Localitatea Hagimus se află „într-o margine de republică”, cum ne spunea un localnic, la o distanță de doar 500 de metri de Transnistria. Șoseaua face o curbă pentru a intra în sat, trecând puțin pe teritoriul Transnistriei, apoi intrăm iarăși pe teritoriul Republicii Moldova și în satul Hagimus. Astfel că am fost nevoiți să trecem granița. Grăniceul care s-a uitat la buletinele noastre știa unde mergem, știa că suntem așteptați în sat.
. .
Cel mai apropiat oraș, la distanță de doi km de Hagimus, este Tighina, unde locuitorii din Hagimus merg la cumpărături. Ei trec granița de fiecare dată cu buletinul, iar copiii cu certificatul de naștere. Bineînțeles (nu așa?!) că acolo vorbesc limba rusă.
Grupul nostru reprezentând Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, împreună cu membrii Ansamblului Folcloric „Olteţul” din Morunglav, județul Olt, a ajuns seara în satul Hagimus. Ne-a întâmpinat primarul Anatolie Iepure și un consilier din partea Consiliului Local, în fața Casei de Cultură, o clădire impresionantă, de factură sovietică, dar interiorul, deși foarte mare, arată bine renovat și împrospătat cu draperii noi la cortină, cu scaune noi și comode, cu tot ce inseamnă o bună instalație de sonorizare etc.
După frumoase cuvinte de bun-venit și primire cu pâine și sare în fața intrării în sala de spectacol, suntem invitați la cină, pentru … a primi putere și pentru ca spectacolul să se desfășoare în bune condiții. Am făcut cunoștiință cu doamna Adriana Mașnic, directoarea Casei de Cultură și cu doamna Svetlana Tinică, conducător artistic la Casa de Cultură din Hagimus, ambele foarte implicate în viața culturală a satului, realizând tot felul de activități cu tinerii și copiii.
Consilierul Vitalie Seremet discută cu noi parcă cu şi mai mare drag. Ne spune cu mândrie că el cunoaşte bine România, deoarece a învăţat zece ani în România, patru ani la Seminarul Teologic Ortodox din Târgovişte şi apoi a fost student la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti. Ne transmite bucuria lui şi a sătenilor că am venit cu un spectacol folcloric prin care „se promovează tradiţia românească sfântă pentru noi”, declarând că sunt foarte mulţumiţi şi onoraţi de vizita noastră. Îi mulţumeşte personal doamnei prof. Areta Moşu, preşedinta ASTREI, despărţământul din Iaşi, care mai fusese la ei, în urmă cu câţiva ani.
Permanent ne-a condus, şi la Hgimus, doamna Lidia Jubea, preşedinta Despărţământului ASTRA „Valul lui Traian”, localnică a satului Tănătari, unde noi aveam cazarea în familii şi în seara aceea.
Spectacolul de la Hagimus a început mai târziu decât în alte seri, din alte localităţi. Poate că a fost mai bine, pentru că sala s-a umplu treptat – oamenii veneau la spectacol după ce îşi aranjau treburile din gospodărie. Ca şi în alte localităţi, ei erau dornici de a vorbi cu noi, de fapt am obsevat că doreau mai mult să ne asculte. Le plăcea cum vorbim corect româneşte, adică noi vorbeam o limbă română literară, care lor le suna prea frumos. Programul ansamblului din Olt i-a fermecat pe locuitorii satului Hagimus. Ca şi în alte localităţi, solistele au primit flori; mai ales copiii urcau pe scenă şi ofereau florile.
În apropierea localităţii Hagimus, aparţinând de aceeaşi primărie, se află Mânăstirea Marta şi Maria, pe care am vizitat-o a doua zi. Eram a doua oară la această sfântă mânăstire construită în anul 1997, pe locul unei foste tabere pentru copii.
Primarul Vitalie din Hagimus a susţinut foarte mult construcţia mânăstirii aflată într-un loc deosebit de pitoresc, înconjurată de pădure, lângă un iaz şi un izvor cu apă binecuvântată făcătoare de minuni. Ciripitul păsărelelor te transpunea într-un loc de vis, parcul bine întreţinut de măicuţe, în care se afla o bijuterie de bisericuţă de lemn dăruită de monahii de la Mânăstirea Putna. Inclusiv pictura era de … Putna.
Bineînţeles că mult impunătoare apărea biserica mare din zid, cu două biserici, una la parter (ce era gata, în care se slujea) şi alta la etaj, unde se realiza pictura de meşteri din România. Măicuţa ghid ne-a oferit cu dragoste toate informaţiile despre mânăstire, ne-a arătat izvorul cel mult căutat de credincioşi, la care am mers şi noi cu mare credinţă.
La plecarea din mânăstire, un român basarabean ne-a spus cu voce blândă „să facem un cadru în faţa mânăstirii, că tare-i mândră”. Bineînţeles că imediat ne-am organizat pentru fotografia de grup. Altă frumoasă imagine de neuitat! (Va urma)
Luminiţa CORNEA
