Cavaleresc Gastronomic „Transilvania” și Asociația Unitaţilor de Alimentaţie Publică Sfântu Gheorghe  „SVESZ”, fiind cuprinsă în programul ediției a XIX-a a Zilelor Covasnei.

Evenimentul a cuprins un concurs gastronomic adresat echipelor compuse din maximum patru bucătari amatori, care au avut de pregătit mâncăruri la ceaun, pentru aproximativ 30 de persoane.

Manifestarea a fost deschisă de către primarul orașului Covasna, Gyerő József, iar după prezentarea juriului, s-a dat startul competiției.

„Festivalul s-a bucurat de un număr mare de vizitatori. La concurs s-au înscris și au participat 18 echipe, care au pregătit o gamă variată de mâncăruri. Tocănița din mistreț, tocănița din ied, sărmăluțele în foi de viță au fost câteva dintre preparatele intrate în concurs.”- au transmis, ieri, reprezentanții ASIMCOV, printr-un comunicat de presă.

Conform aceleiași surse, juriul a punctat gustul şi aspectul preparatelor, modul de pregătire a acestora, dar şi decorarea mesei, ţinuta concurenților, organizarea și atmosfera din echipă.

„Fiecare echipă participantă a obținut premii și diplomă de participare la concurs. Însă, așa cum s-a întâmplat anul trecut, și anul acesta au fost decernate cupe în memoria acelor persoane care au contribuit la organizarea evenimentului gastronomic de-a lungul anilor, și care din păcate nu mai sunt printre noi. Cupele au fost denumite după primarul Lőrincz Zsigmond, șeful poliției din Covasna, Ioan Baciu, antreprenorul Kovács István și membrul Ordinului Cavaleresc Gastronomic Transilvania, Kovács János. Astfel, medalia de aur și cupa memorială <<Lőrincz Zsigmond>> a fost acordată echipei <<SZIVESEK>>, medalia de argint și cupa memorială <<Ioan Baciu>> a fost acordată echipei <<VAD BOGRACS>>, medalii de bronz și cupa memorială <<Kovács János>> respectiv <<Kovács István>> au fost acordate echipelor <<Szörcsei Szabadtűzi Lovagrend>> și <<SZABAD FŰ-SZER-ÉSZ-ŐK>>.”- a mai transmis sursa menționată.

Ca noutate a ediției de anul acesta, organizatorii au oferit, prin tragere la sorți, șapte cupoane cadou care permit participarea la cea de-a 5-a ediție a „Festivalului Verzei”, eveniment organizat de ASIMCOV, în 2 octombrie, la Sfântu Gheorghe. În urma tragerii la sorți, s-a decis ca echipa „Sepsi Nagyik” echipa Incubatorului de Afaceri, echipa Primăriei Zagon, echipele „Nyolcasfogat”, „Pokolsár”, „Pódium”, „Junior Business Club” – să participe la „Festivalul Verzei”.

Cei mai tineri participanți, membri ai echipei „INNO HUB” au obținut premiul special oferit de Hotelul „Hefaistos”, iar echipa „ŐRANGYALOK” a obținut premiul special oferit de „Bertis Srl.”- au precizat reprezentanții ASIMCOV.

***

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei orașului Covasna, Consiliului Județean Covasna, „Bertis Srl,” „Fluss Srl”, „Hefaistos”, „BRD” și Dioszegi Laszlo (Brutăria „Dioszegi”), au menționat membrii ASIMCOV și ai Ordinului Cavaleresc Gastronomic Transilvania.

Directorul executiv al ASIMCOV, Vajda Lajos, a declarat că „Festivalul preparatelor la ceaun” se înscrie în rândul evenimentelor organizate de Asociație, în scopul promovării gastronomiei locale și a turismului.

Sub egida ASIMCOV va avea loc și festivalul gastronomic „Parada Cârnaţilor”, ediția a XIV-a derulându-se în data de 1 octombrie (a.c.), în centrul orașului Sfântu Gheorghe.

Aceste evenimente atrag, an de an, concurenți și turiști din țară și chiar din afara țării, a precizat directorul ASIMCOV.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail