Membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au făcut marţi, la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, un apel către premierul Dacian Cioloş să întreprindă urgent o vizită la Chişinău împreună cu membrii marcanţi ai cabinetului său şi să angajeze un dialog cu tinerii unionişti. 

download (1) . . „Reamintim Primului Ministru al României că ne-am străduit să stabilim punţi de comunicare şi colaborare cu toate echipele guvernamentale începând de la constituirea noastră, doar ca să constatăm, în ciuda tuturor declaraţiilor mai mult sau mai puţin electorale, o anumită nepăsare certificată prin lipsa acţiunilor concrete şi eficiente. Ca rezultate concrete şi interes faţă de al doilea stat românesc, constatăm cu surprindere că în cadrul guvernului actual s-a găsit cea mai puţină susţinere dintre toate guvernele post-decembriste”, se arată în apelul făcut public de preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion.

El a susţinut că până acum Guvernul Cioloş a lipsit în totalitate „din problematica celui de-al doilea stat românesc”, chiar dacă există probleme stringente care trebuie rezolvate.

„Premierul Dacian Cioloş nu a făcut până acum nicio vizită la Chişinău şi solicităm public să întreprindă urgent, împreună cu membrii marcanţi ai cabinetului său şi să realizeze această vizită, în contextul în care pe 30 octombrie au loc alegeri prezidenţiale acolo care vor fi cruciale pentru soarta Republicii Moldova”, a declarat George Simion.

În apel, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 îşi reiterează dorinţa şi disponibilitatea de a participa la consultări cu Primul Ministru şi cu Guvernul României „în toate chestiunile privind relaţia dintre România şi Republica Moldova, situaţia din Republica Moldova în actualul context geopolitic şi viitoarea reunificare a celor două state româneşti pe căi democratice şi liber consimţite”.

Printre problemele pe care tinerii unionişti doresc să le discute cu premierul României se numără „înfiinţarea Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova, organ cu personalitate juridică, funcţionând în subordinea directă a Primului Ministru”. Ei afirmă că „reorganizarea cancelariei Primului Ministru desfiinţează, nepermis, chiar şi fosta entitate care trebuia să coordoneze politicile pe zonă”.

Totodată, o altă problemă care va fi pusă pe agenda unei întâlniri cu primul ministru se referă la „retragerea de către autorităţile de la Bucureşti, în condiţii inexplicabile, a cetăţeniei române pentru o parte a cetăţenilor Republicii Moldova care au redobândit-o în ultimii 25 de ani”. George Simion a făcut referire la tinerii care au dobândit cetăţenia română pe vremea când erau copii şi cărora li se spune acum că nu mai sunt cetăţeni români întrucât legislaţia s-a schimbat.

„Noi cerem dialog şi rezolvarea unor chestiuni urgente, stringente, care vor decide soarta a sute de mii de oameni, sunt români de-ai noştri şi în acte. Nu aş vrea să o caracterizez ca indolenţă. Am speranţa că se va ajunge la un dialog şi se va trece la fapte, altfel să nu se mai gândească la un viitor politic în ţara asta”, a mai spus George Simion.

În apelul făcut public marţi se mai solicită „angajarea de consultări regulate cu Guvernul României şi demararea de acţiuni concrete comune, asumate şi de Executiv, şi de Platforma Unionistă Acţiunea 2012”.

Şi Constantin Codreanu, preşedintele „Blocului Unităţii Naţionale de la Chişinău”, care reuneşte mai multe organizaţii ce luptă pentru unirea României cu Republica Moldova, a spus că „nu se face nimic din partea autorităţilor statului pentru mişcarea unionistă”, chiar dacă este vorba de al treilea obiectiv de ţară al României, după integrarea în UE şi NATO, dar a ţinut să puncteze că există şi parlamentari de bună credinţă care susţin această cauză.

Tema abordată în prima parte a celei de-a doua zile de dezbateri de la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului este „Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv naţional al românilor pentru 2018. Evoluţii geopolitice şi interesul naţional românesc”.

În cursul după amiezii se va discuta despre „Războiul informaţional la frontiera NATO şi UE. Presa din Republica Moldova: cum răspunde România agresiunii informaţionale?”, la dezbateri urmând să participe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail