Trebuie să ştiţi, stimaţi cititori, care doriţi să–mi urmaţi experienţa şi să petreceţi o parte a Vacanţei Mari în Asia Mică, că nu o să regretaţi. Chiar dacă s-au petrecut în ultima vreme nişte lucruri dramatice la Istanbul şi Ankara. În staţiuni a fost şi este linişte. Deci nu vă temeţi! Opţaţi, aşadar, pentru un concediu cu confort sporit, servicii ireproşabile şi multă distracţie, într–un cadru natural pitoresc.
În oricare mare „resort” aflat pe litoralul uneia dintre cele patru mări care scaldă ţărmurile Turciei, anume Mediterana, Marmara, Egee şi Neagră, veţi avea parte de zile însorite, fără ploi şi cu apa ca…„ceaiul”, numai bună de îmbăiat.
Ispite pentru toate… buzunarele
Ofertele abundă în această perioadă a vacanţelor, fiind ispite pentru toate buzunarele. Există încă „discount”-uri frumuşele dacă alegeţi conceptul „Last minute”. Nu vă puteţi plânge. Sunt o sumedenie curse charter pe calea aerului ca să nu irosiţi timpul, cu transfer inclus de la aeroport la hotelul la care aveţi rezervarea.Totul e să aveţi bani puşi de o parte şi să ştiţi ce vreţi.
Complexele de lux abundă în Kuşadasi, Bodrum, Marmaris, Fethiye, Didim. Ca să nu mai vorbim de perlele din zona Antalya, anume orăşelele Alanya, Belek, Kemer, Lara Kundu, Side (le-am trecut în ordine alfabetică ca să fiu obiectiv, deşi am anumite preferinţe).
Agenţiile de tursim din România au propuneri „outgoing” atractive şi pentru persoanale cu bugete mai modeste. În fond, se poate petrece bine un concediu şi într-un hotel de trei stele cu mic dejun sau demipensiune, tariful fiind la jumătate faţă de cinci stele cu Ultra All Inclusive. Iar dacă preferaţi să mergeţi cu autoturismul propriu sau cu autocarul în loc de charter, preţul scade spectaculos.
Am testat fiecare variantă. Există, fără doar şi poate, plusuri şi minusuri, respectându-se raportul preţ-calitate. Dacă lucrurile ies rău, la mijloc este vreun mişmaş.
Schimbare de macaz
În ultimii ani am facut aproape fără să-mi dau seama, o schimbare de macaz în privinţa excursiilor, devenind mai „boieros”. Fiindcă m-am „maturizat” (îmbătrânit), prefer luxul. Nu şi…„păduchii de lemn”, cum era o vorbă pe vremea mea.
Dacă aţi avut bunăvoinţa să citiţi şi episoadele anterioare ale actualelor Note de călătorie, aţi observat, dragi amici, că am prezentat în detaliu condiţiile excelente de care am beneficiat. Uneori chiar am abuzat cu detaliile, tocmai spre a vă face o idee pe ce să daţi banii. Cam…multişori, ca să o spun pe cea dreaptă! Câteodată stau şi mă gândesc, dacă a meritat o asemenea risipă?
Ei bine, în „resort”–urile din Asia Mică respectul pentru clienţi se află la standarde foarte înalte. Orice detaliu contează, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, chit că poate pentru unii mai puţin pretenţioşi par nişte „fleacuri”.
Numai că nu sunt. Dacă eşti un turist care ai habar ce este prin lume, ştii să faci comparaţii şi ai respect pentru banii câştigaţi onest, atunci alegi corect, în deplină cunoştinţă de cauză.
Îmi amintesc în antiteză, că nu peste tot lucrurile au acelaşi „standing” ridicat. De exemplu, deşi per global m-am simţit excelent într-o ţară din Nordul Africii, erau mici disfuncţionalităţi care mă tracasau zilnic. Am avut şi acolo un sejur dublu într-un complex de cinci stele, cu All Inclusive. Numai că trebuia să stai de fiecare dată la… coadă ca să fii servit la „beach-bar”, aşa ca pe vremuri în România, când băgau la Alimentară „Fraţii Petreuş”. Era aglomeraţie aiurea, se dădea numai câte un pahar. Dar mai întâi să făcea bon de casă pentru decontare, abia după aceea erai servit. Se înţelege că dura, plus că lucra un singur barman!!! Mai doreai o bere, un gin, reluai calvarul cu satatul la rând. Uneori am renunţat. Mi se făcuse lehamite să stau în soare ca milogul, deşi totul era gratuit!
V-am spus asta, doar aşa, ca element de comparaţie. Dv. alegeţi!
Program ultra–lejer
Masa cu băuturile nonlacolice şi alcoolice aferente se derulează la turci astfel: Micul dejun între orele 07.00 – 10.00. Pentru leşenşi ori cei care au chefuit şi dansat toată noaptea, trezindu-se aproape de miezul zilei, s-a inventat conceptul mic-bughez denumit Mic dejun întârziat, ce poate fi servit de la 10.00 până la 11.00. Urma Prânzul-cel-consistent: 12.00 – 14.30. Cina are şi ea un program lejer, care se întinde, de regulă, pe durata a două ore şi jumătate, între 19.00 şi 21.30.
După care se mergea „in corpore” la programele distractive. Anume spectacole folclorice, de circ, dansuri moderne şi populare, „stand-up comedy”, concursuri trăsnite, Bingo etc. La alegere puteţi opta pentru seri de dans pe muzică live, disco, chef cu turişti din alte ţări la lobby-bar ori o seară de lenevit pe balcon şi privit marea…
Flux operativ
Deşi vara aceasta eram cazaţi în jur de o… mie de turişti, fără ca hotelul să fie ocupat la întreaga capacitate, găseam mereu locuri libere la mese. Colegii consumatori nu o „lălăiau” cu prânzul şi cina. La ce bun s-o facă?, atâta vreme cât erau alte zone unde puteau să-şi facă siesta mult mai plăcut.
Un rol important în derularea operativă a fluxului îl aveau ospătarii, toţi oameni tineri, care debarasau rapid, făceau curat, schimbau feţele de masă, aduceau pahare, tacâmuri, şerveţele cât ai zice…„fish”. Nici nu te aşezai bine, că şi apărea un chelner lângă tine:
-„Bitte”, numai că-l auzeai. Pe ruseşte nu mai îndrăznea nimeni să scoată o vorbă, în vreme ce în anii precedenţi era taman pe dos.
Băiatul sau domnişoara de serviciu îşi nota conştincios comanda şi dispărea la bar să aducă tării, vin, bere, apă minerală, plată, sucuri naturale, băuturi acidulate, „Airan” (iaurt turcesc) etc. Iar la final cafea, ceai, coniace, licori digestive aromate (Bitter, Fernet, Campari, Mentă), lichiouri.
Când te întorceai de la uriaşul bufet suedez, unde tocmai îţi umpluseşi farfuria (sau…farfuriile), pe masă te aştepta deja “drink”-ul preferat.
Aşa da, nu mai trebuia să strigi „Băiete!” sau „Domnişoară” ca prin bodegi.
În cădere liberă
Cum am mai scris, majoritatea hotelurilor gigantice, cu regim de Ulta All Imclusive din toate staţiunile de top turceşti i-au aşteptat primăvara aceasta în zadar pe turiştii ruşi. Managerul complexului în care am avut plăcerea să stau, mi-a spus resemnat că cifra afacerilor din industria turismului a scăzut dramatic în prima jumătate a anului în curs. Şi micii vânzători de la dughene susţineau la fel.
Pur şi simplu nu mi-a venit să cred ce linişte era în jur. Numai în urmă cu zece luni întâlnisem o aglomeraţie de nedescris, iar acum „resort”-ul aveau un aer aproape fantomatic.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a ţinut tare jumătate de an, până ce omologul său turc, Recep Erdogan, şi-a cerut scuze pentru avionul militar doborât. După cum se ştie, Moscova a interzis o vreme zborurile spre Turcia, iar agenţiile de turism ruseşti nu au mai avut voie să facă contracte cu vechii parteneri. Ca atare, zeci de mii, poate milioane de rusofoni s-au reorientat spre alte destinaţii sau au rămas în expectativă, aşteptând dezamorsarea conflictului politic. Care, iată, a venit.
Numai că rezultatele sunt deja catastrofale pentru operatorii turci de turism.
Pur şi simplu nu-mi venea să-mi cred ochişorilor protejaţi de soare ce calm şi bine era în jur. Numai în urmă cu un an fusese o aglomeraţie de nedescris, iar acum „resort”-ul aveau un aer uşor fantomatic. Deşi veniseră mulţi nemţi, nu puteau eclipsa avalanşa ruşilor, care aduceau implicit venituri uriaşe.
Cred şi eu. Să primeşti 3,5 milioane de turişti an de an, marea majoritatea dorind să stea la confort maxim (mă şi întrebam, de unde naiba au ăştia atâta bănet?) reprezintă o pleaşcă de neimaginat.
Un grafic elocvent
. .
În luna iunie a.c. majoritatea clienţilor erau germani, după cum reieşea dintr-un grafic prezentat pe un uriaş ecran LCD aflat lângă Recepţie. Zilnic erau ilustrate intrările şi ieşirile grupurilor de străini.
Pe prima coloană aproape constant apăreau 480 şi 500 de oaspeţi germani. Urma a doua coloană, modestă, cam până la „genunchiul broaştei”, ce indica prezenţa a cca. 45-50 de olandezi şi belgieni. Apoi figura ceata vizitatorilor din fostele Ţări Baltice, în jur de 35-40 de lituanieni, estonieni şi letoni. Să fii fost cam tot atâţia ucrainieni. Pe ultimele coloane se înşirau cu cifre total nesemnificative, de genul „şi alte naţionalităţi”- vorba lui Nea Nicu – nu mai mult de 6- 7 români şi vreo 3-4 basarabeni! Pe o familie de la Chişinău venită în „Luna (săptămâna) de miere” am şi cunoscut-o.
Noi, puţinii turişti români, şi cu fraţii moldoveni de peste Prut, eram ca de obicei, la coada-cozilor!
Excursii gratuite
În fiecare zi după micul dejun se organizau excursii gratuite cu microbuzele complexului în diferite staţiuni aflate pe ţărmul Mării Mediterana, cum ar fi Side, Antalya, Belek. Se puteau admira localităţile amintite, monumente istorice, Amfiteatrul din Aspendos, splendida priveliştea oferită de Munţii Taurus, Cascada Manavgat şi altele.
Le-am vizitat!
Despre sporturile extreme ce vă stau la îndemână voi povesti, dacă am chef, într-un alt episod.
La taclale cu “pretinii” basarabeni
I-am depistat într-o zi pe tinerii soţi Codrianu, proaspătul cuplu de însurăţei din Chişinău, despre care v-am pomenit mai sus. I-am găsit la plajă. Erau roşii ca racul, fiindcă stătuseră nechibzuit la soare. Am întors fără să vreau capul către şezlongurile lor când i-am auzit dialogând molcom, cu acel accent inconfundabil, de sorginte slavă al majorităţii basarabenilor.
– Bună, ce faceţi?, i-am salutat bucuros.
– A, sîntiţi şi dumivoastră român? Ce să facem? Ghini, ne-am ca prăjât!
– De unde aţi venit?
– Di la Chişinău.
I-am invitat la o bere pe terasă la umbră, glumind că le fac eu „cinste”. Se simţeau stingheri printre atâţi străini. Mi-au spus că nu cunoşteau pe nimei. Învăţaseră papagaliceşte două-trei expresii uzuale în engleză. Mă rog, erau şi foarte tineri, nerodaţi în căsnicie, dar mai ales neumblaţi prin lume.
– Cum vă simţiţi?
– Bini di tăt.
– Aţi mai fost pe aici?
– Da di unde! Am venit amu’ cu darul di la nuntă. „Naşicul” ne-a povăţuit, îmi spune vădit încântat Iurie, capul familiei. Iaşte prima dată când plecăm în străinătăţi…
– Vă place ?
– Vai domnu’, se poate? Am privit înainte la televizor un reportaj. Nici nu ştiam de Antalya! Noi aşa bogăţâie ca aici nu am mai văzut! A doua oară nu ne mai permitem. Vrasăzică, n-o să avem cu ce. Ştiţi cum se spune în Republica Moldova? „Viaţa e tristă la noi, în schimb avem salarii… hazlii”.
Parcă numai la voi? (Va urma)
Horia C. Deliu
