Mă-nchin la altarul de limbă română,
Pe floarea inimii mele stăpână,
Mă-nchin la altarul limbii materne,
Rouă de aur, ce-n grai ni se cerne.
Mă-nchin la altarul de limbă română,
Pe floarea inimii mele stăpână,
La firul de slovă, din fântâni de istorie,
Torcând mărturie și la greu, și la glorie.
Mă-nchin la altarul tău, limbă străbună,
Ce-n tine, ecoul părinților, dulce, răsună,
Azimă caldă, la inimi, și-n gurile noastre,
Fluturi de pace, spre lungile zări albastre.
La cei ce-au vegheat, să fii veșnic stăpână,
Grădina ta-n floare, mereu să rămână,
La cei ce-au cernut sfânta lumină,
Fruntea mea azi, adânc se închină!
Pr. Ioan Tămaș Delavâlcele- „Praznic la vatră”
N-au murit în zadar . .
N-au murit la Plevna în zadar
străbunii din legende şi din poveşti,
o dovedesc prea clar
cuvintele: Sunt, Eşti.
N-au murit în zadar
părinţii părinţilor noştri la Mărăşeşti,
o dovedeşte prea clar
vorba care-o zic azi: Sunt, Eşti.
În Tatra n-au murit în zadar
părinţii noştrii cei tineri, cereşti.
Iată-ne, rostim cu mândrie şi clar:
Sunt, Eşti.
Din volumul de versuri
Un pământ numit România (1969)
