Braşovul, dincolo de farmecul munţilor, ne cheamă să-i descoperim „personalitatea” pe care şi-a păstrat-o, însemnele vechimii bătrânei cetăţi şi încărcătura spirituală, culturală, pe care o închide între zidurile sale.
Muzeul „Prima Şcoală Românească” din Şcheii Braşovului funcţionează într-o veche clădire construită în anul 1495, ce păstrează elementele stilului baroc de la modificările ce i-au fost aduse în anul 1760. De reţinut că nu este un simplu muzeu, ci un complex muzeal format din mai multe săli şi clădiri: Sala de clasă „Anton Pann”, Sala „Diaconul Coresi”, Sala „Cartea şi cărturarii braşoveni”, Sala „Cartea, factor de unitate naţională”, Sala cu vatră, Biserica „Sfântul Nicolae”, Muzeul „Ex-libris”, Muzeul „Junii braşoveni”, Muzeul „Tudor Ciontea”.
Muzeul din Şcheii Braşovului nu prezintă doar şcoala ca instituţie de învăţământ, ci constituie şi valorificarea moştenirii de carte veche românească, trimiţându-ne spre începuturi şi spre înţelegerea rostului valorilor scrise, provenite din diferite colţuri ale ţării sau din centre culturale străine (Veneţia, Kiev, Moscova, Cracovia etc.). Informaţiile pe care le capătă vizitatorul muzeului interesează nu numai şcoala şi procesul de învăţământ, ci şi cărţile de cult şi cultură, manuscrise şi tipărituri, care aduc preţioase date cu privire la umanismul literaturii române şi la evoluţia limbii.
Aflaţi în acest loc încărcat cu atâţia ani puşi în ţelul înalt al biruinţei scrisului în limba poporului, pentru toate ţinuturile româneşti, vom poposi, mai ales, asupra elementelor de literatură veche şi asupra unor personalităţi care au dat ca sens major întregii lor activităţi dezvoltarea limbii naţionale.
În ridicarea valorii educative a şcolii din Şcheii Braşovului, un mare rol l-a avut înzestrarea acesteia cu preţioase cărţi aduse din Muntenia şi Moldova. Multe dintre acestea poartă însemnări marginale ale unor slujitori ai şcolii din Şchei şi exprimă legăturile, prin carte, cu mari cărturari, precum Stolnicul Constantin Cantacuzino, mitropolitul Antim Ivireanul, episcopul Mitrofan al Buzăului, cronicarii Radu Popescu şi Radu Greceanu.
În anul 1701, existau trei tipografii care funcţionau simultan la Bucureşti, la Snagovşi la Buzău.PentruTransilvania, cărţile erau destinate bisericii ortodoxe, formă de manifestare patriotică şi culturală care contribuie la emanciparea românilor. Cărţile trimise în Şcheii Braşovului erau expresia dorinţei de „Unităţie” şi de consolidare a românismului. Parcurgând Sala „Diaconul Coresi”, aflată la parterul clădirii muzeale, rămânem cu adâncul sentiment al recunoştinţei pentru înaintaşii din epoca începuturilor şi biruinţei scrisului în limba română.
În tezaurul muzeistic din Şchei, în Sala „Diaconul Coresi”, ochii noştri se opresc asupra tiparniţei realizată cu patină de epocă, după cea originală, păstrată până în anul 1920, când într-un nefericit incident, a luat foc. Atmosfera epocii este întregită prin matriţele, regalele, icoanele şi mobilierul de epocă. Aici, s-a închegat un puternic focar românesc, prin susţinerea strădaniei lui Coresi şi de către alţi cărturari braşoveni (Iane, Mihai, Toma, Opre ş.a.) şi a tipografilor (Mănăilă, Călin, Lobrinţ, Şerban) din truda cărora s-au tipărit cca. 40 titluri de carte, contribuind la dezvoltarea limbii române literare şi care prin difuzarea ei în toate ţinuturile locuite de români, a întărit ideea unităţii spirituale a poporului român, aşa cum ilustrează Sala „Cartea-factor de unitate naţională”. Pr.prof.dr. Vasile Oltean, directorul muzeului, mărturiseşte cu mândrie: “Cele aproximativ 4.000 cărţi vechi şi peste 30.000 documente, precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.”
Ideea unităţii conştiinţei de neam, limbă şi credinţă a tuturor românilor se resimte în întreaga organizare muzeală şi este urmărită în sala de la etaj, unde sunt expuse cărţi din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. În spaţiul destinat Transilvaniei, ne oprim privirea asupra manuscriselor cărţilor de înţelepciune din secolul al XV-lea, asupra lucrărilor istorice şi lingvistice ale iluminiştilor Şcolii Ardelene: „Lexiconul de la Buda” (1825), „Istoria pentru începutul românilor din Dachia” a lui Petru Maior şi „Ortografia latină”, carte prin care se trece la scrierea cu alfabet latin.
Referindu-se la cei trei mari reprezentanţi ai Şcolii Ardelene, G.Călinescu subliniază că activitatea lor „este un umanism întârziat şi restrâns, preţios nu în sine, căci latineşte au ştiut şi alţii dincoace de munţi, ci în faptul că poate participa la o clasă întreagă de oameni. (…) Problema limbii le sta mai cu seamă pe suflet celor trei mari blăjeni. Limba trebuie să fie o icoană a românităţii noastre.” (G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p.63)
În spaţiul Munteniei, atenţia ne este reţinută de un manuscris din 1517, provenită de la curtea lui Neagoe Basarab, scris pe pergament, şi, din perioada formării limbii române literare, de „Biblia de la Bucureşti” (1688) şi de „Îndreptarea legii”, tipărităla Târgovişte, în 1652, sub patronajul lui Matei Basarab.
Spaţiul destinat Moldovei cuprinde „Cazania lui Varlaam . . ” (naraţiunea, cu aspect oral, prin limba vie, limpede, curgătoare), „Cartea românească de învăţătură” (1643), aflată în Şchei în nouă exemplare şi două copii, precum şi un „Tetraevanghel miniat” lucrat pe pergament, la curtea lui Alexandru Lăpuşneanul, de Mateiaş Logofătul (1560).
Un moment care ne duce spre prima şcoală românească, ce şi-a durat existenţa în Şcheii Braşovului, îl constituie Sala de clasă „Anton Pann”.
„Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”(cum a fost numit de Eminscu, în „Epigonii”) s-a aflat în Şcheii Braşovului în trei perioade semnificative: 1821, când locuia la poetul iluminist Ioan Barac, sub influenţa căruia compune prima sa poezie: „Munţilor, fiţi mărturii”. Apoi, în 1828,la Braşov, Anton Pann va funcţiona aproape doi ani ca dascăl al Şcolii şi, în 1850, va alege mai mulţi ucenici pentru tipografia şi şcoala sa de psaltichie dela Bucureşti. El donează şcolii din Şchei cărţi tipărite în tipografia sa, expuse în muzeu.
Îmbiaţi de atmosfera şcolară a epocii de la începutul secolului al XIX-lea, de băncile peste care timpul şi-a aşternut trecerea, de tăbliţele cu condeie şi burete, ne întoarcem în acei ani de început cărturăresc, aşezându-ne în bănci şi evocând figura lui Anton Pann, dascălul.
Variem „călătoria” noastră pe tărâmul literaturii vechi, cu un popas în „Sala de vatră”, care ne transpune în Şcheii Braşovului de altădată, cu largile lui preocupări culturale, spirituale, focalizate în jurul străvechii Biserici voievodale „Sf.Nicolae”. Se află expuse aici: o vatră, o troacă, obiecte de uz casnic şi o colecţie de icoane din Şchei.
Complexul muzeal din Şcheii Braşovului cultivă, prin tot ceea ce oferă vizitatorului, respectul sacru pentru înaintaşii deschizători de drumuri în cultura românească şi truditori în mult îndelungatul proces de formare a limbii româneşti. Braşovul, ca şi Iaşiul şi Clujul şi-au dat mâna, din cele mai vechi timpuri, în realităţi istorice vitrege, pentru păstrarea nestinsă a ideii de unitate naţională.
Luminiţa Cornea
