Singurele documente necesare la înscrierea copiilor la grădiniţă sau şcoală sunt adeverinţa de la medicul de familie şi avizul epidemiologic, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii, care a menţionat că analize suplimentare pot fi cerute de medicul de familie doar în cazul în care există simptome de boală infecţioasă.
. .
„Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au stabilit anul trecut, printr-un ordin comun, documentele medicale necesare la înscrierea, frecventarea sau terminarea unui ciclu de învăţământ în România. Aceste documente nu prevăd rubrici pentru rezultatele analizelor medicale”, a menţionat ministerul, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform MS, „prezenţa nazală şi/sau faringiană a stafilococilor sau pneumococilor este frecventă şi nu reprezintă în sine un pericol” pentru sănătatea copilului.
„Cu alte cuvinte, nu necesită un tratament antibiotic. Testele/analizele medicale pentru grădiniţă nu sunt solicitate în mod expres prin niciun document oficial sau act normativ. Ele nu au valoare epidemiologică, adică nu pot fi interpretate aşa încât să dea indicaţii asupra unui pericol real la care sunt expuşi ceilalţi membri ai comunităţii şcolare în care intră respectivul copil”, a precizat sursa citată.
Efectuarea acestor teste/analize „interpretate în mod superficial” deschide posibilitatea unui abuz: administrarea de antibiotice fără ca aceasta să fie cu adevărat necesară, se arată în comunicat.
„Consecinţele sunt nefaste: perturbarea florei microbiene normale a copilului care primeşte antibiotic, respectiv selectarea de germeni rezistenţi la antibiotice ce pot fi ulterior transmişi mai departe în comunitate. Ministerul Sănătăţii încurajează instituţiile din domeniul sanitar, unităţile şcolare şi medicale să informeze corect populaţia despre lipsa beneficiilor unor asemenea testări. La fel de important este să nu încurajeze folosirea antibioticelor pentru „eradicarea” unor germeni care există în organism în mod normal”, se mai spune în comunicat.
AGERPRES