De la extaz la dezamăgire… Interviu cu sportiva CSM Sfântu Gheorghe care a reprezentat țara și municipiul la Jocurile Olimpice de la Rio . .
Atleta Claudia Mihaela Bobocea s-a născut pe 11 iunie 1992 la București. A început să practice atletismul de performanță în anul 2007 la CSS Ilfov, sub îndrumarea antrenorului Anghel Valentin, apoi s-a legitimat la CS Farul, în paralel cu studiile la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. În anul 2014 s-a clasat pe locul 4 cu echipa feminină a României la proba de 4x1500m din cadrul Campionatului Mondial de Ștafete (IAAF World Relays) de la Nassau. În luna octombrie a aceluiași an s-a transferat la CSM Sfântu Gheorghe, iar în 2015 a participat la Universiada de vară de la Gwangju, unde a terminat ultima (locul 12) în finala probei de 1500 m. Anul acesta, timpul de 4:09,64 realizat la Luxemburg i-a adus calificarea la Campionatul Mondial de Atletism în sală de la Portland, dar nu a putut ajunge în finala probei de 1500 m. În luna iunie și-a îndeplinit baremul de calificare pentru proba de 800 m la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, cu un timp de 2:01,49 – recordul personal, realizat la Gouden Spike din Leiden, Olanda. Campioană națională, la 800 de metri, campioană balcanică de anul acesta la 1500 de metri, Claudia Bobocea a fost singura componentă a echipei naționale a României de anul trecut care a câștigat proba de 1500 m la Campionatul European pe echipe, singura calificată la Campionatul Mondial și potrivit antrenorului ei „a bifat toate calificările la competițiile mari”. Într-un bi-interviu acordat ziarului nostru, pe care vi-l prezentăm în continuare, campioana și antrenorul ei, Anghel Valentin, ne-au vorbit despre experiența competiției de la Rio.
– Claudia, vorbește-ne te rog despre experiența de la Jocurile Olimpice de la Rio.
– A fost o experiență frumoasă, mai ales să întâlnești toată elita sportului, să iei contact cu sportivi din toate țările, însă din punct de vedere profesional nu a fost o experiență foarte plăcută pentru mine, pentru că nu mi-am atins obiectivul pe care îl aveam: calificarea în semifinală. Deși am fost pregătită să trec de primul tur de calificări, în acea zi nu am fost 100% prezentă, nu a fost ziua mea (n.r.- ziua mea cea mai bună), nu am avut puterea maximă să trec mai departe.
– Cum te-a afectat rezultatul obținut în urma competiției?
– Acest rezultat sper să mă impulsioneze pe mai departe pentru Campionatul European de sală de la anul, de la Belgrad, unde sper să intru în finală și de ce nu, poate să iau și o medalie, pentru că acesta este obiectivul fiecărui sportiv. Imediat după Campionatul European de sală va fi Campionatul Mondial de ștafete din Bahamas, urmând Campionatul Mondial universitar în luna iunie sau iulie și Mondialele din luna august.
– Cât timp te-ai pregătit pentru participarea la Rio?
– Patru ani de zile reprezintă ciclul în care m-am pregătit pentru a ajunge la această competiție deși baremul mi l-am făcut chiar în anul cu Olimpiada. Am avut un an foarte greu, cu foarte multe concursuri. Deoarece nu aveam baremul a trebuit să iau startul la mai multe concursuri pentru a-l putea îndeplini pentru că nu este ușor să ajungi între primele 45 de atlete la Olimpiadă.
– Pregătirea pentru Olimpiadă este diferită față de cea pe care o faci în mod normal? A fost mai dificilă?
– Da, a fost un pic mai dificilă deoarece standardul de participare a fost destul de greu. Nu e ușor să alergi acest timp de 2:01:50, trebuie foarte multă ambiție, foarte multă muncă, sacrificii…
– Când ai început să te dedici atletismului?
– Acum șapte ani m-am apucat. A venit primul antrenor, Aurel Apostolescu, la școală și a făcut o selecție. Am făcut o lună sau două luni și m-am lăsat, dar m-am reapucat și în toamna anului 2007 actualul meu antrenor, Anghel Valentin, m-a văzut pe stadion, m-a abordat după un antrenament și mi-a propus să vin să mă antrenez cu dânsul pentru că vede în mine o atletă de performanță în viitor.
– Cine ți-a insuflat pasiunea aceasta pentru sport?
– În familie nu am avut sportivi, părinții mei nu au făcut sport. Probabil că singură mi-am insuflat-o, uitându-mă la televizor și văzând Jocurile Olimpice, cred că de acolo.
– Cum ai ajuns la CSM Sfântu Gheorghe?
– Acum doi ani eram legitimată la Clubul Sportiv Școlar. Deoarece am terminat clasa a VIII-a a trebuit să mă legitimez la un Club Sportiv care să nu depindă de școală. Am fost la Clubul Sportiv Constanța, dar la un Campionat Internațional, acum doi ani la Cluj, ne-am întâlnit întâmplător cu domnul director George Carcadia care mi-a și propus să vin la Clubul Sportiv CSM Sfântu Gheorghe. Am fost de acord, iar acum doi ani chiar am început colaborarea cu acest Club care m-a susținut și a fost alături de mine în acești ani, oferindu-mi totul pentru a ajunge la această performanță și pentru a mă califica la Olimpiadă, care era și obiectivul final.
– Unde te vezi peste 10 ani? Care este scopul pe care îl urmărești?
– Obiectivul final în ceea ce fac este să câștig o medalie la un Campionat European, Mondial, de ce nu și la Olimpiadă. Acesta este visul fiecărui sportiv. Îmi doresc foarte mult să alerg la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde sper să performez la nivelul așteptat de mine, peste patru ani de zile, să intru într-o finală. Am patru ani în care sper ca pregătirea să decurgă așa cum îmi doresc. Cred că după ce mă voi lăsa de practicarea acestui sport la nivel de performanță (…), tot în domeniul sportului voi rămâne.
– Ca antrenor sau cam ce ți-ai dori?
– Poate antrenor, încă nu sunt decisă.
Anghel Valentin: „Sportiva a trebuit să stea 17 zile singură la Rio. (…)
După ce a stat în cantonamente mai mult de jumătate de an, departe de România, Claudia Bobocea s-a lovit de o serie de neplăceri. Federația Română de Atletism a solicitat participarea ei la Campionatul Balcanic după o serie de competiții istovitoare, iar la scurt timp, înainte de participarea la Jocurile Olimpice de la Rio, Claudia s-a văzut în situația de a fi fără antrenorul ei, și nevoită să se pregătească singură înainte de competiție întrucât Comitetul Olimpic Sportiv Român nu i-a acordat acestuia acreditarea necesară în vederea participării alături de atletă la antrenamente. Anghel Valentin ne-a vorbit despre încercările prin care au trecut în perioada dinaintea Olimpiadei.
– Domnule antrenor, cum este Claudia? De la ce nivel ați început pregătirile și cât de greu este să lucrezi cu ea?
– Paradoxal, nu este greu să lucrezi cu ea, cred că este unul dintre sportivii cel mai ușor de abordat, are niște calități deosebite, învață foarte repede, se adaptează foarte repede. Așa cum v-a spus și ea, am văzut-o în jurul vârstei de 14-15 ani pe stadion. Era la același Club unde activam eu atunci, la CS Ilfov, dar fusese selecționată de un alt antrenor, iar eu având grupa de performanță am rugat-o să vină să se alăture pregătirii în grupa de performanță. Inițial a oscilat, a refuzat pentru că era în anul în care se dădea admiterea la Liceul Sportiv, dar în anul următor a venit din proprie inițiativă și de atunci am început colaborarea. Ea a spus că s-a pregătit patru ani pentru Olimpiadă, eu cred că lucrează de mai mulți ani, cred că are vreo șapte ani de când se pregătește. Sunt sportivi, am văzut și am citit în biografiile lor, care au muncit chiar opt sau zece ani ca să ajungă la Olimpiadă. Într-adevăr, anul acesta a avut baremul pentru Olimpiadă făcut în luna iunie și din păcate, a fost la o secundă și 60 de sutimi de baremul probei de 1500 de metri. Ar fi fost cred că unica sportivă din Lot care avea baremul la două discipline diferite. Din păcate pentru o secundă și 60 de sutimi nu a reușit și tot din păcate nu am avut înțelegerea Federației și a fost solicitată la Campionatul Balcanic, noi locuind în Portugalia și în Olanda tot anul. De anul trecut, din 12 luni cred că 8-9 luni am locuit în Portugalia și Olanda. Pe lângă ajutorul și o parte pe care a putut să o susțină Clubul, susținerea a venit din buzunarul nostru personal, ca să îndeplinim un obiectiv de performanță. Federația însă nu a înțeles acest lucru și a solicitat-o din Olanda să vină în România, nemaifiind în România cam de 6 luni bune, pentru Campionatul Balcanic, după concursuri mari, după 8 starturi în 23 de zile. La toate acele 8 concursuri s-a clasat între locul I și locul VI. De menționat este și Diamond League de la Birmingham de unde a venit cu locul III, concursul internațional de la Bruxelles pe care l-a câștigat, deci, a participat la concursuri foarte solicitante. Federația nu a ținut cont, ea a intrat într-o perioadă de oboseală, bineînțeles, datorită acestui lucru și ne-a fost pusă puțin sub semnul întrebării toată munca pentru că urma Campionatul European de la Amsterdam, unde bineînțeles nu s-a simțit bine datorită acestor preumblări. A urmat o perioadă de pregătire la altitudine, în Piatra Arsă, și trei săptămâni fără antrenor la Rio. Nu am înțeles, am încercat, am interpelat Comitetul Olimpic Sportiv Român, prin intermediul Federației Române, prin intermediul președintelui Federației Române de Atletism, domnul Sandu Ion, și am cerut o acreditare, nu ca să fac parte din delegația României dacă ei nu au vrut. Au oferit pentru 21 de sportivi 4 locuri de antrenor, iar un antrenor care a mers pentru semifond-fond a mers doar 9 zile. Sportiva a trebuit să stea 17 zile singură la Rio. (…) Nu există sportiv fără antrenor, e sport individual nu este sport de echipă, nu e handbal, nu e baschet, dacă au greșit cumva sportul sau ne tratează greșit, ne îndreptăm spre altă direcție, spre alte orizonturi, pentru că își bat joc de munca unui sportiv, nu de patru ani, ci de 7-8 ani de zile; de un sportiv care își dorește să ajungă la o astfel de competiție și acolo se trezește singur.
– Dar cum au motivat această decizie de a nu vă permite, ca antrenor, să participați la pregătirea Claudiei?
– Nu au motivat-o în niciun fel. Am vrut să îmi plătesc singur deplasarea la Rio și nu au catadicsit să îmi dea nici măcar o acreditare ca să pot să intru la antrenamente, nu la altceva. Am vrut să mă duc pe stadionul de antrenament, să pot participa două-trei săptămâni la antrenamentele de dinainte. Nici cu acest lucru nu au fost de acord. Chiar sunt și eu curios să aflu de ce au avut această atitudine, deci pe banii noștri nu au vrut să dea o acreditare unui antrenor să meargă, și nu am făcut interpelarea în nume propriu ci prin intermediul președintelui Federației Române de Atletism, deci mai mult decât atât nu mă pot coborî. De ce? Ca să punem umărul la performanță, ca să încercăm să performăm cât de mult putem, pentru că de aia ne-am antrenat și de aia vrem să facem lucrul acesta și e păcat de toată munca. Mulțumim domnului director Carcadia pentru că a crezut în noi, ne-a ajutat în anii aceștia, am ajuns aici și ne acordă în continuare sprijinul pentru următorul ciclu olimpic, care după cum spune dânsul, deja a început. Noi, zic eu, nu ne reprezentăm numai pe noi și România, reprezentăm și comunitatea locală de aici, de care ne-am atașat pentru că am fost primiți cu brațele deschise și am fost ajutați în această perioadă cu tot ce s-a putut. (…) În toată țara atâta au mai rămas, vreo 18-19 sportivi la nivel olimpic, ceea ce e tragic, dar este adevărat. Dacă nici pe acești 18-19 sportivi, care mai sunt în momentul de față și care fac parte numai din Lotul olimpic, vor face parte din Lotul național al României (…), nu îi putem susține sub nicio formă, vom dispărea, iar atletismul, din câte știu eu, este sportul fundamental, temelia Jocurilor Olimpice. Până la curling sau la golf cred că lucrurile încep și se termină cu atletismul.
– Care sunt rezultatele Claudiei?
– E campioană națională a României la 800 m, campioană balcanică anul acesta și la 1500 m, a avut rezultate bune la concursuri internaționale, anul trecut a fost singura componentă a echipei naționale a României care a câștigat o probă la Campionatul European pe echipe, singura componentă din 37 de sportivi la Cupa Europei, a fost singura care și-a câștigat proba la 1500 m. S-a calificat la Campionatul Mondial, a bifat toate calificările la toate competițiile mari: Campionatul Mondial de sală de la Portland de anul acesta, Campionatul European de la Amsterdam, Jocurile Olimpice de la Rio. Din păcate, (…) aici, pe plan european, noi nu avem nimic, noi nu existăm. Noi doar ne bucurăm că ne calificăm acolo și încercăm să venim undeva în primii 20-30, aici am ajuns. Nu mai discutăm să ajungem să luăm medalii. Dacă nu se vor implica la nivelul structurilor respective, tot ce înseamnă Federație, Comitet Olimpic Național, și așa mai departe, nu o să poată să facă ceva pentru că sportivul ajunge la competiția mare, de obiectiv și este al nimănui, el este acolo un excursionist ca să nu îi spun altfel.
– Asta ar fi cea mai mare barieră pe care o întâmpinați la momentul acesta?
– Absolut! Pentru că nu te poți lupta cu marile puteri atletice. Să ne uităm la Ungaria, Polonia ce au făcut la Olimpiadă, dacă se poate aici lângă noi, înseamnă că am putea și noi, dar măcar să preluăm modelul sau să înțelegem la ce nivel se discută. Cu 200-300 de euro nu se poate să te bați cu marile puteri. Aici este problema, o dată cu finanțarea, și în al doilea rând cu logistica. La noi Institutul de Cercetare în Sport nu există, există doar pe hârtie, pentru că el nu are nicio legătură cu Federația de Atletism. E o legătură scriptică, deci el nu ajută cu nimic, iar Federația nu apelează la serviciile Institutului de Cercetare în Sport, nu apelează la serviciile unui doctor de medicină sportivă profesionist, nu avem un staff (personal –n.red.) care să suporte performanța, aici e tragedia, iar la Olimpiadă eu am stat acasă, dar din ecourile pe care le-am avut de acolo, sportivii au fost ai nimănui. Unii dintre ei nici nu s-au întâlnit cu oficialii care au fost la Olimpiadă, loviți de un anonimat total, și nu știu dacă este drept să muncești atâta și să ajungi acolo să reprezinți România și să fii tratat cu atâta indiferență, pentru că ei vor fi cei care vor implementa sportul acesta în masă. Ei se vor întoarce acasă și în timp ei vor deveni profesori de educație fizică, antrenori, sau ce vor vrea, dar vor lucra în sport, majoritatea dintre ei, nu toți pentru că normal că nu se poate, dar o mare parte dintre ei. (…) Dacă tu îl tratezi cu lipsă de respect pe acest sportiv, care muncește și ajunge la nivelul acesta, nu vei avea nici reacția de feed-back, va dispărea. M-ar bucura dacă măcar aici, pe plan local, am avea feed-back în viitor pentru că noi ne-am dat acordul de principiu pentru următorul ciclu olimpic, ceea ce nu e ușor, e o înhămare la muncă, în ideea de a avea și rezultate în plus. Acum, având o vârstă care îi permite, are abia 24 de ani, încă un ciclu olimpic ar fi exact acolo, cam la 27 de ani, exact unde e performanța pentru proba aceasta de semifond. E nivelul maxim, optim de performanță. Noi suntem încrezători, nu am avut probleme medicale, nicio accidentare în anii aceștia, nicio altă problemă de nicio altă natură. Așteptăm și pe plan local un feed-back pentru că un suport este necesar ca să asigure liniștea pentru a putea performa.
– Claudia, ca o concluzie după rezultatul cu care te-ai întors de la această mare competiție, ce poți transmite?
– Nu mă așteptam să fie atât de prost. Mai am mult de muncit, știu asta, dar cu ajutorul Clubului, antrenorului, cred că voi depăși această barieră și voi performa mult mai bine în competițiile viitoare.
– Deci, din păcate, te-ai întors dezamăgită…
Da …
A consemnat Ioana Ardeleanu
