Interviu cu medicul Lucia Sereș
Doamna doctor Lucia Sereș lucrează în sistemul medicinei de familie de peste 30 de ani – „o viață de om” așa cum chiar dumneaei spune. A terminat studiile universitare la Cluj, în anul 1982, și de atunci s-a implicat trup și suflet, zi de zi, pentru pacienții care au trecut pragul cabinetului ei. De 12 ani activează în cadul Colegiului Medicilor și este reprezentantul direct al județului Covasna în cadrul Consiliului Național, iar de nouă ani este și presedintele Asociației Medicilor de Familie. Pediatru de profesie, și la rândul ei mamă a doi copii și fericită bunică a doi nepoți, aceasta vorbește cu dragoste și căldură despre copiii înscriși la cabinetul ei și spune că dacă ar trebui să o ia de la capăt, ar face-o cu mare drag: „asta este cea mai mare plăcere a mea, să am grijă de copiii mici”, ne-a declarat în cadrul unui interviu pe care vi-l prezentăm în continuare.
– Doamna doctor Sereș, pentru început, spuneți-ne de ce ați ales această meserie?
– Din copilărie mi-am dorit să fiu medic, aveam păpuși pe care le operam, (…) tăiam păpușile, le coseam, întotdeauna mi-am dorit să fiu medic, și după terminarea liceului asta am și făcut. Am mers la Cluj și acolo am terminat, pe atunci erau specialitățile Pediatrie și Medicină generală, am ales Pediatria pentru că mă jucam de mică cu păpuși și în continuare îmi plac extraordinar de mult copiii, am foarte mulți copii pe listă. Merg cu mare drag și fac prevenție și puericultură, asta este cea mai mare plăcere a mea, să am grijă de copiii mici. M-am atașat și de adulți pentru că după ce a apărut Casa de Asigurări de Sănătate am devenit medici de familie, iar acum sunt medic și pentru bunici, și pentru fiice, și pentru nepoți, dar îmi place ce fac în continuare și dacă ar trebui să o iau de la început, tot asta aș face.
– Care este importanța comunicării între medicul de familie și pacient?
– Este o întrebare foarte bună. Medicul de familie face parte din familia pacienților, de cele mai multe ori toată familia, bunicii, rudele, sunt la același medic de familie, și atunci medicul îl cunoaște pe pacient din tinerețe și până la bătrânețe iar comunicarea este cu totul alta atunci. Cu cei mai mulți se poate comunica foarte bine. Este o parte importantă a tratamentului, dacă poți comunica foarte bine cu pacientul, și tratamentul merge mai ușor.
– Mulți pacienți ajung la medicul de familie abia atunci când problema este deja gravă. Cum îi poate determina medicul de familie, pe aceștia, să vină la controalele periodice, să nu ajungă la o problemă mai gravă?
– Asta este o problemă mai veche. Românii nu sunt obișnuiți să meargă la doctor decât atunci când au probleme. Legislația a tot încercat, și este în vigoare și acum, de când este Casa de Asigurări, există programe de prevenție și de examen al pacientului sănătos, dar nu știu de ce pacienții nu prea le utilizează. Unii mai vin, pe alții îi prindem pentru că vin pentru altceva, pentru o hârtie, o adeverință, obligați de instituții, și atunci le explicăm, îi vedem, îi mai întrebăm. Foarte puțini sunt, într-adevăr, aceia care vin spunând: „Am împlinit vârsta cutare, vin să mă consultați pentru prevenție”. Aici este nevoie de mai multă muncă de educație și din partea noastră și din partea Casei de Asigurări care, de fapt, are obligația să își informeze asigurații, pentru că acolo pacienții plătesc pentru drepturile lor, dar ar trebui să fie și o obligație, nu numai un drept. Noi tot insistăm să facă cotract Casa de Asigurări cu fiecare plătitor, astfel, fiind un contract, se știu drepturile, obligațiile, nu numai din auzite. Se spune că este foarte greu, Societatea Națională de Medicină de Familie insistă în continuare ca acel contract între asigurat și asigurator să existe.
– Din punct de vedere al vârstei, aveți o categorie de pacienți care sunt mai conștincioși în ceea ce privește vizita periodică la medicul de familie?
– Da, vârstnicii sunt de obicei mai conștincioși.
– Toți se plâng de cardurile de sănătate și de sistemul acesta unic integrat. S-au mai schimbat lucrurile?
– Avem într-adevăr o problemă. Nu cardul este în general problema, ci Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), care are mai multe componente și când pică unul, când pică altul. Baza de date a Casei de Asigurări nu este bună, și din cauza aceasta bagi cardul pacientului în cititor, iar SIUI-ul arată fie că este neasigurat, fie că intră la o altă categorie, și aici nu numai Casa Națională de Asigurări este de vină, ci toate instituțiile. Fiecare instituție ar trebui să raporteze la sfârșit de lună cine plătește, de la cine a reținut, dar nu se raportează. Avem probleme cu școlile, de atâtea ori am încercat, am insistat și la Inspectoratul Școlar Județean, și la Casa de Sănătate să facă o legătură între cele două instituții. Toți copiii, cum împlinesc 18 ani, sunt scoși de pe listă ca neasigurați, studenții la fel. În fiecare an ar trebui să își aducă o adeverință, instituțiile nu comunică, și atunci unii aduc, alții nu. Unii vin la control și atunci află că nu sunt asigurați și îi plimbăm după adeverință, la Casa de Asigurări, și pe urmă se întorc înapoi. (…) Uite așa plimbăm pacientul și cea mai mare problemă este cu copiii pentru că sunt scoși din sistem, cardurile vin târziu, cu toate că asta nu ar fi o problemă pentru că există un sistem de verificare și atunci prin altă procedură notăm că nu are card emis, și putem merge mai departe, dar condiția este să fie asigurat.
– Se știe că majoritatea oamenilor aleg să se autodiagnosticheze, să ia tratamente de pe internet, din auzite. Care sunt riscurile la care se expun?
– Automedicația este o mare problemă la noi, și nu numai automedicația, mulți părinți își tratează și copiii. Dacă au un singur antibiotic acasă, o tabletă, indiferent ce îi doare pe copii, le dau un antibiotic și abia apoi vin la medic. Atâta insistăm, și eu de câte ori am avut ocazia, i-am spus fiecărui pacient în parte că nu trebuie să îi dea copilului antibiotic fără să îl consulte în prealabil un medic. Chiar dacă e sfârșit de săptămână nu se întâmplă nimic, în străinătate nu se tratează orice cu antibiotic. Vor apărea probleme, bacteriile vor deveni imune la tratament, și se va ajunge să se moară dintr-o boală curabilă. Dacă nu s-ar face atâta automedicație sau nu s-ar lua atâtea tratamente cu antibiotic indiferent că sunt necesare sau nu, nu s-ar ajunge aici. Pe lângă asta, sunt pacienți care au descoperit anumite boli și se tratează după ureche. Internetul nu e doctor, trebuie să știi ce și unde să citești și ce sfat să crezi. Dacă citești despre anumite simptome și îți imaginezi că și tu ai o boală anume, nu e același lucru, trebuie neapărat să mergi la medic, și numai dupã ce îți recomandã medicul sã iei medicamente.
– Mai mulți părinți au început să fie sceptici în privința vaccinării copiilor, și fac legătura între autism și vaccinare. Au aceștia dreptate sau își expun doar copiii unor riscuri?
– Vaccinurile sunt foarte bune. Există boli care sunt în curs de eradicare, însă totuși sunt zone ale lumii unde mai sunt active. Tulpinile care sunt active în zonele în care din cauza sărăciei oamenii nu sunt vaccinați, pot fi aduse la noi odată cu circulația aceasta intensă a lumii. Când astăzi ești în Israel sau la Rio și mâine înapoi, oricând pot apărea epidemii, și dacă acoperirea cu vaccin nu este de peste 95%, suntem foarte expuși. Chiar și în cazul celor vaccinați corespunzător, în cazul în care apare un virus foarte puternic, procentul de îmbolnăvire poate fi de aproximativ 5%. Chiar dacă sunt vaccinați pot face forme mult mai ușoare.
– Îi avertizați pe pacienți înainte de a le administra un vaccin, antigripal spre exemplu, că pot face totuși o formă a bolii?
– Da. Vaccinul antigripal este o altă categorie de vaccin. În cazul virusurilor este mai greu să administrezi un vaccin, se face anual, vaccinul antigripal este cu totul altă categorie. Celelalte, în cazul bolilor transmisibile și greu tratabile sau chiar netratabile, cum este tetanosul care nu are tratament și duce la deces, vaccinurile se fac pe o perioadă. Rapelul nu se face în fiecare an și nu îi înțelegem nicicum pe părinții care sunt vaccinați la rândul lor, nu au nimic, dar au citit pe internet despre autism. Autismul este o boală a cărei cauză nu este cunoscută și de obicei este de fapt o lipsă de comunicare a părintelui cu copilul sau o problemă genetică, nicidecum legată de vaccin. Nu s-a dovedit niciodată că vaccinarea ar fi de vină, însă sunt unii părinți care cred că dacă la ora actuală, în România, nu există o anumită epidemie, vor fi feriți pentru totdeauna de boala respectivă, și nu este așa. Fac un mare rău copilului și nu înțeleg că își asumă un risc foarte mare.
– Mai este o problemă legată de antibiotice: din ce în ce mai mulți copii ajung să aibă probleme hepatice.
– Da, este o altă problemă. Tocmai fiindcă îi îndopăm pe copii cu antibiotice și cu alte tratamente, probele funcționale hepatice sunt la mulți dintre ei crescute.
– Îi poate afecta acest lucru pe termen lung?
– Da bineînțeles! Ficatul este foarte important în economia fabricii care este organismul uman, și trebuie să avem foarte mare grijă de el, atât din punct de vedere al medicamentelor pe care le luăm, cât și al alimentației.
– Pentru că ați vorbit de alimentație, corelată cu medicamentația, sunt din ce în ce mai mulți copii cu diverse forme de obezitate. Unii cercetători ar da vina pe antibioticele administrate copiilor încă de la vârste fragede, dumneavoastră ce părere aveți?
– Antibioticele nu au nici o legătură cu obezitatea, nu am citit nicăieri despre așa ceva. Obezitatea are legătură cu stilul de viață și alimentația. Alimentația din ziua de astăzi a copiilor este foarte nesănătoasă, tocmai pentru că mulți dintre părinți au un standard de viață mai ridicat, și le oferă copiilor foarte multe dulciuri și mâncăruri nesănătoase. Pe lângă toate acestea, copiii din ziua de astăzi nu mai fac mișcare așa cum ar trebui, nu se mai joacă în fața blocului sau în parc iar unii, chiar de la 5 ani, au tablete și telefoane și comunică și se joacă prin intermediul internetului. Pe lângă faptul că nu se mișcă, sunt obezi și în timp ce butonează mănâncă și beau sucuri, și comunicarea lor este afectată. Din păcate copiii din ziua de astăzi nu mai știu să se joace, nu mai știu să socializeze cu prietenii, să citească și să scrie corect.
– Dar aveți printre pacienții dumneavoastră și astfel de copii obezi?
– Da.
-Și ați luat măsuri ca să îi determinați pe părinții lor să le schimbe mediul de viață?
– Da, bineînțeles, îi am în evidență, discut cu ei. De multe ori trebuie să îi trimit și la un medic endocrinolog ca să mai audă din partea încă unei voci autorizate ce și cum trebuie să facă, pentru că unii părinți au tendința să spună că nu are nimic dacă copilul lor este puțin grăsuț. Ba da! Este o problemă, pentru că obezitatea din copilărie poate duce la obezitate morbidă, la o vârstă adultă.
– Mi-ați vorbit despre vaccin mai devreme și înțeleg că acestea lipsesc în ultima perioadă din stocurile cabinetelor medicale.
– Da, de ceva vreme avem lipsuri. Din toamnă nu am mai fost la zi cu vaccinările, au fost probleme și anul trecut, nu au fost efectuate vaccinări conform schemei, pentru că nu sunt vaccinuri destule s-a modificat și schema. În programul național de vaccinări au fost reduse perioadele de vaccinare, acestea trebuiau efectuate la 2, la 4 și la 6 luni iar la un an efectuat rapelul, dar în urma modificării ar trebui să le efectuăm doar la 2 luni, la 4 luni și la un an, dar nici pe acestea nu le avem. Cu mare greutate vin vaccinurile, Institutul Cantacuzino nu mai există, și de când importăm sunt mult mai scumpe și nu vin la timp. Și asta contribuie la neîncrederea părinților, când ai, când nu ai, îi spui că trebuiesc făcute, sunt trecute în schema națională de vaccinare, dar tu nu ai cu ce să vaccinezi.
– Situația este la fel la nivel național? . .
– Da, nu este ceva local, pentru că pentru Hexacimă, de exemplu, este un singur producător, care dă pe rând la cine apucă sau la cine solicită mai mult pe plan internațional. Unii sunt foarte conștincioși și chiar ne tot întreabă, iar noi nu avem, ceea ce este mare păcat și strică foarte mult din încrederea pacientului.
– Există soluții alternative pentru vaccinare?
– Nu, nu există.
– Care este rolul medicului de familie în sistemul de sănătate actual din România și care ar trebui să fie, de fapt, rolul său? Ce reprezintă medicul de familie?
– La nivelul sistemului, medicul de familie reprezintă cheia de intrare în sistem, cu toate că legislația nu este concepută în așa fel. Într-adevăr, ar trebui să reprezinte cheia de intrare și numai trecând pe la medicul de familie să poți accesa alt sistem, în afară de sistemul de urgență bineînțeles, dar sunt tot felul de căi ocolitoare, iar pacienții de multe ori fac invers, apelează la medicul dintr-o anumită specialitate și apoi merg la medicul de familie, sau nici nu merg. Sunt cazuri, și s-a întâmplat în alte județe, în care pacienții au vrut să își ascundă boala, de exemplu cei care au boli ce contraindică conducerea autoturismelor, nemergând la medicul de familie își pot ascunde boala, iar cei care eliberează actele pentru conducerea autoturismelor nu știu, s-au întâmplat astfel de cazuri.
– De ce este important ca pacientul să treacă pragul cabinetului medicului de familie întâi și mai apoi pe cel al unui specialist?
– Este important și pentru că sunt foarte multe specialități, medicina s-a dezvoltat foarte mult, sunt specialități și subspecialități. Medicul de familie integrează toți specialiștii, un medic specializat doar pe un anumit domeniu poate nu îl vede pe pacient în integralitate, vede doar sectorul lui și atunci, dacă pacientul are o grămadă de alte boli, uneori trebuie să selectezi ce merge și ce nu merge, ca să nu îi faci rău. Și de asta este foarte important ca medicul de familie să îl aibă în evidență, în supraveghere, să îl urmărească, să vadă rezultatul tratamentului, nu să căutăm pe internet tot felul de boli și să se bată cap în cap tratamentele.
– Dar cât de importantă este o comunicare între medicul specialist, medicul de familie și pacient?
– În mod normal așa ar trebui să funcționeze sistemul, pentru că altfel tratamentul nu mai are efectul dorit. Colaborăm instituțional prin intermediul scrisorilor medicale, care ar trebui să fie întocmite foarte corect și complet, pentru că numai așa putem gestiona corect situația. În cazuri deosebite mai colaborăm și telefonic dar comunicarea există, nu cum ar trebui, dar există.
– Cum stăm la nivelul județului, la nivel local?
– Fiind vicepreședintele Colegiului Medicilor cunosc situația foarte bine. Ca medici de familie suntem foarte puțini, adică nu în sensul că sunt locuri neocupate, dar sunt mulți care ar putea să se pensioneze însă nu vine nimeni să ocupe postul. Cei care ar dori să își vândă praxisurile nu pot pentru că nu există o generație următoare. În perioadele de concediu sau de boală nu avem cine să ne înlocuiască.
– Deci lucrați peste program …
– Da, ne înlocuim în perioada de concediu prin reciprocitate, și asta înseamnă să te ocupi de două cabinete, după ce vine colegul din concediu ești terminat, trebuie să îți iei tu concediu, pentru că două cabinete sunt greu de gestionat. Mai rău este când unul dintre medici este bolnav și nu are cui să lase pacienții. Nici Colegiul Medicilor și nici Casa de Asigurări de Sănătate nu are o listă cu medicii care pot fi de rezervă și care pot fi chemați la nevoie, pentru că există și o condiție în contractul-cadru, ca în cazul în care medicul se află în imposibilitatea de a-și găsi înlocuitor, Casa de Asigurări trebuie să îi găsească, dar nu prea are pe cine. Și la nivelul specialiștilor avem lipsuri, au mai venit medici noi, tineri, și ne bucurăm, dar în continuare nu sunt destui. La Oncologie este cea mai dureroasă situație pentru că sunt foarte multe cazuri oncologice și avem un singur oncolog în județ, pe doamna Taflan, și cred că nu lucrează cu normă întreagă. Este foarte grav.
– Cea mai mare problemă din sistemul medicinei de familie asta ar fi?
– Da, lipsa medicilor, și asta se va acutiza. Medicina de familie, și în general medicina românească nu este atractivă, generațiile tinere pleacă peste hotare iar noi o să rămânem să ne trateze … nu știu cine.
– Deci riscăm să rămânem fără cel mai important membru al familiei, așa cum ați numit și dumneavoastră medicul de familie…
– Da, și știți că dacă medicul este aglomerat, are foarte mulți pacienți pentru că nu are încotro, și la fel și medicii din alte specialități care fac gărzi și sunt obosiți și suprasolicitați, riscul de a face greșeli sau de a nu fi la înălțimea dorințelor pacienților este mult mai mare, pentru că un om obosit, tracasat și foarte solicitat nu poate discuta atât de mult cu un pacient. De asta sunt atâtea probleme și televizorul este plin de cazuri în care se fac greșeli, pentru că sunt suprasolicitați medicii și situația se va agrava.
A consemnat Ioana Ardeleanu
